CTP: DD s-a antrenat în haznaua sa mediatică şi acum aplică ce a învăţat. Circul continuă

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat, la România TV, că Dan Diaconescu va încerca să prelungească scandalul privatizării Oltchim. "În haznaua mediatică a domniei sale s-a antrenat multă vreme şi acum aplică ce a învăţat. Este mult mai experimentat în ceea ce face decât guvernul Ponta în conducerea statului", a spus CTP.
Romania TV
01 oct. 2012, 18:54
CTP: DD s-a antrenat în haznaua sa mediatică şi acum aplică ce a învăţat. Circul continuă

Publicistul a arătat că Diaconescu se va folosi de televiziunea sa pentru a prelungi scandalul. „Nu s-a terminat nimic din punctul de vedere al lui Dan Diaconescu, care are suficientă carne de tun mediatică din ceea ce i-a permis Guvernul. O să mai plimbe saci cu bani sau alte substanţe, vor mai avea loc astfel de happeninguri”, a apreciat jurnalistul.

Acesta impută guvernului Ponta faptul că l-a subestimat pe Diaconescu permiţându-i să participe la licitaţia pentru privatizarea Oltchim. „Guvernul a făcut o greşeală enormă nedându-şi seama cât de bine este antrenat. În loc să-l blocheze pe acest individ cu datorii la stat de 1,5 milioane de euro, cu sute de amenzi de la CNA, cu un dosar de şantaj printr-o prevedere în caietul de sarcini reputaţia economică sau experienţa în domeniu, s-a gândit să-l lase ca să nu strige că l-au blocat ciocoii. Nu şi-au dat seama cât de bun este Dan Diaconescu la propagandă ordinară”, a spus C.T. Popescu.

În schimb, acesta i-a dat dreptate lui DD în ceea ce priveşte aspectul kafkian al tentativei de privatizare a Oltchim. „Domnul Diaconescu a spus că suntem în Kafka. Are dreptate. Dacă spunem că Dan Diaconescu s-a transformat în gândac, ca în ‘Metamorfoza’ lui Kafka, el s-a mişcat cu o viteză extraordinară. Acest gândac rapid ce identifică orice gaură, orice crăpătură pentru a ajunge la hrana lui mediatică, a arătat harta găurilor din societatea românească: găurile de la Guvern ce a permis să se ajungă în această situaţie; găurile din presă, adică ce au ajuns televiziunile de ştiri pe care le-a OTV-izat. Televiziunile de ştiri i-au făcut jocul. Noi, presa, nu ne putem scoate din povestea asta”, a spus Popescu.

În al treilea rând, episodul arată criza valorilor în societatea românească. „Câţi sunt cei care pot spune că da, banii au miros şi că-i interesează de unde vin banii?”, s-a întrebat C.T. Popescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT