CSM a admis cererile de pensionare pentru 15 magistraţi. Propunerile vor ajunge la Klaus Iohannis

Plenul CSM a admis, în şedinţa de joi, cererile de pensionare pentru 15 magistraţi, propunerile fiind trimise către preşedintele României care va semna decretele de eliberare din funcţie.
Romania TV
12 oct. 2017, 16:51
CSM a admis cererile de pensionare pentru 15 magistraţi. Propunerile vor ajunge la Klaus Iohannis

Printre magistraţii care au cerut pensionarea este şi Ana Dascălu, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul făcea parte din completele instanţei supreme care aveau spre soluţionare dosarele în care sunt judecaţi Liviu Dragnea, Gabriel Oprea şi Călin Popescu Tăriceanu, cercetarea judecătorească fiind reluată după retragerea magistratului.

Un alt magistrat aflat pe lista celor 15 care au cerut pensionarea, este Gheorghe Manea, preşedintele Curţii Militare de Apel Bucureşti. Judecătorul militar a fost cercetat disciplinar după ce acesta s-ar fi abţinut în repetate rânduri într-o cauză ceea ce ar fi dus la tergiversarea dosarului.

Potrivit ordinii de zi soluționate, plenul CSM a mai decis în legătură cu durata detașării unui magistrat că detașările în curs dispuse anterior acestei hotărâri sunt legale și se mențin, în timp ce detașările ulterioare pot fi dispuse și prelungite o singură dată, fără ca durata maximă cumulată să depășească termenul legal de șase ani.

În legătură cu desființarea actului administrativ prin care s-a dispus detașarea, respectiv hotărârea Secției pentru judecători sau a Secției pentru procurori, s-a hotărât că acesta poate fi anulat doar de instanța de judecată.

Plenul a mai decis că încetarea detașării unui judecător sau procuror ce ocupă o funcție de conducere în aparatul propriu al CSM poate fi dispusă numai după încetarea mandatului sau a delegării în respectiva funcție. De asemenea, s-a hotărât că încetarea unei detașări poate fi dispusă numai la solicitarea președintelui și a vicepreședintelui CSM.

Secția pentru judecători a discutat, tot joi, o solicitare formulată de judecătoarele Simona Marcu, Lia Savonea, Nicoleta Țînț, Gabriela Baltag și Evelina Oprina privind încetarea detașării tuturor judecătorilor din cadrul CSM ale căror mandate au depășit șase ani.

„Secția pentru judecători (…), având în vedere soluția Plenului din data de 12.10.2017 cu privire la calitatea de a solicita încetarea detașărilor magistraților din cadrul aparatului propriu al Consiliului, în sensul că în cazul judecătorilor detașați în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, încetarea detașării acestora poate fi dispusă numai la solicitarea președintelui Consiliului, a hotărât înaintarea cererii către președintele Consiliului în vederea aprecierii exercitării prerogativei de sesizare a secțiilor”, se arată în ordinea de zi soluționată.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu: „Am ales ordinea și nu haosul. România trebuie să aibă un președinte care are deja o majoritate parlamentară”
Spynews
Cum arată cel mai elegant oraș din Europa! Se află în Portugalia și are o frumusețe aparte
Bzi.ro
Anca Serea și-a făcut de cap, alături de fiica ei, în club! S-au dezlănţuit în club până-n zori!
Fanatik.ro
Megaconstrucția veche de peste 1600 de ani care a reușit să supraviețuiască. E vizitată intens astăzi, dar puțini știu care este povestea sa
Capital.ro
A murit unul dintre cei mai mari actori. Drum lin, maestre!
Playtech.ro
Ce pensie primești la limită de vârstă dacă ai sub 15 ani de contribuții sau doar puțin peste pragul minim
DailyBusiness
Litoralul pentru toţi 2025. Ce prețuri sunt la cazări și care sunt stațiunile în care pot pleca românii
Adevarul
Puterea reală a președintelui României: ce spune Constituția
wowbiz.ro
Primul tur al alegerilor prezidențiale se poate contesta la CCR. Informații de ultimă oră
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Evz.ro
Schimbări majore la frontieră. Noile reguli intră în vigoare miercuri, 7 mai
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Pensii MAJORATE pentru toți pensionarii! Când intră în vigoare
Cancan.ro
Județul în care George Simion a luat mai mult de jumătate din voturi. Surpriză! Cine s-a născut aici
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va conduce România. Oamenii NU e nevoie să-l voteze. Planul lui Simion
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Traian Băsescu, despre varianta în care George Simion devine președintele României: "Ar fi groaznic"
Vești triste pentru români: Dispar 6 zile libere legale din calendar începând cu 2026
MediaFlux
Criză majoră la vârful PSD: Se cere plecarea lui Ciolacu și a întregii echipe din conducere. Cine i-ar lua locul
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
România, campioană la muncă în weekend. Câți români nu au liber sâmbăta și duminica