Dalai Lama a ajuns la spital din cauza unor dureri în piept

Liderul spiritual tibetan Dalai Lama a efectuat un control medical într-un spital din New Delhi după ce a acuzat dureri în piept, iar starea sa de sănătate este stabilă, după cum a declarat unul dintre reprezentanţii săi, citat marţi de AFP.
Iulian Tudor
10 apr. 2019, 06:06
Dalai Lama a ajuns la spital din cauza unor dureri în piept

Ngodup Tsering, reprezentant în Statele Unite al călugărului budist, a declarat pentru AFP că liderul spiritual tibetan, în vârstă de 83 de ani, a zburat marţi dimineaţă la New Delhi pentru efectuarea unei vizite medicale la spitalul Max, după o „tuse uşoară”, scrie agerpres.ro.

Citeşte şi Dalai Lama: Europa aparţine europenilor. Refugiaţii să revină în ţările lor de origine pentru a le „reconstrui”

”Medicul ne-a spus că nu există niciun motiv de îngrijorare. Nu este atât de grav”, a afirmat Tsering fără a preciza dacă Dalai Lama a fost spitalizat pentru a fi tratat.

”Îşi ia câteva zile libere pentru odihnă”, a spus el.

Comisarul de poliţie Santos Patial din Kangra a declarat pentru cotidianul Indian Express că liderul spiritual tibetan, care locuieşte de 60 de ani în exil în Dharamshala (nordul Indiei), a zburat marţi cu o cursă regulată.

”Nu există niciun motiv de panică”, a asigurat el.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Edi Iordănescu, în locul lui Zeljko Kopic! Fostul selecționer, dorit înapoi în Polonia. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce amendă primești dacă lași noroi pe șosea. Legea se aplică inclusiv vehiculelor care ies de pe terenuri
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT