Dacian Cioloş intervine în scandalul de la CFR: „Nu l-am auzit pe premier să îi ceară lui Cătălin Drulă să îl dea afară pe director”

Dacian Cioloş, copreşedintele USR PLUS, a declarat că premierul Florin Cîţu nu i-a cerut lui Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, să-l dea afară pe directorul CFR, ca urmare a incidentelor produse pe calea ferată în ultimele zile.
Filip Stan
03 aug. 2021, 23:45
Dacian Cioloş intervine în scandalul de la CFR:

Dacian Cioloş a adus noi clarificări despre scandalul în care este implicat directorul CFR pentru modul în care a gestionat mai multe incidente.

„Nu l-am auzit pe premier să îi ceară (lui Cătălin Drulă- n.r.) să îl dea afară (pe directorul CFR – n.r.). I-a sugerat, i-a spus ce ar fi făcut el, dar domnul Vizante (directorul CFR) e în subordinea directă a lui Cătălin Drulă. Cătălin Drulă poate să îl evalueze din toate punctele de vedere.

Da, au fost, cu siguranţă, declaraţii nefericite şi o poziţionare nefericită pentru care am văzut că şi-a cerit scuze şi el, şi-a cerut scuze şi ministrul. Ştiţi că la CFR există CFR Călători, CFR Infrastructură, fiecare din aceste societăţi subordonate Ministerului Transporturilor au responsabilităţi diferite şi eu ştiu că ministrul Drulă a explicat lucrul acesta”, a declarat Dacian Cioloş, la Digi24, conform News.ro.

Citeşte şi: Paul Stănescu (PSD): Useriștii Drulă și Vizante au pus pe șine politica durerii în cot

Dacian Cioloş ia apărarea directorului CFR: „Declaraţia respectivă a fost una nefericită”

Copreşedintele USR PLUS a recunoscut că directorul CFR a avut o „exprimare nefericită”.

„Exprimarea a fost una nefericită, eu ştiu din ce mi-a spus domnul Drulă, că domnul Vizante a fost prezent toată noaptea ca să ţină situaţia sub control, să ia toate deciziile care ţin de dânsul, a fost în contact cu colegi ai dânsului de la alte structuri din Ministerul Transporturilor care aveau ca responsabilităţi să caute soluţii, însă, cu siguranţă, declaraţia respectivă a fost una nefericită, nepotrivită.

Ca să dai afară un om cred că trebuie să ţii cont şi de ce s-a întâmplat atunci, dar şi de multe alte elemente. Şi aici am încredere în evaluarea ministrului Drulă care are în subordine directă pe domnul Vizante şi CFR Călători”, a precizat Cioloş, potrivit sursei citate.

Citeşte şi: PSD cere demisiile lui Cîţu, Drulă şi Vizante după ce mai multe trenuri au stat în câmp peste 10 ore: „Doar o secundă îi lua lui Cîţu să-l demită pe Drulă”

În schimb, premierul Florin Cîţu a declarat joi că, în cazul în care directorul CFR, Ovidiu Vizante, ar fi lucrat la Guvern, acum ar fi fost „acasă”:

Întrebat dacă îl va demite pe directorul CFR Călători, Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a declarat vineri că judecă activitatea celor din subordine după profesionalism şi eficienţă, iar evaluarea se face la rece, nu după o greşeală de moment sau după o declaraţie, „oricât de nefericită a fost”.

Declaraţia care-l putea costa funcţia pe directorul CFR

Ovidiu Vizante, şeful CFR Călători,  a intervenit, joi, la Antena 3, şi, întrebat de ce o locomotivă nu a ajuns timp de 8 ore la trenul în care se aflau copii care se întorceau din tabără, a declarat:

„De ce mă întrebaţi pe mine? Noi am pus la dispoziţia CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste linie (…) Încercaţi, totuşi, să vorbiţi cu responsabilii, cei care se ocupă de circulaţie. (…) Cred că e impropriu să spuneţi că au stat abandonaţi (…), încercaţi să găsiţi transbordare pentru 1.000 de călători la 1 noaptea”.

Întrebat dacă pasagerii au primit cel puţin apă, Vizante a declarat: „Vor primi când ajung la Bucureşti”.

Citeşte şi: EXCLUSIV | Mihai Tudose ironizează Guvernul pentru cum a gestionat criza accidentului de tren de la Feteşti. „Cineva ne-a servit la Guvern o mâncare din resturi, din gunoaie, de toţi looserii”

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Motivul pentru care un tânăr din Bacău a fost legat cu sfoară de un indicator rutier și bătut în plină stradă: „Ar fi amenințat!
Capital.ro
EXCLUSIV. Ce rol important ar fi pregătit pentru Ilie Bolojan, după ce a pierdut funcția de premier
Playtech.ro
Sunt obligați taximetriștii și șoferii de ridesharing să aibă scaun pentru copii în mașină? Ce prevede legea
Adevarul
Economistul care a prezis crizele trecute avertizează: Recesiunea este inevitabilă în 2026 și urmează o corecție majoră pe bursă
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel de trei ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână, în județul Bacău. Salvatorii nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Surpriză: Red Bull i-a găsit înlocuitor lui Verstappen!
MediaFlux
Armata Română strigă mobilizarea pentru rezerviști. Județele în care se organizează exerciții în acest an
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi