Cuplu momentului în showbiz: El este cu 12 ani mai tânăr

Mereu discretă în ceea ce priveşte viaţa personală, Lili Sandu (38 ani) a vorbit pentru prima oară despre relația pe care o are cu modelul Silviu Tolu (26 ani), care este cu 12 ani mai tânăr decât ea.
Romania TV
20 iul. 2017, 12:19
Cuplu momentului în showbiz: El este cu 12 ani mai tânăr

“Nu a fost nimic programat. Am fost prieteni, ne-am dat seama că simţim ceva unul pentru celălalt şi a urmat un curs firesc. A existat chimie între noi! Îmi doresc o familie, îmi doresc un copil, însă ştiu că asta este o responsabilitate uriaşă. Nu sunt genul de femeie care ar face un copil doar pentru că trăim într-o societate în care dă bine să ai un copil. Sufleteşte vorbind, sunt mult mai pregătită și emoțional, și psihic decât aş fi fost acum câţiva ani, însă las asta în voia divinităţii, într-un fel, pentru că o să se întâmple, cu siguranţă! Simt asta!”, a mărturisit Lili Sandu pentru Antena Stars.

Cât despre diferenţa de vârstă, ea spune că nu se simte – “Noi nu am simţit decât în momentul în care vorbea lumea despre asta. Chiar dacă par matură, eu sunt o femeie copilăroasă!”.

Despre ce au învăţat unul de la celălalt și despre alte detalii din relația lor, Lili va vorbi sâmbăta aceasta, în cadrul emisiunii “Dincolo de aparenţe”.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Actrița din Baywatch a trecut peste relația cu Carlos Alcaraz. Cu cine se iubește frumoasa Brooks Nader
Capital.ro
Vor primi buletin electronic cu cip. Decizia statului român pentru moldoveni: Regret enorm că am ajuns aici
Playtech.ro
Un gest banal pe care aproape toți îl facem este mai periculos decât pare...
Adevarul
Cum l-au extras comandourile SEAL pe pilotul american rănit în Iran, de la 2.100 de metri altitudine: strategia secretă a CIA
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Prunea acuză direct un conducător din SuperLiga: ”Trebuia închis la pușcărie de 30 de ori!” / ”Arbitrii stau gratis în pensiuni acolo, fac șprițuri”
MediaFlux
Se dau 1000 de lei pe lună pentru tinerii din România. Ministerul Muncii a făcut anunțul
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj