Cutremur devastator. Peste 2.400 de persoane şi-au pierdut viaţa VIDEO

Bilanţul cutremurelor din Afganistan, în creştere – Peste 2.400 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 2.000 au fost rănite.
Filip Stan
08 oct. 2023, 23:40
Cutremur devastator. Peste 2.400 de persoane şi-au pierdut viaţa VIDEO

Un nou cutremur puternic. Peste 2.400 de persoane au fost ucise în cutremurele din Afganistan, a anunţat, duminică, administraţia talibană, în cele mai mortale cutremure care au zguduit această ţară muntoasă în ultimii ani, transmite Reuters.

Cutremurele de sâmbătă din vestul ţării au lovit la 35 km nord-vest de oraşul Herat, unul dintre ele având magnitudinea de 6,3 grade, a anunţat Institutul Geologic al SUA (USGS).

Acestea au fost printre cele mai mortale cutremure din lume din acest an, după ce cutremurele din Turcia şi Siria au provocat aproximativ 50.000 de morţi în februarie.

Patru cutremure în România, în decurs de câteva ore. Seismele s-au resimțit în mai multe orașe din țară
Janan Sayeeq, purtătorul de cuvânt al Ministerului Dezastrelor, a declarat într-un mesaj pentru Reuters că bilanţul a crescut la 2.445 de morţi, dar a revizuit în scădere numărul răniţilor la „peste 2.000”.

Anterior, el spusese că 9.240 de persoane au fost rănite.

https://twitter.com/Rapco2012/status/1711079628272546116

Sayeeq a adăugat că 1.320 de case au fost avariate sau distruse. Bilanţul morţilor a crescut de la 500 de morţi raportat mai devreme duminică de Semiluna Roşie.

Mai mult de 200 de morţi au fost aduşi la diferite spitale, a declarat un oficial al departamentului de sănătate din Herat, care s-a identificat ca fiind Dr. Danish, adăugând că majoritatea erau femei şi copii.

Cadavrele fuseseră „duse în mai multe locuri – baze militare, spitale”, a spus Danish.

Paturile au fost instalate în faţa principalului spital din Herat pentru a primi un val de victime, au arătat fotografii pe reţelele de socializare.

Era nevoie urgentă de alimente, apă potabilă, medicamente, haine şi corturi pentru salvare şi ajutor, a declarat Suhail Shaheen, şeful biroului politic al talibanilor din Qatar, într-un mesaj adresat presei.

Înconjurat de munţi, Afganistanul are un istoric de cutremure puternice, multe în regiunea accidentată Hindu Kush, la graniţa cu Pakistanul.

Bilanţul morţilor creşte adesea atunci când sosesc informaţii din zone mai îndepărtate ale unei ţări în care decenii de război au lăsat infrastructura în paragină, iar operaţiunile de ajutor şi salvare sunt dificil de organizat.

Sistemul de sănătate din Afganistan, care se bazează aproape în întregime pe ajutorul extern, s-a confruntat cu reduceri paralizante în cei doi ani de când talibanii au preluat puterea şi o mare parte din asistenţa internaţională, care a constituit coloana vertebrală a economiei, a fost oprită.

Bilanț cutremurător în Israel! Peste 700 de morți în urma bombardamentelor teroriștilor Hamas. Autoritățile încearcă să scoată românii din țară
Diplomaţii şi oficialii din domeniul ajutorului spun că îngrijorările legate de restricţiile impuse de talibani asupra femeilor şi crizele umanitare globale concurente îi determină pe donatori să îşi retragă sprijinul financiar. Guvernul islamist a ordonat celor mai multe femei din personalul umanitar afgan să nu lucreze, deşi există derogări în domeniul sănătăţii şi al educaţiei.

În august, un purtător de cuvânt al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii a declarat că este posibil să pună capăt sprijinului financiar pentru 25 de spitale afgane din cauza constrângerilor financiare. Nu a fost imediat clar dacă spitalul din Herat se afla pe această listă.

În total, în provincia Herat există 202 unităţi sanitare publice, dintre care una este principalul spital regional, unde au fost transportate 500 de victime, a precizat duminică Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) într-un raport.

Marea majoritate a unităţilor sunt centre de sănătate de bază mai mici, iar provocările logistice au împiedicat operaţiunile, în special în zonele îndepărtate, a precizat OMS.

„În timp ce operaţiunile de căutare şi salvare sunt în curs de desfăşurare, victimele din aceste zone nu au fost încă pe deplin identificate”, a precizat aceasta.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Cine e marea favorită în Rapid – Dinamo, primul derby bucureștean. Daniel Pancu și Nuno Campos, plusuri și minusuri după „era Gâlcă” și „era Kopic”
Capital.ro
„Oamenii sunt înșelați”. Scandalul care zguduie Germania după creșterea prețurilor la pompă
Playtech.ro
Curent mai scump din toamnă, presiune pe gaze și căldură la iarnă. Ce se pregătește pentru facturile românilor
Adevarul
Radu Drăgușin, detalii teribile despre accidentarea care aproape i-a încheiat cariera: „Multă durere, am învățat să merg din nou!”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov, plasat sub control judiciar. Ce i-au interzis procurorii
iamsport.ro
Mihai Rotaru a spus ce pachet de acțiuni deține, de fapt, la Universitatea Craiova: ”Pot să rămân și cu mai puțin!”
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri pentru ziua de 15 august. Ce este interzis să faci de Adormirea Maicii Domnului
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat