Cum stau Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan în sondajele interne ale PSD. Vasile Dîncu: „În jurul lui Bolojan s-a născut o mitologie a salvatorului”

Vasile Dîncu, vicepreședinte PSD, afirmă că niciun partid nu a câștigat din criza politică, recunoscând că Ilie Bolojan a crescut în sondaje datorită „mitologiei salvatorului” construite în jurul său, în timp ce Sorin Grindeanu și-a revenit la nivelul dinaintea scandalului.
Andrei Ene
15 mai 2026, 07:30
Cum stau Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan în sondajele interne ale PSD. Vasile Dîncu: „În jurul lui Bolojan s-a născut o mitologie a salvatorului”

Vasile Dîncu, vicepreședinte PSD, de profesie sociolog, recunoaște că premierul interimar Ilie Bolojan a crescut în sondaje și afirmă că în jurul său s-a născut o „mitologie a salvatorului, cel care taie, cel care nu face concesii, cel care se luptă cu șobolănimea”.

„Onest, n-a câștigat nimeni. După părerea mea, nici PSD n-a câștigat mare lucru, pentru că a plecat de la putere. Am văzut, au plecat și prefecți și subprefecți, repede s-au ocupat posturile de către liberali și USR-iști.

Citește și : DOCUMENT Președinția arbitrează războiul Bolojan-Ciolacu pe tema programului SAFE. Cine conduce ”la puncte” în acest moment

Deci PSD n-a câștigat din acest proiect. Sigur că, în opinia colegilor mei, eu sunt unul dintre cei care n-am vrut să intrăm la guvernare în această combinație cu liberalii, pentru că știam ce s-a întâmplat anul trecut, în anul electoral în care noi i-am tractat la europarlamentare și la locale, încât au luat primari aproape câți noi într-o coaliție cu noi și în toamnă lucrurile s-au separat când au crezut ei că ar putea să câștige prezidențialele și nu am vrut să intrăm pe acest principiu. Sunt de acord cu ce spunea domnul Motreanu și ce spun liberalii că nu ar trebui să mai colaborăm pentru că pur și simplu nu mergem pe aceleași criterii.

Liberalii nu au câștigat nici ei din acest proiect, pentru că au intrat în acest clinici, în această dilemă în care ar trebui să plece în opoziție și cred că îi deranjează acest lucru, dacă nu mai pot să facă cu Partidul Social Democrat o coaliție. Sigur că a doua variantă pe care am auzit-o, aceea că ar putea să-l aducă înapoi pe Ilie Bolojan după ce a fost demis de o asemenea majoritate, aduce noi moțiuni de cenzură și o criză continuă și ceea ce nu cred că își dorește nimeni să facă.

Deci, până la urmă nu a fost un câștig. Ar putea să fie un câștig doar dacă această coaliție de guvernare, acest contract politic se reface într-un mod onest, echitabil, în care toată lumea să aibă voce”, a spus Vasile Dîncu.

În privința AUR, vicepreședintele PSD este de părere că formațiunea condusă de George Simion va câștiga teren cât timp partidele de la guvernare nu performează.

Sorin Grindeanu și-a redresat poziția în sondaje, conform lui Dîncu, afirmând că s-a întors la poziția de dinainte de „scandal”.

„A scăzut puțin în prima fază. Acum am văzut în ultimul sondaj că s-a întors exact la cifra pe care o avea înainte de scandal. Deci, acestea sunt emoții colective și în condițiile în care niciun lider nu are o încredere de 50%, ca să spunem, sau de 60% cum ar trebui să aibă un lider dominant într-o societate chiar democratică, restul sunt mișcări între 20 și 30%”, mai arată liderul PSD.

Conform vicepreședintelui PSD, Călin Georgescu „rămâne un fel de far pentru o parte din opoziție și pentru cei revoltați împotriva sistemului”.

Vorbind și despre președintele Nicușor Dan, Dîncu susține că acesta „nu a avut un salt foarte mare” însă recunoaște că încă se situează pe primul loc în topul încrederii românilor.

„Nu a intrat cu o încredere foarte mare, pentru că a fost un lider conjunctural, nu a avut un salt, să zicem așa, foarte mare.

Citește și : Ciprian Ciucu, despre tensiunile din PNL: Congresul este inevitabil dacă lucrurile continuă așa

Unii au avut în primul an de mandat un salt mai mare, însă s-a păstrat continuu pe primul loc în ierarhia aceasta a liderilor politici. Asta, după părerea mea, în condițiile unui an foarte complict, nu este un lucru rău”, a mai specificat Dîncu.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
"Regele TikTok-ului", dezbrăcat în plină stradă! Alin Borcan a purtat doar o pereche de bikini
Fanatik.ro
Au construit o groapă de gunoi pe munte, acum UE cere 6,5 milioane de euro înapoi. Cum încearcă CJ Suceava să scape de plată
Capital.ro
EXCLUSIV. Miza secretă a interimatului lui Ilie Bolojan. Bogdan Comaroni: Trebuie să rămână premier până pe 31 mai
Playtech.ro
Un nou sistem de pensii vine în România. Cum funcționează planul paneuropean de pensii şi cine ar primi bani în plus la bătrânețe
Adevarul
Pensie record: o femeie care a lucrat 61 de ani primește 9.700 euro pe lună
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Marin Andrei, fostul portar care a scris istorie pentru Steaua, Dinamo și Rapid!
iamsport.ro
Cristi Borcea anunță apocalipsa în economia României: ”Să vezi ce o să se întâmple din august-septembrie”
MediaFlux
Horoscop 15 mai. Zodiile care vor fi azi puse la încercare de persoane din trecutul lor. Este momentul adevărului
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi