CSM se pronunţă joi asupra cererii de demisie din magistratură a judecătorului Mircea Moldovan

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) discută joi cererea de eliberare din funcţia de judecător, prin demisie, a lui Mircea Moldovan, în prezent suspendat şi trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea unor infracţiuni cu intenţie.
Romania TV
03 iul. 2014, 06:06
CSM se pronunţă joi asupra cererii de demisie din magistratură a judecătorului Mircea Moldovan

El a fost deferit justiţiei alături de alţi trei magistraţi de la Tribunalul Bucureşti, respectiv Elena Rovenţa, Ion Stanciu şi Ciprian Viziru, de oamenii de afaceri Dan Adamescu, Iosif Armaş şi Gabriel Hanganu, precum şi de patru practicieni în insolvenţă.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), magistraţii judecători, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit sume de bani sau bunuri în scopul de a îndeplini/ a nu îndeplini sau a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor, desemnării preferenţiale a unor administratori judiciari, atribuirii preferenţiale a unor dosare de insolvenţă, pentru a-şi exercita influenţa pe lângă magistraţii judecători, de la diverse instanţe din Bucureşti sau din ţară, utilizând informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor de judecător.

De exemplu, în schimbul unor sume de bani, bunuri ori servicii, judecătorul Mircea Moldovan se angaja să atribuie preferenţial unor societăţi/practicieni în insolvenţă anumite ”dosare bune”. Prin sintagma ”dosare bune” în materie de insolvenţă se înţelege, din punctul de vedere al lichidatorului sau administratorului judiciar, cauze cu active valoroase de valorificat, ceea ce generează obţinerea unor venituri substanţiale de către societatea de insolvenţă, susţin procurorii.

În alte cazuri, oferta s-a materializat în prezentarea importanţei dosarelor pe care le-a avut sau le avea repartizate spre judecată, demersurile fiind exercitate în scopul de a-l determina pe beneficiar să ofere sume de bani, în perspectiva desemnării ca administrator judiciar.

Judecătorul Moldovan a primit bani şi bunuri în valoare de 29.935,95 lei iar Ion Stanciu a primit, în cursul lunilor iunie 2013 şi decembrie 2013 (11.12.2013), suma de 15.000 euro (10.000 euro în luna iunie 2013 şi 5.000 euro în luna decembrie 2013) de la Dan Adamescu şi de la o altă persoană, prin intermediul şi cu ajutorul Monicăi Borza, pentru a pronunţa o hotărâre favorabilă într-un dosar, respectiv de a accepta deschiderea procedurii insolvenţei unei societăţi coordonate de omul de afaceri menţionat şi în schimbul numirii unei anumite societăţi de insolvenţă drept administrator judiciar. Totodată, a primit, în perioada septembrie 2013 – 5 mai 2014, de la Cristina Popa, prin intermediul unui denunţător, suma totală de 7.300 lei (în şapte tranşe) şi produse de patiserie, arată DNA.

Şi judecătorii Elena Rovenţa şi Ciprian Viziru au primit bani pentru a pronunţa hotărâri favorabile în mai multe dosare.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Scene incredibile în Capitală! Tânăr, surprins încercând să se arunce în fața mașinilor! CAV de la Survivor a intervenit imediat
Fanatik.ro
Datoria României a explodat, investițiile în sport lipsesc cu desăvârșire. Adevăratul motiv pentru care naționala nu se mai califică la Cupa Mondială
Capital.ro
Cadastru gratuit pentru proprietarii din România. ANCPI stabilește mai multe condiții pentru înscriere: Deținătorii trebuie să se informeze din timp
Playtech.ro
Insula din România la care ajungi în mijlocul unei stațiuni celebre. Ascunde o comoară istorică
Adevarul
Atacul din largul Sulinei anunță o nouă fază a războiului. Ce spune un comandor în rezervă despre riscurile pentru România
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
Fostul căpitan de la FCSB a dat cărțile pe față: ”Am băut alcool ca să-mi suprim emoțiile”
MediaFlux
Cerere gratuită de informații privind pensia. Tot mai mulți români folosesc aplicația de la ASF
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România