Era în data de 5 December 1989, la Dresda, la câteva săptămâni de la căderea Zidului Berlinului. Comunismul est-german se prăbuşea sub presiunea de neînvins a poporului. Mulţimea lua cu asalt cartierul general al STASI (fosta poliţie secretă a Germaniei de Est). Atunci, un grup de persoane care demonstra, s-a îndreptat către o clădire mare în care se afla sediul serviciului secret sovietic, KGB.

Siegfried Dannath, un bărbat din mulţime, îşi aminteşte: „Garda de la poartă s-a retras imediat şi a intrat în clădire (…) apoi a apărut un ofiţer scund şi agitat. S-a adresat grupului nostru şi ne-a spus: „Nu încercaţi să intraţi cu forţa pe această proprietate. Camarazii mei sunt înarmaţi şi autorizaţi să folosească armele în caz de urgenţă”…

Alte Articole

Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva ...

Ultima dorință a lui Celine Dion. Artista suferindă încă ...

Pas uriaș pentru medicina globală! A avut loc al doilea transplant ...

Cuvintele lui au convins grupul să se retragă, dar ştia foarte bine că pericolul nu trecuse. Dannath a povestit mai târziu cum a sunat la o unitate de tancuri a cartierului general al Armatei Roşii pentru a cere protecţie. Răspunsul pe care l-a primit a fost devastator, un adevărat şoc: „Nu putem face nimic fără ordin de la Moscova!… Iar Moscova tace!”…

Acest răspuns – „Moscova tace” îl „bântuie şi acum pe acest bărbat. Sfidător, dar încă neajutorat, Revoluţia din 1989 a trecut şi peste el, iar el este acum „Moscova” …  Președintele Rusiei … Vladimir Putin. „Cred că aceasta este cheia pentru a-l înțelege pe Putin”, spune biograful său german, Boris Reitschuster. „Ne-ar trebui un alt Putin și o altă Rusie, fără perioada petrecută de el în Germania de Est”, a continuat Reitschuster.

Experiența l-a învățat pe Putin lecții pe care nu le-a uitat, i-a dat idei pentru o societate model şi i-a canalizat ambiţiile spre crearea unei reţele puternice şi a unei averi personale impresionante. Dar toate acestea i-au produs totodată o puternică anxietate faţă de soarta fragilă a elitelor politice, atât de ușor de răsturnat de către popor.

Primul post de spion KGB în străinătate

Putin a ajuns la Dresda la  mijlocul anilor 1980. Era primul lui post în străinătate în calitate de agent KGB. A fost un „avanpost” extrem de semnificativ pentru puterea de la Moscova, într-o ţară aflată sub influenţa fostului bloc comunist, dar vecină cu Europa occidentală şi plină de spioni şi militari sovietici.

Putin a vrut să se alăture KGB încă din adolescenţă, inspirat de poveștile sovietice, pline de secrete despre bravada misiunilor de spionaj care îl fascinau. „Efortul unui singur om ar putea realiza ceea ce armatele întregi nu au fost în stare. Un singur spion ar putea decide soarta a mii de oameni”, gândea el.

Inițial, însă, o mare parte din activitatea sa în Dresda a fost sub aşteptări. Printre documentele din arhivele STASI, din Dresda, este şi o scrisoare de la Putin, prin care îi cerea ajutor șeful STASI pentru instalarea unui telefon special pentru un informator. Mai sunt detalii despre întrunirile fără de sfârşit ale lui Putin, prin care se sărbătoreau legăturile dintre cele două ţări.

Viaţă frumoasă în Dresda

Chiar dacă activitatea lui ca spion nu era atât de interesantă precum îşi imaginase el, Putin şi familia lui s-au putut bucura în schimb de o viaţă bună în Germania de Est. Fosta lui Soţie, Ludmila, îşi aminteşte că traiul în fosta RDG era atât de diferit de cel din fosta URSS. „Străzile erau curate. Ferestrele şi vitrinele erau spălate de două ori pe săptămână”, povestea Ludmila într-un interviu publicat în 2000, într-o carte de interviuri intitulată „Prima Persoană”.

Familia Putin locuia într-un bloc cu apartamente, exclusivist, în care se aflau familii de agenţi ai STASI şi KGB. „Angajaţii din Securitate aveau salarii mai mari decât ai noştri, judecând după ce văzusem cum trăiau vecinii noştri. Bineînţeles, noi încercam să economisim şi să strângem bani ca să ne cumpărăm o maşină”, a mai spus fosta Primă Doamnă a Rusiei.

Vladimir Usolţev, fost coleg al lui Putin, a povestit că acesta petrecea ore întregi răsfoind cataloage occidentale pentru a afla noile tendinţe în modă. Îi plăcea şi berea, prefera „Radeberger”, din care avea grijă să îşi facă stocuri pentru cel puţin o săptămână.

Între Germania Democrată şi Rusia exista încă o mare diferenţă prin faptul că deşi erau unite sub aceeaşi regulă comunistă, în fosta RDG, spre deosebire de URSS, existau mai multe partide politice. Lui Putin „îi plăcea foarte mult acest mic paradis”, spune Boris Reitschuster, iar RDG „era modelul lui preferat, mai ales din punct de vedere politic. Dealtfel, el a reconstruit un fel de model est-german în Rusia de astăzi”, a adăugat el.

Paradisul se transformă în iad

În toamna anului 1989, paradisul în care trăia Putin se transforma într-un fel de iad al KGB-ului. Poporul părea mai neliniştit. Ceva plutea în aer… La începutul lunii octombrie, în acelaşi an, sute de est-germani care cereau azil politic la ambasada Germaniei de Vest din Praga au primit permisiunea de a merge în Vest în trenuri speciale, sigilate. Când tenurile au ajuns în Dresda, mulţimile au încercat să rupă cordonul de securitate pentru a ajunge la trenul cu imigranţii din Praga şi de a fugi astfel din ţară. 

Wolfgang Berghofer, primarul comunist al Dresdei din acea vreme, a povestit că se făcuse haos, iar forţele de securitate luau din ce în ce mai mulţi oameni, părând că vor să îi ia pe toţi. Violenţele erau inevitabile. „Un tanc al Armatei sovietice staţiona în oraşul nostru. Generalii mi-au spus clar: Dacă primim ordin de la Moscova, tancurile vor porni!”, a mai povestit Berghofer. După ce Zidul Berlinuluia căzut, în 9 noiembrie, mulţimea care circula peste tot a ajuns şi în „citadelele” STASI şi KGB din Dresda.

Putin era convins că se va primi ordin de la Moscova şi că tancurile vor ieşi pe străzi, împotriva manifestanţilor, dar Moscova lui Mihail Gorbaciov „a tăcut”. Tancurile Armatei Roşii nu au fost folosite. „Nimeni nu a ridicat niciun deget ca să ne protejeze”, a mărturisit el.

Am ars cantităţi imense de materiale

Putin şi colegii lui din KGB au început atunci să ardă cât mai multe dovezi despre activitatea lor de spionaj. „Eu, personal, am ars cantităţi imense de materiale. Am ars cu toţii atât de multe documente, încât, la un moment dat, coşul de fum s-a înfundat”, a mărturisit Putin în „First Person”.

După două săptămâni, Putin a avut un şoc. Cancelarul vest-german Helmut Kohl sosise în oraş. A ţinut un discurs despre reunificarea Germaniei. Kohl l-a felicitat atunci pe Gorbaciov, ca pe omul de la Moscova care a refuzat să trimită tancuri. Nu se ştie dacă Putin se afla în mulţime, dar ca spion al KGB a aflat cu siguranţă despre toate acestea.

Evenimentele de după căderea Zidului Berlinului au tulburat micul paradis al lui Putin în Germania democrată. Şi-au pus amprenta atât pe viaţa lui personală, cât şi pe cea a familiei sale care ajunsese să cunoască un trai mult mai bun decât în Eusia sovietică. „Am avut un sentiment îngrozitor. Am avut senzaţia că acea ţară, care devenise pentru noi aproape ca şi casa noastră, nu va mai exista”, a povestit Ludmila. „Vecina mea, cu care devenisem prietenă, a plâns o săptămână întreagă. Se prăbuşise totul în jurul lor, viaţa lor, carierele lor…”, a continuat ea.

O altă lume

Unul dintre oameninii-cheie din STASI, Generalul-Maior Horst Boehm, care îl ajutase să îşi instaleze acea importantă linie telefonică pentru un informator, a fost umilit public, de mulţimile care răsturnaseră regimul şi care demonstrau pe străzi. Nu a putut suporta umilinţele şi s-a sinucis în 1990. Moartea camaradului său a fost un semnal de alarmă pentru el, pentru ceea ce se poate întâmpla când puterea încape pe mâinile poporului.

Atunci, Putin a simţit că e cazul să plece. „Prietenii lor germani le-au dat o maşină de spălat veche de 20 de ani, cu care s-au întors acasă, în maşină”, poveteşte biografa lui Putin, criticul Masha Gessen. Putin „avea sentimentul puternic că el şi-a servit ţara, dar că, în ciuda tuituror eforturilor sale, părea să nu fi făcut mare lucru pentru ea”, spune Gessen.

Putin revenise într-o ţară care suferise, la rândul ei, transformări sub regimul lui Mihail Gorbaciov, iar toate acestea îi dădeau impresia că se afla într-o ţară care suferise schimbări atât de surprinzătoare, încât nu mai era în stare să o înţeleagă şi să o accepte”, mai dezvăluie Gessen. Mai mult decât atât, orașul său natal, Leningrad, devenise din nou Sankt Petersburg. Ce mai putea face Putin acolo?… 

Afaceri de stat cu foştii colegi de spionaj

Dar Putin şi-a dat repede seama că a dobândit ceva mult mai valoros decât o mașină de spălat la mâna a doua. În Dresda, el făcea  parte dintr-o reţea de persoane care părea să-şi fi pierdut rolurile avute în perioada sovietică, dar destul de bine plasate ca să poată prospera atât din punct de vedere personal, cât şi politic, în noua Rusie.

O parte dintre foştii prieteni ai lui Putin a devenit nucleul relaţiilor celui care avea să devină preşedintele Rusiei, dezvăluie Karen Dawisha, autorul lucrării „Cleptocraţia lui Putin: Cine deţine Russia?”. Între aceştia se numără şi Serghei Cemezov, care a condus ani întregi Agenţia de Export de Armament a Rusiei, iar în prezent conduce un program public de susţinere a tehnologiei, precum şi Nicolai Tokarev, care este şeful companiei Transneft. Alt partener de afaceri important în regimul lui Putin este şi Matthias Warning, fost ofiţer al STASI, care ar fi stat o perioadă în Dresda, când se afla şi Putin acolo şi care acum ocupă funcţia de manager principal în cadrul Nordstream – reţeaua de conducte de gaz care ajunge direct din Rusia către Germania, prin Marea Baltică.

Cei care urmăresc evoluţia lui Putin comentează că episodul Ucraina – Piaţa Maidan i-ar fi trezit actualului lider de la Kremlin amintiri neplăcute, din noaptea aceea de decembrie, din Dresda, din 1989. Aceleaşi amintiri neplăcute i-au revenit în memoria şi cu ocazia revoltelor de la Kiev, din 2004, de la Moscova, în 2011 sau de la Kiev, în 2013 şi 2014. „Toate aceste temeri vechi renasc în interiorul lui”, este de părere Boris Reitschuster.

Putin a învăţat cum schimbarea se poate impune nu numai cu forţa, ci şi prin emoţie. În 1989, el a văzut, la Dresda, cum sentimentul patriotic, combinat cu spiritul democraţiei au fost mult mai puternice decât ideologia comunistă.