Criză pe piaţa muncii din România. Directorul unei companii importante: Nici cu 1.000 de euro pe lună nu găseşti muncitori

Criza pe piaţa forţei de muncă din România este din ce în ce mai vizibilă, iar companiile au ajuns să nu mai găsească angajaţi chiar şi atunci când oferă salarii de 1.000 de euro.
Filip Stan
10 iun. 2019, 07:36
Criză pe piaţa muncii din România. Directorul unei companii importante: Nici cu 1.000 de euro pe lună nu găseşti muncitori

Agricost, cea mai mare fermă din sud-estul Europei, situată în Insula Marea a Brăilei, se confruntă cu lipsa forţei de muncă, în ciuda faptului că salariul mediu brut pe companie ajunge la 1.000 de euro lunar, iar 100 de muncitori, anual, beneficiază de o vacanţă de câteva zile într-o destinaţie din Europa, plătită de către angajator, atrage atenţia directorul general al societăţii, Lucian Buzdugan, potrivit economica.net.

Potrivit acestuia, anul trecut au fost şase combine care nu au lucrat, deoarece nu s-au găsit muncitori, deşi s-a investit un milion de euro în aceste utilaje. La ora actuală, salariul mediu brut pe companie este de 1.000 de euro/lună, iar salariul mediu net ajunge undeva la 560 – 570 de euro/lună.

„Din dorinţa de a crea condiţii cât mai bune salariaţilor, avem un sistem de hrănire de tip catering, în sensul că toată lumea primeşte la caserolă hrana foarte bine dozată, foarte bine calculată din punct de vedere energetic, din punct de vedere proteic, din toate punctele de vedere. Se primesc trei feluri de mâncare într-o igienă perfectă, la o oră exactă la care primeşte toată lumea. La aceeaşi oră, toată lumea primeşte masa, indiferent unde se găseşte – că e în mijlocul timpului, că e lângă fermă. Masa o asigurăm gratis”, a spus Buzdugan.

De asemenea, 100 de muncitori merg anual, pe banii companiei, împreună cu soţiile într-o vacanţă într-o destinaţie europeană.

„Tot în grija faţă de oameni, anual, circa 120 de salariaţi cu funcţii de conducere petrec o vacanţă într-o capitală europeană pe banii companiei şi, de asemenea, 100 de muncitori în fiecare an merg într-o capitală, la cerere. În cazul lor, firma suportă şi costul soţiilor. Până acum, cererea lor a vizat Ierusalimul, cu Mormântul Sfânt – şi am fost aşa patru ani – după care au cerut Grecia, la Muntele Athos, iar de anul ăsta ne-au cerut Roma. Cei 100 de muncitori sunt aleşi la propunerea şefului de fermă, însă nu merg anul următor tot aceia. Merg prin rotaţie”, a explicat şeful fermei din Insula Mare a Brăilei, adăugând că Agricost are 900 de angajaţi.

Cu toate aceste facilităţi, ferma duce lipsă de forţă de muncă, mai ales că, în următorii ani, vor fi date în funcţiune cinci fabrici de uscare a lucernei.

„Am vrut să vă spun că încercăm să motivăm oamenii şi, cu toate acestea, anul trecut am avut şase combine care nu au lucrat. Deci, am investit un milion de euro în şase combine care au stat fără să lucreze, pentru că nu am forţă de muncă. Din precauţie am crescut productivitatea şi, în loc de cele 90 de combine pe care le aveam înainte, am un program de 30 de combine. În acelaşi timp, pot să vă spun că am anual nevoie de cel puţin 35 de oameni, dând în funcţiune în fiecare an câte o fabrică sau altfel spus o staţie de procesare, deshidratare, de uscare a furajelor verzi”, a atras atenţia şeful Agricost.

Ferma Agricost are în program înfiinţarea în Insula Mare a Brăilei a 12.500 de hectare de lucernă, în condiţiile în care nivelul de profitabilitate la această cultură este foarte ridicat, depăşind circa 500 de euro pe hectar la export. Potrivit lui Buzdugan, acest program necesită cinci fabrici de uscare a culturii, o investiţie care se ridică la 18 milioane de euro pentru fiecare unitate.

Citeşte continuarea pe economica.net.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Fiul lui Ion Alecsandrescu, interviu emoționant la 40 de ani de la triumful Stelei în Cupa Campionilor Europeni: „Are poza cu trofeul pe piatra de mormânt”
Capital.ro
Ilie Bolojan va fi din nou premier? Tudorel Toader a dat verdictul: E limpede răspunsul
Playtech.ro
Sunt obligați taximetriștii și șoferii de ridesharing să aibă scaun pentru copii în mașină? Ce prevede legea
Adevarul
Economistul care a prezis crizele trecute avertizează: Recesiunea este inevitabilă în 2026 și urmează o corecție majoră pe bursă
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel de trei ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână, în județul Bacău. Salvatorii nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Banciu, verdict dur despre cel mai puternic om al lumii: ”Este un psihopat!”
MediaFlux
Pace în Ucraina de la miezul nopții. Putin se pregătește să sărbătorească Ziua Victoriei
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi