Cutremur violent luni seară, sunt cel puţin 26 de morţi VIDEO

Un cutremur de o magnitudine de 5,3 a ucis cel puţin 26 persoane şi a rănit multe altele în vestul Afganistanului, au declarat autorităţile locale, relatează AFP.

17 ian. 2022, 23:38

Un cutremur de magnitudinea 5,3, potrivit Institutului american de geofizică (USGS), s-a soldat luni cu cel puţin 26 morţi, dar şi cu răniţi, în vestul Afganistanului, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP.

Afganistanul este frecvent lovit de cutremure, în special în lanțul muntos Hindukuș, care se află la joncțiunea dintre plăcile tectonice eurasiatice și indiene. Aceste cutremure pot fi extrem de devastatoare din cauza rezistenței scăzute a clădirilor din Afganistan.

Avertisment al seismologilor despre marele cutremur din România. Cât de periculoasă e activitatea seismică din ultima perioadă

Aceste cutremure de pământ pot fi deosebit de devastatoare din cauza rezistenţei slabe la seisme a clădirilor din Afganistan.

Cel mai mare cutremur din România, din 2022. Seismul de 4,4 s-a produs duminică după-amiază, în Vrancea
Un cutremur de pământ a ucis, la 17 ianuarie 2022, cel puţin 12 persoane şi a rănit alţi oameni în vestul Afganistanului, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP. Seismul a avut magnitudinea de 5,3, potrivit Serviciului de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS), care anunţase iniţial o magnitudine de 5,6.

Cutremure cu magnitudinea de peste 6 grade pe scara Richter care au avut loc în ultima perioadă:

2022
14 ianuarie – Un seism cu magnitudinea 6,7 s-a produs în largul insulei Java din Indonezia şi a făcut să se clatine clădirile înalte din capitala ţării, Jakarta. Locuitorii din Jakarta au fost cuprinşi de panică şi şi-au părăsit locuinţele în mare grabă, însă autorităţile locale nu au raportat victime omeneşti şi nici pagube materiale.
3 ianuarie – Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs în largul coastei de est a Taiwanului, seismul fiind resimţit în capitala Taipei. Nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale. Cutremurul s-a produs la o adâncime mică, de 19 kilometri, iar epicentrul a fost localizat în mare, la 56 de kilometri de oraşul Hualien, pe coasta de est a insulei.

2021
9 decembrie – Un puternic seism a zguduit un lanţ de insule din prefectura Kagoshima, în sud-vestul Japoniei, însă nu a fost emisă o avertizare de tsunami şi nu au fost raportate persoane rănite sau pagube însemnate. Cutremurul, cu magnitudinea 6,1 şi intensitatea 5 pe scara seismică japoneză, cu valori de la 0 la 7, s-a produs în zona insulei Akuseki. Epicentrul a fost stabilit la o adâncime de 14 kilometri, în largul lanţului de insule Tokara.

29 noiembrie – Un seism cu magnitudinea 7,3 s-a produs în nordul Peru. Cutremurul a avut epicentrul la circa 45 de kilometri nord de oraşul de coastă Barranca şi s-a produs la o adâncime de 80 de kilometri.
– Un cutremur cu magnitudinea 6,5 s-a produs, la sud-est de Honshu, cea mai mare insulă a Japoniei. Epicentrul seismului a fost stabilit la o adâncime de 10 kilometri.
14 noiembrie – Un seism cu magnitudinea 6,5 s-a produs în provincia Hormozgan, din sudul Iranului, în apropierea oraşului-port Bandar Abbas. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri.

24 octombrie – Un seism cu magnitudinea de 6,5 s-a produs în nord-estul insulei Taiwan. Seismul a avut loc în comitatul Yilan, din nord-estul insulei asiatice, la o adâncime de 67 de kilometri.
2 octombrie – Un seism cu magnitudinea 7,2 s-a produs în proximitatea Insulelor Vanuatu din sudul Oceanului Pacific. Seismul, a cărui magnitudine a fost actualizată în creştere după ce intensitatea lui fusese estimată iniţial la 6,7, s-a produs la o adâncime de 531 de kilometri.

22 septembrie – Un seism cu magnitudinea 6,5 s-a produs în apropierea coastei statului Nicaragua, la o adâncime de 40 de kilometri.
8 septembrie – Un cutremur cu magnitudinea 7 pe scara Richter s-a produs în sud-estul Mexicului, la o adâncime de 12,6 kilometri.

18 august – Un cutremur cu magnitudinea 6,8 grade pe scara Richter s-a produs în largul arhipelagului Vanuatu, din sudul Pacificului, iar alerta de tsunami pentru zonele învecinate a fost activată. Epicentrul cutremurului a fost stabilit la 91 kilometri adâncime sub solul marin.
14 august – Un seism cu magnitudinea 7 s-a produs în peninsula Alaska, la o adâncime de 10 kilometri.
14 august – Un seism cu magnitudinea 7,2 s-a produs în vestul Haiti, fiind resimţit şi în alte ţări din Caraibe şi urmat de o alertă de tsunami în regiune. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri. Peste 1.400 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma seismului.

28 iulie – Un puternic seism cu magnitudinea 8,2 s-a produs la mică adâncime în Peninsula Alaska, urmat de o alertă de tsunami în regiune. Cutremurul s-a produs la o distanţă de circa 91 de kilometri sud-est de oraşul Perryville, Alaska, şi la aproximativ 800 de kilometri de Anchorage, cel mai mare oraş din Alaska. A fost urmat de şapte replici, două dintre acestea cu magnitudine de peste 6.
26 iulie – Un seism cu magnitudinea de 6,3 s-a produs în apropierea insulei indoneziene Sulawesi.
24 iulie – Un cutremur puternic s-a produs în Filipine, nefiind semnalate pagube semnificative. Cutremurul cu magnitudinea de 6,7 s-a produs în insula Luzon, la o adâncime de 112 km. O replică cu magnitudinea de 5,8 a urmat câteva minute mai târziu, de asemenea, la o mare adâncime.
22 iulie – Un cutremur cu magnitudinea 6,7 a fost înregistrat la sud-vest de Panama, în Oceanul Pacific, fără victime sau pagube materiale. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri în Oceanul Pacific, în largul recifului Punta Burica, în provincia Chiriqui.

20 martie – Un seism cu magnitudine 7,2, revizuită ulterior la 6,9, s-a produs la o adâncime de circa 60 de kilometri în Oceanul Pacific, în largul prefecturii Miyagi, Japonia. O alertă de tsunami, emisă după seism, a fost ridicată după circa o oră.
19 martie – Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a fost resimţit la Nagqu, în Regiunea Autonomă Tibet din sud-vestul Chinei.
18 martie – Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 6 s-a produs în largul Algeriei, provocând panică printre locuitori, fără a se solda cu victime.
4 martie – Un seism cu magnitudinea 7,2 s-a produs în Insulele Kermadec, care aparţin de Noua Zeelandă. În aceeaşi zi, un alt seism puternic, care a avut magnitudinea 7,2, s-a produs în largul estului Insulei de Nord a Noii Zeelande, ducând la declanşarea unei alerte de tsunami care a fost ulterior retrasă.

18 februarie – Un cutremur cu magnitudinea 6,2 s-a produs în sud-vestul arhipelagului Vanuatu din Pacificul de Sud, fără ca autorităţile să raporteze victime sau pagube materiale.
16 februarie – Un cutremur puternic cu magnitudinea 6,2 a lovit Port Vila, capitala arhipelagului Vanuatu din Oceanul Pacific. Cutremurul a fost urmat de două replici cu magnitudinea 5,5 şi 5,7, fără să se înregistreze victime sau pagube materiale.
13 februarie – Un seism cu magnitudinea de 7,1 s-a produs în largul coastelor prefecturii Fukushima, în estul Japoniei, la o adâncime de 60 de kilometri şi nu a fost emis un avertisment de tsunami. Cutremurul a fost resimţit în capitala Tokyo.
3 februarie – Un cutremur cu magnitudinea 6,6 s-a produs la sud-est de Insula Paştelui, la o adâncime de 10 kilometri, epicentrul fiind localizat la aproximativ 1.483 de kilometri sud-est de localitatea Hanga Roa de pe această insulă din sud-estul Oceanului Pacific, teritoriu special al Republicii Chile.

15 ianuarie – Cel puţin 84 de persoane (conform bilanţului din 18 ianuarie 2021) şi-au pierdut viaţa în urma unui seism cu magnitudinea de 6,2, în insula indoneziană Sulawesi. Epicentrul seismului a fost localizat la 36 km sud de Mamuju, la o adâncime relativ mică, de 18 km.
6 ianuarie – Un cutremur cu magnitudinea 6,2 s-a produs în zona Insulelor Kermadec, un arhipelag aparţinând Noii Zeelande, fără ca autorităţile să raporteze pagube materiale sau să emită o alertă de tsunami. Epicentrului seismului s-a produs la 26 km adâncime sub Oceanul Pacific şi la 879 km sud-vest de Ohonua, cea mai apropiată localitate şi oraşul principal de pe insula Eua din ţara polineziană Tonga.
3 ianuarie – Un seism cu magnitudinea 6 s-a produs în Insulele Aleutine, care aparţin statului american Alaska. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 10 km.