Cursuri suspendate în toată ţara marţi. Ce se întâmplă în toate şcolile între 11.00 şi 14.00

Ministrul Educaţiei a anunţat că toate școlile vor avea program modificat pe 15 februarie, de Ziua Națională a Lecturii.
Filip Stan
14 feb. 2022, 22:27
Cursuri suspendate în toată ţara marţi. Ce se întâmplă în toate şcolile între 11.00 şi 14.00

Cursuri suspendate în toată ţara marţi. Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunţat, printr-un comunicat, că a decis ca marţi, 15 februarie 2022, în toate şcolile, programul să se modifice astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11:00 şi la ora 14:00, învăţătorul sau profesorul să organizeze, la clasa unde este prezent, activităţi de lectură la care să participe toţi preşcolarii şi elevii. Cîmpeanu afirmă că, Începând din acest an, România are o Zi naţională a lecturii, iar într-o ţară în care sub 10% dintre cetăţeni cumpără o carte pe an, rolul şcolii devine esenţial.

”Începând din acest an, România are o Zi naţională a lecturii! Într-o ţară în care sub 10% dintre cetăţeni cumpără o carte pe an, rolul şcolii devine esenţial în a cultiva o activitate aparent desuetă, lectura, ca preocupare menită să ne salveze dintr-un univers superficial, un univers în care dăm click fără a decide. Lectura construieşte legături profunde şi statornice în minţile tuturor, fie copii sau adulţi”, transmite ministrul Educaţiei.
Sorin Cîmpeanu, noi precizări despre reintroducerea trimestrelor şcolare: Din 1998, calitatea sistemului de învăţământ a scăzut

Sorin Cîmpeanu anunţă că a decis, în calitate de ministru al Educaţiei, ca marţi, 15 februarie 2022, în toate şcolile, programul să se modifice astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11:00 şi la ora 14:00, învăţătorul sau profesorul să organizeze, la clasa unde este prezent, activităţi de lectură la care să participe toţi preşcolarii şi elevii.

”În prealabil, personalul didactic va recomanda tuturor să aducă o carte preferată sau să împrumute de la biblioteca şcolară o carte şi, timp de 15 minute, să citească fie individual, fie în grupuri mici de lucru.  Obiectivul activităţii este de a promova lectura ca obicei cotidian, fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text. Unităţile de învăţământ pot organiza activităţi de încurajare a lecturii pentru comunitatea socială din care fac parte, cu respectarea normelor sanitare anti-COVID-19.”, mai spune ministrul.

Peste 19.000 de elevi şi preşcolari şi aproape 5.000 de angajaţi din Educaţie, depistaţi cu COVID-19. Ce şcoli sunt închise şi unde se fac cursuri online

Sorin Cîmpeanu invită bibliotecile locale, judeţene şi/sau metropolitane să deruleze activităţi de prezentare a propriilor servicii, de obţinere a unui permis de bibliotecă, de colectare şi donaţie de carte, inclusiv prin amenajarea de standuri în incinta unităţilor de învăţământ;

”Recomandăm asociaţiilor, fundaţiilor nonprofit, societăţilor de gestiune a drepturilor de autor, cu experienţă în derularea de activităţi educaţionale, să susţină cluburi de lectură, ateliere de scriere creativă şi/sau ilustrare de carte, discuţii şi dezbateri pe teme literare sau alte programe similare; . Încurajăm şcolile să ofere editurilor şi librăriilor, la cerere şi în măsura disponibilităţii, spaţii cu titlu gratuit pentru a prezenta, eventual a vinde, carte cu teme educative şi/sau recreative, adecvate vârstei elevilor”, se mai arată în comunicat.

Ministrul spune că, totodată, unităţile de învăţământ sunt invitate să popularizeze evenimentele asociate Zilei lecturii în presa locală şi naţională, dar şi în mediul online.

Seria manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a Lecturii se va deschide oficial în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, marţi, 15 februarie, ora 10:00, cu mesajele reprezentanţilor Administraţiei Prezidenţiale, ale miniştrilor Educaţiei şi Culturii, ale Academiei Române, ale Primăriei Municipiului Bucureşti, precum şi ale altor instituţii preocupate de promovarea lecturii.

De asemenea,  în întreaga ţară se vor organiza manifestări nu doar în şcoli, ci şi la bibliotecile locale.  Motto-ul acestui an este: ”Citim împreună!”

La începutul anului, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care instituie ziua de 15 februarie, ca Ziua naţională a lecturii.

Legea prevede că muzeele, bibliotecile publice şi instituţiile cu atribuţii în domeniul educativ şi culturii acordă asistenţă de specialitate şi monitorizează manifestările organizate cu ocazia Zilei naţionale a lecturii, care au ca scop încurajarea lecturii în rândul populaţiei.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa bunicilor Vlăduței Lupău. Cântăreața s-a întristat când a ajuns acolo
Fanatik.ro
Carlos Alcaraz a făcut spectacol după finala Cupei Mondiale. Imagini virale cu starul tenisului interpretând o celebră piesă a lui Michael Jackson
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 24 iulie. Cât costă benzina și motorina înainte de weekend. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cât câștigă un europarlamentar comparativ cu un profesor, medic sau polițist în 2026. Comparația completă
Adevarul
Povestea mamei care și-a schimbat cariera învățând cot la cot cu copiii. „Am fost cofetar până la 43 de ani”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
A aflat despre plecarea lui Borza și a izbucnit: ”Rapid minte că aduce și vinde de foame de bani! Ce rușine de administrație”
MediaFlux
Statul acordă câte 1.000 de lei lunar, sprijin pentru tineri. Guvernul a aprobat o primă de angajare
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România