Dan Barna: „În momentul în care coaliţia propune un nou premier, se poate merge mai departe”

Dacă USR PLUS reintră la guvernare, liberalii nu vor accepta revenirea la Palatul Victoria a miniștrilor remaniați Stelian Ion (Justiție) și Sănătate (Vlad Voiculescu), au declarat surse din PNL. De cealaltă parte, Florin Cîţu are interzis în noul Guvern.
Filip Stan
13 sept. 2021, 15:18
Dan Barna:

Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a declarat luni că, la momentul constituirii coaliţiei de guvernare, Florin Cîţu „părea un premier reformator”, mai aproape de nevoia României de schimbare.

„La momentul acela nu îl cunoşteam pe Florin Cîţu anterior, decât din Parlament, ne-am văzut de două – trei ori, ne-am salutat de câteva ori, dar miza în această situaţie a fost faptul că Florin Cîţu părea un premier reformator, mai aproape de nevoia aceasta a României de schimbare, de reformă, percepţie pe care am avut-o cu toţii sau foarte mulţi dintre noi la momentul constituirii acestei coaliţii. Până la urmă, e o chestiune de competenţă umană de a putea înţelege cum se conduce o coaliţie. Dacă nu îţi respecţi partenerii de coaliţie, nu ai cum să funcţionezi, de fapt de aici vine problema de fond, ideea că acest cabinet e pe nume personal, ori nu poate fi pe nume personal cât el se sprijină pe voturile a trei parteneri şi nu pe ale unuia singur”, a spus Dan Barna, la Europa FM.

El a adăugat că a avut cu Florin Cîţu „o relaţie civilizată” şi că nu relaţia dintre ei a fost problema pentru care au apărut dificultăţi în funcţionarea coaliţiei.

Valeriu Stoica, fost preşedinte PNL: Criza politică nu poate fi deblocată decât prin demisia lui Cîțu. Dacă se aliază cu PSD, PNL va fi marele perdant din 2024
„Deci nu e o chestiune personală şi nu a fost o chestiune personală niciun moment, însă chestiunea de fond este cea legată de capacitatea de a ne respecta înţelegere. (…) Am înghiţit găluşca atunci (după demiterea lui Vlad Voiculescu – n.r.) şi am spus – pentru responsabilitate, pentru România, clarificăm că eventuala remaniere a unui ministru se face discutând în coaliţie, evaluând activitatea, punând pe masă argumentele şi mergem mai departe în contextul respectiv. Faptul că în situaţia Stelian Ion dimineaţa ne-am trezit cu programul PNDL, despre care cu două zile înainte discutasem că îl vorbim peste o săptămână cu amendamente şi îl facem să fie credibil, şi miercuri a fost băgat cu forţa împotriva acordului coaliţiei şi după care seara, în loc să clarificăm problema respectivă, am fost anunţat îl va remania pe Stelian Ion, am înţeles că tot ceea ce am semnat noi pentru premier nu însemna nimic, iar acordul din coaliţie l-a privit ca pe o glumă. Rezumatul situaţiei este următorul: avem o coaliţie în care unul dintre parteneri nu mai sprijină premierul. În momentul în care coaliţia propune un nou premier se poate merge mai departe”, a încheiat Dan Barna.

Anca Dragu s-a resemnat: „Probabil că nu vom avea voturile necesare la moţiunea de cenzură”

https://www.facebook.com/europafmromania/videos/1069488467213793

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Contractul de 2,5 milioane de euro pe care Nicolae Stanciu l-a „ratat” pentru a semna cu U Cluj. Exclusiv
Capital.ro
Copiii care îngrijesc părinții bolnavi pot primi salariu de la primărie. Ce condiții trebuie îndeplinite
Playtech.ro
Pieptăn, pieptene sau piaptăn? Care este forma corectă și de ce le confundă atât de mulți români
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România