Cruzimea unui sistem perpetuat, probleme mari de adaptare pentru copiii instituţionalizaţi

Unul din cinci tineri instituţionalizaţi, cu vârste cuprinse între 15 şi 27 ani, a locuit numai în centrul de plasament, la ieşirea din instituţie cei mai mulţi confruntând-se cu probleme atunci când doresc să se integreze în societate, potrivit unui studiu realizat de Fundaţia Umanitară Concordia.
Filip Stan
27 nov. 2017, 16:24
Cruzimea unui sistem perpetuat, probleme mari de adaptare pentru copiii instituţionalizaţi

„Unul din cinci copii din centrele rezidenţiale, cu vârste între 15 şi 27 de ani, şi-au petrecut întreaga viaţă în instituţie. De asemenea, aproape 14% dintre tinerii peste 14 ani vor pleca curând din instituţii, urmând un nou grup de 40% de tineri cu vârstă între 14 -17 ani, care vor ieşi ulterior din sistem. Un număr foarte mare, aproape 50% din copiii din sistemul rezidenţial vor ieşi în următorii ani. Deci, identificarea unor soluţii reale şi active ar ajuta pentru o mai bună integrarea a acestor copii”, a declarat responsabilul de programe al Fundaţiei Umanitare Concordia, Ramona Gotteszman, în cadrul unei dezbateri la Comisia pentru Drepturile Omului, organizată la Parlamentul României.

Specialiştii în asistenţă socială sunt de părere că tinerii care ies din centrele de plasament se confruntă cu probleme în ce priveşte imaginea de sine şi siguranţa în ceea ce priveşte viitorul.

„După părăsirea instituţiei, pentru mulţi tineri (…) integrarea în societate este extrem de dificilă. Se găsesc într-un mediu în care nu au un suport, nu au o locuinţă. Un număr mare de tineri nu are unde să meargă, neavând unde să locuiască este o problemă de viaţă decentă. Ei se găsesc într-o societate incapabilă să le ofere suport. Unii dintre ei ies din instituţii analfabeţi şi aceasta este o realitate sau nu au abilităţi de viaţă de bază în ceea ce priveşte administrarea bugetului, relaţii sociale, integrarea într-o echipă de muncă”, a adăugat Ramona Gotteszman, potrivit Mediafax.

În iunie, erau 2.622 de copii cu vârsta peste 18 ani, ceea ce înseamnă aproximativ 14% dintre tinerii instituţionalizaţi, care se află în sistemul rezidenţial de îngrijire public şi privat.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Cifrele nu mint: cum a afectat gazonul sintetic din Finlanda jocul Universității Craiova
Capital.ro
Guvernul a adoptat noi măsuri de siguranță pentru piața de energie electrică. Transelectrica poate limita consumul între orele 19:00 și 23:00 dacă apar deficite în sistem
Playtech.ro
Topul orașelor în care merită să te muți în 2026. Unde găsești cea mai bună calitate a vieții
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Foto-șoc! După 8 operații la piciorul stâng, s-a afișat în costum de baie. Cum arată după ce medicii au vrut să-i amputeze piciorul
MediaFlux
Decizie privind cartea de identitate electronică. Guvernul a stabilit ce pot face românii care nu au actul
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România