Curtea de Apel Constanţa a decis definitiv ca dosarul lui Radu Mazăre să fie întors la DNA

Magistraţii Curţii de Apel Constanța au decis definitiv miercuri, 21 septembrie 2022, ca dosarul lui Radu Mazăre să se întoarcă definitiv la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Filip Stan
21 sept. 2022, 18:39
Curtea de Apel Constanţa a decis definitiv ca dosarul lui Radu Mazăre să fie întors la DNA

Radu Mazăre, fostul primar al Constantei şi Marcela Enache, fostul secretar al municipiului Constanța sunt acuzaţi de abuz în serviciu, într-un dosar ce se referă la zece terenuri ale municipiului Constanţa vândute la „preţ diminuat”.

Miercuri, 21 septembrie 2022, Curtea de Apel Constanţa a luat o decizie definitivă în ceea ce priveşte dosarul lui Radu Mazăre. Astfel, dosarul în care fostul edil al Constanței şi fostul secretar al municipiului, acuzaţi de abuz în serviciu, va fi mutat la DNA.

„În baza art. 346 alin. 3 lit. a Cod procedură penală restituie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa cauza privind pe inculpaţii Mazăre Radu Ștefan și Enache Marcela, trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 118/P/2015 din data de 21.12.2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 21.09.2022”, se arată în decizia luată astăzi de Curtea de Apel Constanţa.

Conform Codului de Procedură Penală, articolul 346, alineatul 3, litera a) se referă la: „Judecătorul de cameră preliminară dispune restituirea cauzei la parchet, prin încheiere, dacă în urma sesizării conducătorului parchetului care a emis rechizitoriul, în condiţiile art. 344 alin. 6 nu s-au luat măsuri pentru acoperirea omisiunilor”.

Citeşte şi: Sorin Oprescu, mișcare de ultimă oră în instanță. Cum vrea să scape de condamnare

„Terenurile respective, aflate în stațiunea Mamaia, în imediata vecinătate a plajei ori în zone cu un potențial turistic și comercial deosebit (malul Lacului Siutghiol, Parcul Tăbăcăriei etc.), ar fi fost vândute la prețuri mult diminuate, împrejurare prin care s-ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 1.732.687 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători”, se arată în rechizitoriul care a fost acum întors la procurorii DNA.

Fratele lui Radu Mazăre a fost condamnat la închisoare cu executare într-un dosar penal în care era acuzat că a luat mită. În dosarul cu pricina se face referire la ridicarea unui cartier de locuințe sociale într-o zonă din municipiul Constanța.

Radu Mazăre se află în prezent încarcerat într-o închisoare din Constanța unde are o condamnare de cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi conflict de interese în dosarul Polaris.

Citeşte şi: Elena Udrea speră să scape de închisoare. Judecătorii de la Înalta Curte vor decide asupra unei chestiuni de procedură

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Gică Hagi, ce destin! Ce s-a întâmplat fix acum 25 de ani: „Mi-am șters din memorie meciul ăla!”
Capital.ro
Decorațiuni de Crăciun 2026: Cum arată bradul la modă și ce accesorii înlocuiesc globurile clasice
Playtech.ro
Ce pățește un șofer Uber dacă îți refuză cursa. Îl penalizează aplicația sau poate anula fără consecințe?
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câte zile durează Postul Crăciunului 2026. Tradiții, reguli și rugăciuni importante pe care credincioșii trebuie să le cunoască
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România