Cutremur puternic vineri dimineaţă, mai multe locuinţe avariate şi oameni prinşi sub dărâmături VIDEO

Cutremurul a avariat locuinţe şi alte clădiri şi a declanşat o alunecare de teren în districtul West Pasaman, potrivit oficialilor.
Filip Stan
25 feb. 2022, 09:28
Cutremur puternic vineri dimineaţă, mai multe locuinţe avariate şi oameni prinşi sub dărâmături VIDEO

UPDATE. Un cutremur cu magnitudinea 6,1 produs vineri în insula Sumatra din vestul Indoneziei s-a soldat cu moartea a şapte persoane şi rănirea altor 85, potrivit unui nou bilanţ oferit de autorităţile indoneziene, care au afirmat că seismul a fost resimţit şi în statele învecinate Malaezia şi Singapore, relatează Reuters.

Cutremurul a provocat panică în rândul locuitorilor care au fugit din clădiri în unele zone afectate şi a condus la evacuări în oraşe situate la aproape 400 de kilometri, în Malaezia.

„Continuăm să monitorizăm situaţia şi sfătuim oamenii să rămână în alertă”, a declarat Dwikorita Karnawati, şeful agenţiei de geofizică BMKG din Indonezia, pentru MetroTV. Agenţia a anunţat iniţial o magnitudine de 6,2.

Agenţia de gestionare a dezastrelor a declarat că şapte persoane au fost ucise şi 85 au fost rănite. Directorul agenţiei a afirmat că unele clădiri, inclusiv o clădire guvernamentală, case şi o bancă au suferit pagube.

Un spital a fost evacuat în West Pasaman, la circa 17 kilometri de epicentru, în timp ce un martor a declarat că locuitorii din alte zone au intrat în panică în momentul în care clădirile au fost zguduite timp de peste un minut.

„Oamenii au ieşit din case şi birouri. Erau speriaţi. Cablurile se mişcau”, a declarat Frans Kiky Nainggolan, un comerciant din provincia Riau, în Sumatra.

Autorităţile din capitala Malaeziei, Kuala Lumpur, au primit apeluri telefonice în legătură cu seismul care s-a resimţit în oraş, deşi nu au fost raportate daune sau persoane rănite.

„Am simţit zguduiturile timp de un minut, două. Am ieşit rapid din clădire, la fel şi persoane de la alte etaje”, a afirmat Hilfa Akmal, care locuieşte la periferia capitalei Kuala Lumpur.

Poliţia din Singapore a anunţat, de asemenea, pe Twitter că a primit apeluri de la persoane care au raportat că au simţit seismul, deşi nu au existat informaţii în legătură cu persoane rănite.

Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 s-a produs vineri în insula Sumatra din vestul Indoneziei în urma căruia două persoane şi-au pierdut viaţa, iar 20 au fost rănite, au precizat autorităţile, potrivit DPA.

Cutremurul a avariat locuinţe şi alte clădiri şi a declanşat o alunecare de teren în districtul West Pasaman, potrivit oficialilor.

”În acest moment avem informaţii că două persoane au murit, iar alte 20 au fost rănite”, a precizat Suharyanto, directorul Agenţiei pentru managementul dezastrelor, cu prilejul unei conferinţe de presă.

Cutremur cu morţi în Guatemala. Seismul de magnitudine 6,8 a declanşat alunecări de teren VIDEO

O alunecare de teren care s-a produs ulterior a îngropat mai multe locuinţe, dar nu se ştie cu precizie dacă există victime, a declarat Alim Bazar, directorul agenţiei pentru protecţie civilă din West Pasaman, pentru site-ul JPNN.

În imaginile publicate de guvernul provinciei se pot vedea locuinţe prăbuşite şi o şcoală rămasă fără acoperiş.

Seismul din Sumatra s-a produs la ora locală 8:39 am (01:39 GMT), iar epicentrul este situat la 17 kilometri nord-est de West Pasaman, la o adâncime de 10 kilometri, potrivit Agenţiei pentru meteorologie, geofizică şi climatologie.

Citeşte şi Un cutremur puternic, de 6,5, a zguduit Peru. Imagini impresionante surprinse de camere, în timpul seismului VIDEO

Cutremure cu magnitudinea de peste 6 grade pe scara Richter care au avut loc în ultima perioadă:

2022
14 ianuarie – Un seism cu magnitudinea 6,7 s-a produs în largul insulei Java din Indonezia şi a făcut să se clatine clădirile înalte din capitala ţării, Jakarta. Locuitorii din Jakarta au fost cuprinşi de panică şi şi-au părăsit locuinţele în mare grabă, însă autorităţile locale nu au raportat victime omeneşti şi nici pagube materiale.
3 ianuarie – Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs în largul coastei de est a Taiwanului, seismul fiind resimţit în capitala Taipei. Nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale. Cutremurul s-a produs la o adâncime mică, de 19 kilometri, iar epicentrul a fost localizat în mare, la 56 de kilometri de oraşul Hualien, pe coasta de est a insulei.

2021
9 decembrie – Un puternic seism a zguduit un lanţ de insule din prefectura Kagoshima, în sud-vestul Japoniei, însă nu a fost emisă o avertizare de tsunami şi nu au fost raportate persoane rănite sau pagube însemnate. Cutremurul, cu magnitudinea 6,1 şi intensitatea 5 pe scara seismică japoneză, cu valori de la 0 la 7, s-a produs în zona insulei Akuseki. Epicentrul a fost stabilit la o adâncime de 14 kilometri, în largul lanţului de insule Tokara.

29 noiembrie – Un seism cu magnitudinea 7,3 s-a produs în nordul Peru. Cutremurul a avut epicentrul la circa 45 de kilometri nord de oraşul de coastă Barranca şi s-a produs la o adâncime de 80 de kilometri.
– Un cutremur cu magnitudinea 6,5 s-a produs, la sud-est de Honshu, cea mai mare insulă a Japoniei. Epicentrul seismului a fost stabilit la o adâncime de 10 kilometri.
14 noiembrie – Un seism cu magnitudinea 6,5 s-a produs în provincia Hormozgan, din sudul Iranului, în apropierea oraşului-port Bandar Abbas. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri.

24 octombrie – Un seism cu magnitudinea de 6,5 s-a produs în nord-estul insulei Taiwan. Seismul a avut loc în comitatul Yilan, din nord-estul insulei asiatice, la o adâncime de 67 de kilometri.
2 octombrie – Un seism cu magnitudinea 7,2 s-a produs în proximitatea Insulelor Vanuatu din sudul Oceanului Pacific. Seismul, a cărui magnitudine a fost actualizată în creştere după ce intensitatea lui fusese estimată iniţial la 6,7, s-a produs la o adâncime de 531 de kilometri.

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Ce a pățit Gabriela Cristea în urma tratamentului pentru slăbit pe care l-a urmat. Prezentatoarea TV a pus punctul pe „i”
Fanatik.ro
Ce au pățit doi suporteri spanioli înainte de meciul naționalei lor de la Cupa Mondială. Au fost găsiți în lacrimi la intrarea în stadion
Capital.ro
Adio, diesel? Se schimbă piața auto din România. Ce se întâmplă cu mașinile pe motorină. Declin fără precedent
Playtech.ro
Harta salariilor din România. Unde se câștigă cel mai bine în țară. Domeniile cu salarii de peste 13.000 de lei și cele cu cele mai mici venituri
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce un român a sfârșit în clădirea cuprinsă de foc, din centrul Bruxellesului
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Un nou venit la pensie pentru români, cum funcționează. Legea a fost deja adoptată
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?