Dalai Lama nu va participa la funeraliile lui Nelson Mandela

Dalai Lama, căruia i-a fost refuzată de două ori viza pentru Africa de Sud în ultimii ani, nu va participa la funeraliile lui Nelson Mandela, amândoi laureaţi ai premiului Nobel, a declarat purtătorul său de cuvânt duminică, transmite AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
09 dec. 2013, 08:00
Dalai Lama nu va participa la funeraliile lui Nelson Mandela

„Nu există planuri de a merge acolo”, a declarat pentru AFP Tenzin Takhla de la Dharamsala (nordul Indiei), unde locuieşte liderul spiritual tibetan aflat în exil, fără a da explicaţii.

Dalai Lama nu a primit în 2009 viza pentru participarea sa la o conferinţă de pace la Johannesburg.

Liderul spiritual tibetan a fost invitat de Nelson Mandela şi FW De Klerk, ambii foşti preşedinţi sud-africani şi de arhiepiscopul african şi laureat al premiului Nobel pentru Pace Desmond Tutu, pentru a vorbi în cadrul unei conferinţe organizată de liga naţională de fotbal pe tema păcii, armoniei şi rolului fotbalului în lume.

Cea de-a doua viză i-a fost refuzată în octombrie 2011 pentru aniversarea vârstei de 80 de ani a lui Desmond Tutu, al erou al luptei anti-apartheid, în oraşul Cap.

Guvernul preşedintelui Jacob Zuma a fost ulterior acuzat de către presa sud-africană şi opoziţie că a cedat presiunilor Chinei, partener diplomatic şi economic important, care a depus eforturi pentru ca Africa de Sud să intre în grupul „BRICS” al puterilor emergente, alături de Brazilia, Rusia şi India.

VEZI SI:

Victor Ponta, în celula în care Nelson Mandela a fost închis timp de 18 ani FOTO

China încearcă să limiteze deplasările liderului spiritual tibetan, avertizând guvernele străine faţă de consecinţele asupra relaţiilor bilaterale ale unor astfel de întâlniri.

La anunţul morţii lui Nelson Mandela, Dalai Lama a declarat că a „pierdut personal un prieten drag, pe care spera să îl mai revadă şi pentru care avea o mare admiraţie şi un mare respect”.

Dalai Lama a fost în vizită la Cap în august 1996 în timp ce Nelson Mandela era şeful statului sud-african. Cei doi s-au întâlnit ultima dată în 2004 la Johannesburg.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Pădurariu vs Macalou, duel „delicios” la Cluj! Unde a greșit perla pe care Gigi Becali visează 40 de milioane de euro
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT