Gazetarul Cristian Tudor Popescu (CTP) l-a criticat pe președintele Nicușor Dan după ce Administrația Prezidențială a anunțat încheierea unui contract „de consultanță strategică și asistență” cu o firmă de lobby în relația cu Statele Unite, comparând demersul în termeni ironici, cu vizita lui George Simion în SUA.
CTP a spus că prin contractul anunțat de Administrația Prezidențială, Nicușor Dan îl depășește pe fostul premier Marcel Ciolacu și se aseamănă cu liderul AUR, George Simion.
„Asta e metoda lui Simion, de plătit pe acolo tot felul de milioane ca să te bage la bucătăria Casei Albe, pe ușa din spate, sau, mă rog, să îl cunoști pe paznicul de acolo. Hai să gândim strict logic, matematic – 3,4 milioane de euro (…), se dau banii ăștia de către România, firma aia, care ia banii ăștia, trebuie să dea la schimb ce? Ce să obțină? Niște afaceri ale Statelor Unite cu România profitabile pentru România? Păi, credeți că se poate obține așa ceva?”, a adăugat gazetarul.
CTP este de părere că administrația lui Donald Trump nu va oferi nimic României și că, orice afacere s-ar face, ar fi în beneficiul SUA.
„Orice afacere dacă se va face, cu România, indiferent că este vorba de o afacere comercială sau de armament, Statele Unite nu vor pierde, Statele Unite vor câștiga din această afacere. Altfel, nu se face, nici nu stăm de vorbă”, mai susține Cristian Tudor Popescu.
CTP a comentat ironic și frecvența cu care este folosit termenul „strategic” pe scena publică.
„Suntem o țară de «strategi» (…), totul e «strategic». Curând cred că o să apară și o prăjitură cum a apăruta aia, «Dubai», o să apară «prăjitura strategică», care o să fie în trend prin toate localurile din Centrul Vechi”, a adăugat el.
Scriitorul mai arată că un astfel de contract ar fi fost oportuni pe chestiuni ce interesează Statele Unite cu adevărat.
„Eu aș fi sperat să aud de la domnul președinte că se încheie contracte pe metale rare cu Statele Unite, pe gazul din Marea Neagră, eventual este chemat înapoi Exxon. Avem pe ce să încheiem, nu pe consultanță, (ci) pe chestiuni materiale care ar putea interesa într-adevăr Statele Unite și acolo să încercăm să avem niște negociatori buni, într-adevăr, ca România să nu piardă”, a mai declarat Cristian Tudor Popescu.