CSM a discutat despre ingerinţele politice în justiţie cu delegaţia Comisiei de la Veneţia

Experţii Comisiei de la Veneţia au fost informaţi, luni, la întâlnirea cu conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, în legătură cu poziţia adoptată de CSM faţă de unele ingerinţe ale politicului la adresa autorităţii judecătoreşti. 
Romania TV
10 sept. 2012, 12:34
CSM a discutat despre ingerinţele politice în justiţie cu delegaţia Comisiei de la Veneţia

Preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Alina Ghica şi Oana Schmidt-Hăineală, s-au întâlnit, luni, la sediul CSM, cu o delegaţie de experţi a Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), condusă de Thomas Markert, şeful Secretariatului Comisiei de la Veneţia.

„Discuţiile au vizat aspecte privind recentele evoluţii din România şi consecinţele acestora asupra sistemului judiciar. Experţii Comisiei au fost informaţi în legătură cu poziţia adoptată de Consiliul Superior al Magistraturii faţă de unele ingerinţe ale politicului la adresa autorităţii judecătoreşti”, se arată într-un comunicat de presă al CSM.

De asemenea, au fost prezentate şi priorităţile pe termen mediu ale Consiliului, în marja recomandărilor adresate României în Raportul de progrese din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi din perspectiva principiilor fundamentale ce guvernează statul de drept şi democraţia, a precizat sursa citată.

O delegaţie de experţi ai Comisiei de la Veneţia se află luni şi marţi la Bucureşti. Conform Comisiei de la Veneţia, vizita are loc în contextul pregătirii unei opinii privind situaţia constituţională din România şi OUG care amendează Legea Curţii Constituţionale şi Legea referendumului.

În 7 august, preşedintele Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a făcut apel la autorităţi şi la partidele politice din România să respecte pe deplin independenţa Curţii Constituţionale şi să se abţină de la presiuni, precizând că în 6 august a primit noi informaţii de la CC în legătură cu acest subiect.

„Fac apel la autorităţile statului şi la partidele politice din România să respecte pe deplin independenţa Curţii Constituţionale şi să se abţină de la exercitarea de presiuni. În ceea ce priveşte ameninţările la adresa unor judecători, sper că autorităţile române îi vor proteja pe judecătorii vizaţi şi familiile lor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a-i aduce pe autorii acestor ameninţări în faţa justiţiei”, afirma Gianni Buquicchio, într-o declaraţie în care menţiona că în 6 august a primit informaţii suplimentare din partea Curţii legate de continuarea presiunilor şi de ameninţări la adresa unor judecători.

Este un principiu al statului de drept că presiunea asupra oricărei instanţe, fie ea constituţională sau comună, pentru a-i influenţa deciziile, este inadmisibilă, adăuga preşedintele Comisiei de la Veneţia.

El amintea că, în ultimii ani, Comisia de la Veneţia a trebuit să intervină uneori pentru a proteja independenţa unei curţi constituţionale într-o democraţie tânără.

„Este surprinzător pentru mine, şi chiar şocant, că, pentru a doua oară într-un interval scurt de timp, curtea constituţională a unui stat membru al Consiliului Europei şi al Uniunii Europene se simte obligată să apeleze la Comisia de la Veneţia pentru a-i proteja independenţa”, afirmă Buquicchio, amintind că în 4 iulie a făcut o declaraţie în care îşi exprima îngrijorarea faţă de presiunile şi încercările de subminare a independenţei CC.

Comisarul UE pentru Justiţie, Viviane Reding, s-a alăturat Comisiei de la Veneţia pentru a denunţa continuarea presiunilor politice asupra Curţii Constituţionale din România. Viviane Reding a postat atunci pe Twitter declaraţia foarte critică a preşedintelui Comisiei de la Veneţia, în care acesta consideră „inadmisibile presiunile exercitate asupra Curţii Constituţionale pentru influenţarea deciziei” privind referendumul.

În 8 august, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a transmis o scrisoare preşedintelui Comisiei de la Veneţia, în care reitera angajamentul Guvernului privind respectarea principiilor statului de drept, independenţa justiţiei şi a contenciosului constituţional.

În perioada în care Curtea Constituţională a cerut de la Guvern mai multe informaţii privind referenumul pentru a lua o decizie în cazul procedurii privind valabilitatea scrutinului, CC a transmis Comisiei de la Veneţia un document privind „presiuni continue şi ameninţări la adresa unor judecători” ai Curţii.

În 21 august, Curtea Constituţională a constatat că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil, menţionând că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.

Preşedintele Curţii Constituţionale spunea atunci, răspunzând unei întrebări, că îi este teamă de noi proteste şi presiuni la adresa Curţii Constituţionale.

În 27 august, Augustin Zegrean declara, la Parlament, că ar exista în continuare presiuni publice asupra judecătorilor Curţii prin intermediul televiziunilor, însă a precizat că nu a fost sunat până acum de niciun lider politic.

El preciza că hotărârea Curţii privind referendumul a fost luată în baza „probelor” şi a documentelor oficiale.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
Ce s-a ales de vestitul Elton, piticul atomic de la Steaua! Dezvăluirea lui Mihai Stoica: „Joacă împreună cu Ronaldinho”
Capital.ro
Se schimbă ora! România trece la ora de iarnă. Se dau ceasurile înapoi cu o oră în această noapte
Playtech.ro
Cum se stabilește cota-parte din spațiile comune și de ce contează la vânzare
Adevarul
Sancțiunile americane scot petrolul rus din Europa. Analiștii anticipează un efect „catastrofal” asupra Lukoil
wowbiz.ro
Membru AUR, mort în accidentul din Drăgușeni! Vasile și-a dus prietenul bolnav de cancer la tratament ul cu citostatice
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
kanald.ro
Tragedie rutieră pe Valea Oltului! O persoană a murit și alte patru au fost rănite în urma impactului dintre două autoturisme
Cancan.ro
Cauza morții Biankăi și a lui Toni, tinerii găsiți fără suflare în zona Lacului Frumoasa. Primele rezultate ale necropsiei
iamsport.ro
Andrei Nicolescu lămurește zvonurile despre presupusa relație cu Ovidiu Burcă: ”Eu nu am avut o problemă cu asta”
MediaFlux
Se schimbă formula de calcul la pensie din 2026! Cum se calculează vechimea de anul viitor şi cine este afectat
stirilekanald.ro
VIDEO „Mașina era încuiată pe interior” Noi detalii șocante ies la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni. Ce l-ar fi determinat să își ucidă iubita: „Probabil s-a răzgândit”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi