Cum arată instalaţiile petroliere din Arabia Saudită după atac. Imagini din satelit

Oficiali americani au publicat fotografii din satelit ale instalaţiilor bombardate în Atabia Saudită. Pagubele provocate sunt incompatibile, în opinia lor, cu ipoteza unei operaţiuni huthi.
Romania TV
16 sept. 2019, 15:14
Cum arată instalaţiile petroliere din Arabia Saudită după atac. Imagini din satelit

Două instalaţii petroliere aparţinând gigantului petrolier Aramco au fost ţintite sâmbătă într-un atac cu drone – sau rachete -, care a antrenat o reducere cu jumătate a ranadamentului acesteia, reprezentând aproximativ 5% din producţia mondială.

Exploziile de sâmbătă au provocat incendii în instalaţia de la Abqaiq, cea mai mare din lume în prelucrarea petrolului, şi pe câmpul petrolier de la Khurais,potrivit News.ro.

În urma acestei ofensive, revendicate de către rebelii yemeniţi huthi, susţinutţi de Iran şi care înfruntă de cinci ani o coaliţie condusă de Arabia Saudită, cursul petrolului a crescut luni, alimentând temeri cu privire la o degringoladă pe piaţă şi la o creştere a preţului petrolului.

Lumea nu părea ameninţată, imediat, de o penurie de petrol, însă se teme de-acum de o escaladare militară între Washington şi Teheran.

Duminică, oficiali americani citaţi de agenţia de presă Associated Press au comunicat fotografii satelitare ale instalaţiilor bombardate – incompatibile, în opinia lor, cu teza unei operaţiuni huthi.

Statele Unite s-au declarat de altfel ”pregătite să riposteze” la atacurile cu drone, după ce secretarul de Stat american Mike Pompeo a acuzat sâmbătă Iranul că se află la originea atacului. Nu există nicio probă care să arate că acest ”atac fără precedent împotriva aprovizionării energetice mondiale” ar fi avut loc din Yemen, a comentat el.

Teheranul a respins aceste acuzaţii drept ”iraţionale” şi ”de neînţeles” prin vocea purtătorului de cuvânt al diplomaţiei Abbas Moussavi, care a sugerat că ele au ca scop să justifice ”acţiuni viitoare” împotriva Iranului.

Armamentul folosit în dublul atac vizând instalaţii petroliere în Arabia Saudită este de provenienţă iraniană, a acuzat luni un purtător de cuvânt al coaliţiei care luptă în Yemen împotriva rebelilor huthi.

Citeşte şi: Rebelii yemeniţi huthi ameninţă să lanseze noi atacuri împotriva Arabiei Saudite

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Cum ajunge echipa lui Curelea la baraj şi scenariul utopic în care se califică direct la Euro! România U21, misiune imposibilă
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 30 septembrie. BNR a publicat noile cotații pentru principalele valute. Cât valorează euro și dolarul
Playtech.ro
Poți fi obligat să-l lași pe vecin să intre în curtea ta pentru a-și repara casa? Când nu îi poți refuza accesul
Adevarul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autoritățile elvețiene au oferit noi detalii despre Vlad Bălțățeanu: Suspectul nu s-a predat. Unde a fost prins acesta
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
PSD analizează opțiunile pentru o nouă majoritate după votul privind Guvernul Mureșan. Negrescu: Poate UDMR își va schimba poziționarea
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte