Cum este influenţat gustul alimentelor de simţuri

Bucătarii profesionişti ştiu că o parte a secretului unei mâncări delicioase este modul în care aceasta este prezentată. Aşa cum este important ca mâncarea să fie gătită şi asezonată corespunzător, important este să fie prezentată şi într-un mod apetisant pentru ochi.
Romania TV
13 sept. 2012, 19:56
Cum este influenţat gustul alimentelor de simţuri

Într-un restaurant elegant, fiecare farfurie cu mâncare este atent inspectată înainte de a fi trimisă clientului, pentru a se asigura că îndeplineşte criteriile estetice, scrie huffingtonpost.com.

Alimentele sunt percepute în mod diferit în funcţie de culorile sale, dacă unele stimulează papilele gustative, altele pot distruge apetitul. Legumele care sunt roșii, verzi sau galbene arată atrăgător. Dar, pe de altă parte, ai mânca un morcov albastru? Ce este această atracţie vizuală pe care o avem faţă de alimente? De ce apare chiar şi atunci când ne uităm la o fotografie cu produse alimentare, pe care nu o putem gusta sau mirosi?

Gândeşte-te la o emisiune culinară de la televizor şi care îţi lasă gura apă numai când vezi cum este preparată masa.

Cele cinci simţuri ale noastre contribuie împreună pentru a ne oferi o imagine completă a alimentelor.

Gustul este un simţ incredibil, care trimite informaţii creierului despre cum este perceputa mâncarea, fie că este dulce, sărată, acră, amară sau iute. Ca şi senzaţie, gustul este ca un sentiment completat de percepţia vizuală, miros şi atingere. Atunci când mănânci o bucată de ciocolată, se trimite un semnal pozitiv către creier și permite astfel să te bucuri de moment. Această plăcere a gustului vine dintr-un amestec de percepţii vizuale, tactile şi olfactive.

Creierul uman este programat să aleagă alimentele care oferă organismului cele mai bune substanţe nutritive. Pentru a obţine o dietă echilibrată, omul are nevoie de un amestec de alimente de diferite culori – produse lactate sunt, în general, albe, legumele şi fructele sunt galbene, verzi, roşii, iar carnea este, în general, maro. Subconştientul tău ştie acest lucru, motiv pentru care atunci când te opreşti asupra unui bol cu fructe le alegi pe cele care arată mai apetisant.

Creierul tău va respinge mâncarea pe care o vede ca fiind periculoasă pentru tine. Acest lucru este dublat şi de miros, creierul respingând ceea ce miroase urât.

Atunci când vezi o farfurie cu mâncare şi alegi să nu o mănânci, este posibil să o eviţi din cauza unei experienţe anterioare. Ochii trimit mesaje către creier care rămân stocate.

Mai multe teste au fost realizate pe studenţi cu scopul de a identifica diferite sucuri. Cutiile cu suc au fost vopsite în alte culori care i-au făcut pe studenţi să fie confuzi şi să nu mai nimerească aromele din cauza culorii. Acesta este unul dintre exemplele care arată faptul că percepţia vizuală ne face să gândim în contradicţie faţă de gust.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT