Cuvioasa Parascheva 2023. Cozi imense la moaşte şi la pomeni! Peste 40.000 de sarmale pentru pelerini, peste 24 de ore de stat la coadă pentru moaşte

Peste 15.000 de oameni au participat sâmbătă la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în timp ce la rând erau 65.000 de pelerini care aşteaptăau să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

14 oct. 2023, 13:21

Cuvioasa Parascheva 2023. Peste 40.000 de sarmale au fost făcute de angajaţii Primăriei pentru pelerinii care vin sâmbătă la Iaşi pentru a prăznui Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi protectoarea oraşului şi a întregii Moldove, cu acest prilej primarul Mihai Chirica afirmând că „masa pelerinilor nu e una pentru săraci”.

Ca în fiecare an, „Masa pelerinilor” este organizată de municipalitatea ieşeană pe 14 octombrie, după oficierea sfintei liturghii a Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, la Cantina de ajutor social, aflată în apropierea Catedralei Mitropolitane.

Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași! Tradiții și superstiții. Ce nu este bine să faci în această zi de mare sărbătoare
Cuvioasa Parascheva 2023. Pentru „Masa pelerinilor”, reprezentanţii municipalităţii, cei ai societăţilor aflate în subordine, dar şi ai altor instituţii sau întreprinzători au pregătit peste 40.000 de sarmale învelite în varză sau foi de viţă.

Aşa cum e tradiţia, pe lângă sărmăluţe, pelerinii mai sunt serviţi cu pâine, fructe, vin, sucuri şi apă minerală. „Masa pelerinilor nu este o masă a săracilor. O spun de fiecare dată şi cu prilejul celorlalte evenimente pe care le organizăm de 1 Decembrie sau 24 Ianuarie. Vine toată lumea. Acolo nu avem grade, distincţii, averi sau mai ştiu eu ce alte lucruri care să ne diferenţieze. Acolo suntem pelerini la un eveniment religios foarte important pentru noi. Suntem complet egali”, a declarat primarul Mihai Chirica.

De asemenea, pentru pelerinii care au stat în aceste zile la rând pentru a se închina la Sfânta Parascheva, municipalitatea şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei au pregătit şi împărţit pachete cu hrană rece şi ceai cald.

Cuvioasa Parascheva 2023. Record de participare la pelerinajul religios de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi: 65.000 de oameni stau la rând, timpul de aşteptare

Peste 15.000 de oameni participă sâmbătă la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în timp ce la rând sunt 65.000 de pelerini care aşteaptă să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Citește și Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași! Ce nu trebuie să mănânci în această zi ca să nu ai parte de ghinion tot anul

Sfânta Liturghie se desfăşoară pe o scenă amenajată pe pietonalul Ştefan cel Mare, în faţa catedralei ieşene, slujba fiind oficiată de zeci de preoţi din România, Grecia, Republica Moldova, Etiopia, Georgia şi Siria. Peste 15.000 de oameni participă la acest eveniment, zona centrală a oraşului fiind blocată circulaţiei. Slujba poate fi urmărită pe mai multe ecrane mari montate în zona Catedralei Mitropolitane.

În acelaşi timp, pelerinii continuă să se închine la racla cu moaştele Sfintei  Cuvioase Parascheva, la rând aşteptând aproximativ 65.000 de credincioşi. Rândul măsoară câţiva kilometri, iar timpul de aşteptare depăşeşte 25 de ore. Organizatorii susţin că este vorba de un record de participare pentru ultimii ani. În total, de la începerea pelerinajului, au trecut pe la racla cu sfintele moaşte peste 230.000 de persoane.

La Iaşi au fost aduse şi moaştele Sfântului Andrei Criteanul de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori (Creta, Grecia). Pelerinajul religios de la Iaşi ar urma să se încheie duminică seară, când moaştele Sfintei Cuvioasa Parascheva vor fi reintroduse în Catedtrala Mitropolitană din Iaşi. Totuşi, autorităţile ar putea decide să amâne acest moment, dacă la rând se vor mai afla încă mulţi oameni.

Sărbătoarea Sfintei Parascheva – biografia, tradiţii şi pelerinajul de la Iaşi. Ce este bine să faci ca să-ţi meargă bine tot anul

În ziua de 14 octombrie, Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Sfânta Cuvioasa Parascheva. De o cu totul deosebită cinstire se bucură sfânta în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaştele ei se află la Iaşi, fiind izvor de binecuvântare pentru toţi cei care o cheamă în rugăciune.

În calendarul creştin mai există o sfântă omonimă, care a trăit însă în secolul al II-lea şi a murit martiric, Sfânta Muceniţă Parascheva din Roma, prăznuită la 26 iulie şi este cunoscută în popor cu numele „Sfânta Vineri”. În limba greacă, numele Paraskeví înseamnă „vineri”, ziua în care s-a născut muceniţa din Roma, ai cărei părinţi erau de origine greacă. Astfel se explică asocierea numelor acestor sfinte cu ziua de vineri. Sfânta Cuvioasa Parascheva, ale cărei moaşte se află la Iaşi, este numită şi ea „Sfânta Vineri”, iar îndeosebi în Moldova a fost numită, „Vinerea Mare”.

Copilăria Sfintei Cuvioase Parascheva

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea. S-a născut în Epivata (azi Selimpaşa), un oraş din partea europeană a Turciei, situat pe coasta de nord-vest a Mării Marmara, la 50 kilometri de Istanbul, în apropiere de Constantinopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci capitala Imperiului bizantin.

Se cunoaşte doar numele tatălui sfintei, Nichita, care a murit pe când sfânta era mic copil. Sfânta Parascheva a avut şi un frate, Eftimie, care va ajunge şi el sfânt al Bisericii, Sfântul Eftimie, Izvorâtorul de Mir, care a fost episcop de Madyt (azi Karadeniz Ereğli, oraş din apropierea Strâmtorii Dardanele).

Sfânta Parascheva şi fratele ei au fost crescuţi de mama lor cu dragoste faţă de Dumnezeu. Se spune că pe când avea zece ani, fiind într-o biserică, a auzit citindu-se, la Sfânta Liturghie, cuvântul Evangheliei: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Ieşind din biserică, şi-a dat hainele primei femei sărace pe care a întâlnit-o şi ea s-a îmbrăcat cu hainele sărăcăcioase ale femeii. Deseori făcea astfel de gesturi, îşi împărţea hainele copiilor săraci şi le dădea mâncarea sa copiilor de la şcoală.

Viaţa ascetică

După moartea mamei ei, împreună cu fratele său, tânăra Parascheva a dăruit săracilor partea ce i se cuvenea de moştenire şi s-a retras în pustie. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a îmbrăcat haina monahală, după care a călătorit în Asia Mică, rămânând timp de cinci ani la Mănăstirea Maicii Domnului din Heraclea.

De aici a plecat apoi spre Ţara Sfântă, unde, după ce a văzut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mănăstire de călugăriţe în pustiul Iordanului.

Într-o noapte, însă, pe când avea ca la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă în locurile părinteşti, unde va avea să moară. După această vedenie, sfânta a mers mai întâi în Constantinopol, de unde la scurtă vreme s-a îndreptat spre Kallikratia (azi oraşul turcesc Mimarsinan), unde a rămas timp de doi ani, slujind la biserica Sfinţii Apostoli. La vârsta de 27 de ani a adormit în Domnul în oraşul Kallikratia.

Trupul ei a fost îngropat lângă mare şi după mai mulţi ani a fost fost descoperit în mod minunat. Un marinar care murise pe o corabie a fost aruncat în mare si valurile l-au adus la ţărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe nişte creştini să-l îngroape după rânduiala creştinească. Săpând o groapă, au găsit trupul Preacuvioasei Parascheva neputrezit şi plin de mireasmă. Cu toate acestea, au pus alături de ea şi trupul corăbierului, cel rău mirositor.

Dar, în noaptea următoare, unuia din creştinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis Sfânta Parascheva, descoperindu-şi identitatea în aceeaşi noapte, aceeaşi vedenie a avut-o şi o femeie credincioasă, cu numele Eftimia, şi a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare.

Credincioşii de acolo au luat trupul Cuvioasei din mormânt şi l-au adus la Biserica Sfinţii Apostoli din Epivata. Au avut loc de atunci multe vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă moaştele sfintei. Se spune că locuitorii din Epivata au zidit o biserică chiar pe locul casei părinteşti a sfintei.

Vestea despre minunile care se săvârşeau în apropierea cinstitelor moaşte s-a răspândit curând în Tracia şi în Peninsula Balcanică. Este foarte probabil că Patriarhia ecumenică va fi procedat de timpuriu la canonizarea ei, adică la trecerea ei în rândul sfinţilor.

Potrivit tradiţiei, cea mai veche lucrare aghiografică dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scrisă de diaconul Vasilisc, la cererea patriarhului ecumenic Nicolae al IV-lea Muzalon (1145-1151), pe la mijlocul secolului al XII-lea. Pe la anul 1605, Mitropolitul Matei al Mirelor (care a trăit în Mănăstirea Dealu, de lângă Târgovişte), a alcătuit în limba greacă slujba Cuvioasei Parascheva. Prima învăţătură în limba română despre viaţa sfintei o găsim în „Cartea românească de învăţătură” a Mitropolitului Varlaam al Moldovei, tipărită la Iaşi în 1643.

Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Balcanilor

Sfânta Parascheva este considerată ocrotitoarea Balcanilor deoarece după ocuparea Constantinopolului de către franci (1204) sfintele ei moaşte au fost găzduite în mai multe ţări balcanice, făcând multe minuni.

După ce au stat în Biserica Sfinţii Apostoli din Epivata vreme de vreo două sute de ani, cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva au fost strămutate în mai multe locuri. În anul 1235 moaştele Cuvioasei Parascheva au fost strămutate de la Epivata la Târnovo, capitala imperiului româno-bulgar. La Târnovo moaştele Cuvioasei Parascheva au rămas timp de 160 de ani.

După ce turcii au cucerit în 1393 partea răsăriteană a imperiului vlaho-bulgar, inclusiv capitala Târnovo, moaştele Cuvioasei Pa­ras­cheva au fost mutate la Belgrad. Acolo au stat până în anul 1521, când turcii au cucerit şi acest oraş, iar Serbia a fost transformată în paşalâc.

Moaştele au fost cerute de patriarhul ecumenic Ieremia I sultanului, care a acceptat să i le dea în schimbul unor daruri. Patriarhul a hotărât ca ele să fie aduse în Constantinopol. Iniţial moaştele sfintei au fost aşezate în biserica Sfânta Maria Panmakaristos, pe atunci Catedrală patriarhală. După transformarea acesteia în geamie, au fost mutate în alte biserici: Vlahserai (1586), Sfântul Dimitrie  (1597) şi Sfântul Gheorghe din cartierul Fanar (1601).

Moaştele Sfintei Parascheva în România

După 120 de ani moaştele Sfintei Parascheva au cunoscut o ultimă strămutare, de data aceasta spre pământul românesc. În anul 1641, după ce domnitorul Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, patriarhul de atunci, Partenie I (1639-1644), împreună cu membrii Sinodului său, au hotărât să-i ofere domnitorului moldovean, drept re­cu­noştinţă, moaştele Cuvioasei Parascheva.

În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaşte au fost aşe­zate în minunata biserică a Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, ctitoria domnitorului. Cinstitele moaşte au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lăcaş, când au fost mutate în paraclisul mănăstirii.

Dar în seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, din neatenţie, a rămas aprinsă o lumânare din sfeşnicul de lângă racla din lemn în care erau aşezate cinstitele moaşte; peste noapte sfeşnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era aşezată racla, arzând mocnit toată noaptea şi prefăcându-l într-o grămadă de cărbun”.

A doua zi dimineaţa, autorităţile de stat şi bisericeşti, preoţii şi credincioşii au constatat că cinstitele moaşte au rămas neatinse. Prefectul judeţului Iaşi, Leon Negruzzi, şi procurorul general al oraşului au consemnat în procese verbale cele întâmplate.

Moaştele Cuvioasei au fost adăpostite provizoriu în altarul paraclisului de la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi şi în curând strămutate în noua Catedrală mitropolitană din Iaşi, care fusese sfinţită cu puţin timp mai înainte, la 23 aprilie 1887. Aici se găsesc şi astăzi, Sfânta Cuvioasă Parascheva fiind considerată ocrotitoarea oraşului Iaşi şi a întregii Moldove.

Tradiţii şi obiceiuri

Pelerinii care vin la Iaşi de hramul Sfintei Parascheva ar trebui să ştie că veşmintele sale poartă o broderie specială. Potrivit calendarulortodox.ro, domnitorul Vasile Lupu, a adus moaştele Sfintei Parascheva la Iaşi în 1641 şi le-a aşezat la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi ctitorită de el. Aducerea moaştelor în Capitala Moldovei a fost un gest de recunoştinţă din punctul de vedere al patriarhului Partenie I şi al membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că domnitorul de atunci al Moldovei a plătit în întregime datoriile Patriarhiei Ecumenice.Începând cu anul 1889, moaştele Cuvioasei au fost mutate în Catedrala Mitropolitana din Iaşi.Potrivit credinţelor populare, în această zi este interzis să calci, să coşi, să faci de mâncare sau orice alte treburi în gospodărie, altfel te vei trezi cu dureri de cap şi ochi.Sfânta Cuvioasă Parascheva.

Superstiţii

O altă superstiţie spune că printre bucatele mâncate sau care sunt date de pomană nu trebuie să fie alimente „cu cruce”, precum nucile, castraveţii şi pepenele roşu. În schimb, este recomandată împărţirea de must şi de vin nou, dar şi de pâine.

Potrivit tradiţiei, Sfânta Cuvioasa Parascheva se roagă la Dumnezeu şi pentru femeile însărcinate. Dacă eşti însărcinată, este recomandat să împarţi din bucatele tale cu copiii sărmani, Sfânta Parascheva urmând să te ocrotească la naştere, care va fi uşoară şi lipsită de dureri.

De sfânta Parascheva se fac şi previziuni ale vremii, în care se ţine cont şi de somnul oilor. Daca acestea dorm înghesuite pe 14 octombrie, ciobanii spun că iarna va fi una grea, lungă şi friguroasă.Foarte puţini creştini ştiu că Sfânta Parascheva poarta şi un blestem, care datează din anul 1641. Astfel, sub veşmintele în care Sfânta este îmbrăcată în fiecare an, moaştele acesteia mai poartă o ţinută care nu se dă jos niciodată, ce are şi un sigiliu pe care este scris blestemul domnitorului Vasile Lupu şi al Mitropolitului Varlaam care spune: „blestemat să fie cel care va împrăştia vreodată Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva”.

Veşmântul Sfintei Parascheva se face după un ritual special, în atelierele Arhiepiscopiei. Croitorii obişnuiesc să ţină post şi să facă rugăciune înainte de a începe să le lucreze. Veşmintele ocrotitoarei Moldovei se schimba de cinci ori pe an şi se dăruiesc de Mitropolitul Moldovei unor biserici care au hramul Sfintei.