Cum şi-a justificat studenta criminală de la Medicină cererea de eliberare din închisoare. Ce i-a spus judecătorului

Carmen Şatran (fostă Bejan), studenta condamnată pentru crima odioasă de la Medicină, rămâne în închisoare. Contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla împotriva deciziei de eliberare a fost admisă de Tribunalul Cluj, iar judecătorii au hotărât respingerea cererii de eliberare condiţionată.
Alina Costache
13 iun. 2022, 12:16
Cum şi-a justificat studenta criminală de la Medicină cererea de eliberare din închisoare. Ce i-a spus judecătorului

După ce Judecătoria Gherla a decis eliberarea condiţionată a lui Carmen Şatran, Parchetul a contestat soluţia, iar Tribunalul Cluj a decis ca studenta criminală condamnată pentru crima de la Medicină să rămână în închisoare. Carmen Şatran (fostă Bejan) are posibilitatea să depună o nouă cerere de eliberare condiționată după data de 1 iulie 2022.

Potrivit renasterea.ro, Carmen Șatran i-a spus judecătorului că „este conştientă de gravitatea faptei şi regretă suferinţa provocată şi că această perioadă a fost o lecţie dură de viaţă în care a învăţat cât de preţioasă este viaţa şi libertatea”.

Fosta studentă la Medicină i-a mai spus magistratului că în penitenciar a urmat programe educaţionale, precum şi un curs de calificare de manichiură-pedichiură.

Citeşte şi: Lovitură pentru studenta criminală de la Medicină. Ce se întâmplă cu ea după gratii

Prima cerere de eliberare condiţionată a lui Carmen Şatran, studenta criminală de la Medicină din Timişoara, a fost discutată în toamna anului 2021. Judecătoria Gherla i-a respins atunci cererea de eliberare condiţionată şi rediscutarea solicitării în septembrie 2022. Sentinţa a fost atacată cu apel, iar Tribunalul Cluj a decis menţinerea condamnatei în închisoare. Totuşi, Tribunalul Cluj a redus termenul de rejudecare a cererii pentru martie 2022. În urma rejudecării cererii de eliberare condiţionată, Judecătoria Gherla a decis în 14 martie 2022 eliberarea condiţionată a lui Carmen Şatran.

Carmen Șatran a fost condamnata pentru o crimă odioasă în 2009. Pe vremea când era studentă la Medicină la Timişoara a ucis cu  de lovituri de cuţit un bărbat de 65 de ani, de etnie roma, din Timisoara, pe nume Trifu Schrott,. După ce l-a înjunghiat, Carmen Şatran şi iubitul ei de la acea vreme, Raul Sergiu Florea, au tranşat cadavrul bărbatului de 65 de ani. Conflictul ar fi pornit de la bani, după ce tânără a oferit servicii sexuale victimei, iar bărbatul a refuzat să plătească.

Victima făcea parte din comitetul romilor care se ocupa de judecata țigănească. Inițial, Carmen Șatran trebuia să execute 5.387 de zile de închisoare pentru a fi pusă în discuție solicitarea de eliberare condiționată.

Potrivit raportului Comisiei de la Penitenciarul Gherla, propunerea de eliberare condiționată a fost luată în considerare Carmen Șetran ar fi fost o condamnată-model.

„Deţinuta nu a fost sancţionată disciplinar şi a înregistrat mai multe recompense. A muncit în timpul detenţiei (428 zile). A fost receptivă la unele activităţi cultural-educative. Persoana privată de libertate nu are antecedente penale şi este la prima analiză”, se arată în raport deținutei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România