Cum evoluează negocierile PNL-PSD. Ce nume se vehiculează pentru preluarea ministerelor noului cabinet

Negocierile PNL-PSD-UDMR pentru formarea noului cabinet continuă şi sâmbătă, după ce liberalii au decis în BEX că nu renunţă la Ministerul Dezvoltării şi la cel Transporturilor, potrivit unor surse politice.
Oana Anghel
19 nov. 2021, 21:08
Cum evoluează negocierile PNL-PSD. Ce nume se vehiculează pentru preluarea ministerelor noului cabinet

Cum evoluează negocierile PNL-PSD. În şedinţa BEX condusă de Florin Cîțu s-au pus în discuţie, totodată, numele persoanelor care ar putea prelua portofoliile PNL din viitorul guvern.

Numele vehiculate în PNL pentru preluarea ministerelor în Guvernul Ciucă

În urma dezbaterilor, lista miniştrilor PNL ar arăta în felul următor: Cristian Buşoi la Ministerul Proiectelor Europene sau Ministerul Transporturilor, Alina Gorghiu la Ministrul Justiţiei, Sorin Cîmpeanu la Ministerul Educaţiei, Virgil Popescu la Ministerul Energiei, Bogdan Aurescu la Ministerul Afacerilor Externe, Lucian Bode la Ministerul Afacerilor Interne şi Bogdan Gheorghiu la Ministerul Culturii.

Florin Cîţu le-a transmis liderilor PNL, vineri seara, că negocierile trebuie duse de pe poziţii de forţă, fără concesii. La rândul său, prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan a reiterat faptul că PNL trebuie să nu renunţe la ministerele Transporturilor şi Dezvoltării, sau măcar la unul dintre ele. Există, însă, voci din PNL care susţin că obţinerea unuia dintre cele două ministere se va face cu nişte costuri, care presupun cedarea unuia dintre ministerele Educaţiei, Afacerilor Externe, Energiei.

Numele vehiculate în PSD pentru preluarea ministerelor noului cabinet

La rândul lor, social-democraţii au transmis că nu renunţă sub nicio formă la Ministerul Finanţelor Publice, atâta timp cât premierul este de la PNL. În acest caz, PNL a cerut un minister de forţă, respectiv Ministerul Dezvoltării, însă acesta este deţinut de UDMR, iar formaţiunea a anunţat că iese de la guvernare dacă pierde vreunul dintre cele trei portofolii pe care le deţine.

Citeste si Scandal în PNL după discuțiile cu PSD și UDMR. Rareș Bogdan s-a dezlănţuit la adresa lui Ciolacu: „S-a crezut în piaţă la Buzău”

În ceea ce-i priveşte pe social-democrați, cărțile sunt aproape făcute. La Ministerul de Finanțe, social-democraţii ar vrea să instaleze un om mai puțin asociat cu partidul. Numele vehiculate pentru acest minister au fost Leonard Badea, în prezent președinte ASF, și Adrian Câciu, un economist apropiat de partid.

Ministerul Agriculturii ar putea fi preluat de deputatul Adrian Chesnoiu. Acesta ar urma să-l ia consilier la minister pe fostul parlamentar Petre Daea.

Marcel Ciolacu nu își dorește un portofoliu, dar l-ar vrea pe bunul său prieten Sorin Grindeanu ministru al Transporturilor. În cazul în care PSD nu primește acest portofoliu, Sorin Grindeanu ar putea fi propus vicepremier. Tot pentru Transporturi este propus şi Alexandru Răzvan Cuc. Fost ministru, acesta este puternic susținut de Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.

Ministerul Apărării ar putea fi condus de Vasile Dîncu, iar cel al Muncii – de Gabriela Firea. Surse din partid spun, însă, că Marcel Ciolacu l-ar prefera pe fostul ministru Marius Budai.

Secretariatul General al Guvernului este condus acum de un secretar de stat, care ar putea obține rang de ministru, portofoliul revenind tot PSD. Pentru această funcţie a fost avansat numele senatorului Titus Corlățean, dar și cel al șefului Curții de Conturi Mihai Busuioc.

Din Economie s-ar putea desprinde IMM-urile, care ar putea fi conduse deRadu Oprea, și Ministerul Fondurilor Europene la cârma căruia s-ar putea afla pesedistul Florin Jianu.

Citeste si Contre pe Facebook între George Simion și Dacian Cioloș: „Corbul a pierdut cașcavalul?/Văd că nu faceți diferența între fabulă și fabulație, probabil de-aia nu faceți diferența nici între COVID și gripă”

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Mihai Pintilii, la mare căutare după despărțirea de FCSB! Ce club îl dorește pe fostul secund al roș-albaștrilor
Capital.ro
Mașinile electrice ar putea deveni obligatorii în Europa. UE pregătește o măsură care va afecta milioane de șoferi
Playtech.ro
Cât primești pe un gram de aur vechi în Istanbul. Unde ieși mai bine la bani, ce spun cei care au încercat în România şi în Turcia
Adevarul
Conflict de culise la Kremlin: Alina Kabaeva, amanta lui Putin, ar fi înlăturat-o pe „țarina” gimnasticii ruse
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Susține că unul dintre marile partide politice din România ar urma să se desființeze: ”Asta o să se întâmple!”
MediaFlux
O nouă facilitate de la ANAF pentru toți românii. Cum va funcționa noul sistem
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți