Procesul lui Dan Voiculescu, LA FINAL. Magistraţii au rămas în pronunţare. Inculpaţii au cerut achitarea

Procesul lui Dan Voiculescu a ajuns la final. După dezbaterile-maraton de luni, magistraţii de la Curtea de Apel au reluat marţi judecata în dosarul ICA. Procurorii DNA au cerut majorarea pedepsei pentru fondatorul PC care, potrivit noului Cod Penal, poate ajunge până la 10 ani. Voiculescu a declarat că este pregătit "pentru orice" şi că nu îi este frică. Dan Voiculescu şi ceilalţi condamnaţi au cerut achitarea, pe motiv ca acuzaţiile sunt false. Mircea Badea şi Mihai Gâdea au venit la proces pentru a-l susţine pe omul de afaceri.

05 aug. 2014, 07:07

UPDATE 22:10: Pronunţarea în dosarul ICA a fost amânată după ce, marţi, inculpaţii au susţinut ultimul cuvânt, iar avocaţii pot depune concluzii scrise până joi. Data pronuntarii se va afisa pe sistemul electronic al justitiei.

UPDATE 10,09: Sorin Pantis, în faţa instanţei: Va rog sa ma achitati‎, singura acuzatie care mi se aduce este ca am fost membru al Partidului Umanist. Dl. Voiculescu nu avea cum sa ma influenteze, nu am avut nici macar o relatie de prietenie. Il stiam de pe bancile facultatii, atat. Evaluarile din rechizitoriu sunt bazate pe fals, atat, va rog sa desfiintati acea evaluare facuta de DNA. Celelalte minciuni din punct de vedere sunt niste monstruozitati. In dosar nu exista prejudiciu. Am fost supus presiunilor mediatice, am rezistat. Privatizarea a fost corecta.

Savulescu, în fata judecatorilor: Solicit achitarea.

Baciu: Sunt nevinovat, acuzatiile nu au legatura cu privatizarea. E prima data cand traiesc emotiile unui proces, fiecare citatie primita acasa imi da emotii

Petre Alexandru (are 83 de ani): Am fost condamnat pentru un lucru pe care nu l-am facut. Toata viata n-am avut antecedent penale, am fost exigent, cu toate astea a trebuit sa suport cativa ani, par a fi sase, de proces, inainte de proces am facut accident vascular‎, deci a trebuit sa suport, la varsta mea, sa fiu condamnat, desi am fost exigent si exemplu pentru altii. Nici nu mai pot sa vorbesc, e o presiune morala de neinchipuit, formidabila, cand stii ca n-ai facut nimic. Nu sunt vinovat.

Marinescu: Va rog din inima sa ma achitati de pedeapsa data la tribunal pe nedrept

Flavius Pop: Admiteti apelul, va rog sa ma achitati

Ene Vica: Este o mare nedreptate ceea ce mi se intampla. De cand am terminat facultatea am lucrat numai in contabilitate. Mereu am stat pana tarziu, sa ma pun la curent cu toata legile care au aparut. Ma doare cel mai mult ca procesul mi-a afectat familia. Emotiile m-au afectat si pe mine.

Sin Gheorghe: ‎Nici nu stiu cum arata un dosar de privatizare. Singurul bun pe care il am e un apartament in care stau de 40 de ani si care e pus sub sechestru.

UPDATE 21.16: Mencinicopschi, în faţa instanţei: „Meseria mea nu are nicio tangenta cu contabilitatea sau cu alte meserii care mi-ar fi permis sa inteleg acte contabile. Sunt nevinovat. Am asistat cu stupoare la povestea sustinuta de dna. procuror.‎ Nu am avut niciun avantaj din aceasta privatizare. Am depus cv despre activitatea mea. Am fost si laureat al premiului Academiei Române in 1980. Din 2009 am suferit o interventie din cauza stresului, mi s-a acutizat boala coronariana. Am construit cu sotia, din munca nostra onesta, o casa modesta‎, parter si mansarda cu trei camere. Am venituri modeste”. 

UPDATE 21,00: Dan Voiculescu, în faţa instanţei: Rechizitoriul este incorect, nu se bazeaza pe nicio proba materiala. Este o poveste creata de un procuror care porneste din 1991, desi faptele imputate sunt din 2003. Este o naratiune scrisa cu talent, dar cu talent de scriitor, nu de procuror. Procurorul sustine ca diabolicul Voiculescu a urmarit 12 ani sa puna mana pe ICA, marea perla a economiei romanesti. Avem martori care spun ca procurorul Eva ii punea sa declare lucruri neadevarate despre mine. Este un lucru foarte grav care se trece cu vederea. S-a petrecut un lucru grav, intreaga urmarire penala s-a facut in lipsa mea. Eram vanat de procurori, dar nu am fost niciodata acolo cu avocat. Mi se pare o chestiune imorala, incorect, ilegala. De 6 ani tot incerc sa inteleg cum a fost acest rechizitoriu acceptat si copiat de magistratii de la tribunal.

In legatura cu spalarea de bani, n-am spalat in viata mea, aceste metode sunt straine de mine. In rechizitoriu se spune ca GRIVCO avea bani si nu era nevoie sa se imprumute la mine. Gresit, Grivco nu avea bani pentru investitii, de aceea i-am acordat bani.

Sunt acuzat ca am primit actiuni pentru imprumut. Pai imprumutul nu era donatie, nu era pomana, am stipulat in contract, daca nu au bani, imi dau actiuni.

Se spune ca GRIVCO nu avea voie sa-mi dea mai mult de 10 actiuni. Fals. Grivco isi achitase datoriile fata de ads, deci era liber sa dea cate actiuni voia.

Despre majorarea de capital….facuta de mine, cu credit din banca, transfer prin cont…am aratat ca erau bani curati, nu murdari. Eu aveam prin Grivco 100% din ICA, iar in Grivco aveam 93%

UPDATE 20.50: Avocatul Gheorghe Mateut a cerut ca altă instanta sa solutioneze contestatia sa impotriva sechestrului asigurator dispus fata de Dan Voiculescu

Avocații inculpaților din dosarul ICA și-au încheiat marți, în jurul orei 20.00, pledoariile finale la Curtea de Apel București, 

UPDATE 19.18: Dan Voiculescu s-a intors la Curtea de Apel

UPDATE 18.25: Ia cuvantul avocatul ministrului Pantis: „Nu exista probe impotriva dlui Sorin Pantis”. Avocatul cere achitarea pentru ca „fapta nu exista”. 

UPDATE 18.20 O alta avocat cere achitarea profesorului. „Dl. profesor Sin nu a comis nici o infractiune”

UPDATE 17:00: Avocatii lui Gheorghe Mencinicopschi cer achitarea sa

UPDATE 16.50 Procesul continuă, după încă o pauză. Avocaţii îşi ţin pledoariile. Au trecut 7 ore de la începerea şedinţei de judecată.

UPDATE 15.42 Dan Voiculescu a plecat de la CAB, dar spune că se va întoarce.

UPDATE 15.30 Gheorghiţă Mateuţ a cerut achitarea lui Dan Voiculescu, sub aspectul infracţiunii de tăinuire, în urma schimbării încadrării juridice.

UPDATE 13.50 Dan Voiculescu o roaga pe judecatoare sa-l intrerupa pe avocatul săU, Gheorghiţă Mateuţ, scrie hotnews.ro. Avocatul inculpatului Savulescu voia sa intre la cuvant pentru ca soacra sa tocmai suferise un infarct si el trebuia sa mearga la spital. Asa ca Dan Voiculescu si-a intrerupt propriul aparator pentru a-i da prioritate celuilalt avocat. „Cu scuze, dle Profesor”, intervine Voiculescu la avocatul sau, Gheorghe Mateut, care mai avea de vorbit.

UPDATE 13.00 Mihai Gâdea a venit şi el la Curtea de Apel pentru a asista la procesul lui Dan Voiculescu. Gâdea i-a criticat pe cei care se pronunţă, inclusiv pe reţelele de socializare, asupra verdictului, înainte ca instanţa să dea sentinţa, făcând referire la un consilier prezidenţial.

„Instanţa nu are nicio legătură cu ăştia care ştiu verdictele dinainte (…) Sunt ăştia care jubilează. (…) Erau într-o jubilaţie perpetuă pentru că se respingea tot ce cerea apărarea”, a spus Gâdea.

Acesta a vorbit şi despre atmosfera din sala de jduecată. „Este pur si simplu greu să respiri. Probabil că procesul va dura până târziu şi astăzi. Nu am crezut că actul de justiţie este un act de tortură, să ţii 11 ore oamenii într-o asemenea căldură”, a arătat Gâdea, adăugând că asemenea condiţii de judecată ar putea face obiectul unei judecăţi la CEDO.

UPDATE 12.30 Avocatul Gheorghiţă Mateuţ vrea retrimiterea dosarului spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti pe motiv de nereguli în procesul iniţial.

UPDATE 11.30 Cererea de recuzare a fost respinsă.

UPDATE 11.16: Şedinţa a fost suspendată pentru deliberare pe cererea de recuzare depusă de avocaţii lui Dan Voiculescu.

UPDATE 11.15 Mircea Badea, prezent la proces, a vorbit, la Antena 3, de „graba absolut nebună” a modului în care completul judecă această cauză. „Am un simţ al instanţelor şi simt că toate aceste cereri vor fi respinse, pare un dead-line, nu inţeleg de ce graba aceasta nebună”, a spus Badea.

Realizatorul TV a ţinut să precizeze că a observat, în completul de judecată, o doamnă care „este tunsă şi vopsită absolut întâmplător ca doamna Udrea”.

„În sală este iadul din punct de vedere al condiţiilor de trai„, a spus Badea, referindu-se la căldura sufocantă din sala de judecată. „Mă întorc în iad”, a spus la final.

Potrivit reportervirtual.ro, Badea s-ar fi adresat unui reporter, spunându-i: „Mi-e scârbă de tine, nu înţelegi?.

UPDATE 11.00 Gheorghiţă Mateuţ cere din nou recuzarea judecătorilor pe motiv că nu sunt imparţiali, informează România TV. Este a treia cerere de recuzare, după cele două de luni, care au respinse de complet. 

UPDATE 10.45 Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a cerut amânarea procesului. Acesta susţine schimbarea încadrării juridice în cazul lui Dan Voiculescu de la spălare de bani la tăinuire. Magistraţii au respins cererea privind un nou termen de judecată.

UPDATE 10.15 La Curtea de Apel a venit şi realizatorul Antenei 3, Mircea Badea, pentru a-l susţine pe Dan Voiculescu.

UPDATE 10.00 La sosirea la CAB, Dan Voiculescu a remarcat „graba” completului de judecată la dezbaterile de luni. „Lucrurile sunt foarte simple. Eu sper să fie completul de judecată de bună-credinţă şi să judece corect. Dacă nu judecă corect, eu sunt pregătit pentru orice, cum v-am mai spus. Nu mi-e frică. În momentul în care intri într-o astfel de bătălie cu şeful statului tău, care are toate pârghiile, serviciile secrete, lupta este grea”, a spus Voiculescu.

Omul de afaceri a precizat că le va spune judecătorilor că nu are niciun amestec cu spălarea de bani: „I-am spus şi doamnei judecător, eu am făcut o donaţie. Privatizarea a fost legală„.

::::::::

La şedinţa de marţi, avocaţii îşi vor susţine pledoariile finale. Va urma ultimul cuvânt al inculpaţilor, fiind posibil ca acesta să fie şi ultimul termen al procesului.

Şedinţa de judecată de luni a ţinut mai bine de 11 ore, iar la sfârşit procurorul DNA a cerut pedepse mai mari pentru toţi inculpaţii din dosar, inclusiv pentru Dan Voiculescu, în cazul căruia procurorul a solicitat aplicarea prevederilor din noul Cod penal, unde infracţiunea de care este acuzat acesta are o limită maximă de 10 ani închisoare.

CITEŞTE ŞI DOSARUL ICA. DNA a cerut MAJORAREA pedepsei pentru DAN VOICULESCU. Cererile avocaţilor, respinse de complet

Avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghiţă Mateuţ, a depus două cereri de recuzare a judecătorilor care se ocupă de acest dosar, Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea, însă solicitarea sa a fost respinsă.

De asemenea, cei doi judecători au respins toate cererile avocaţilor de administrare a unor probe, respectiv audierea lui Traian Băsescu în legătură cu emiterea de către acesta, pe vremea când era primar general al Capitalei, a unei autorizaţii de construire pentru terenul unde se află ICA; audierea foştilor miniştri ai Agriculturii Dacian Cioloş şi Ilie Sârbu, cu privire la o hotărâre de guvern din anul 2002, prin care s-a dispus transformarea ICA din institut aflat în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole în societate comercială în subordinea ADS.

Judecătorii au respins şi cererile privind efectuarea unor expertize tehnice şi financiare pentru evaluarea activelor şi acţiunilor ICA la momentul privatizării, magistraţii nefiind de acord nici ca Flavius Pop şi Corneliu Popa, inculpaţi în dosar, să fie suspuşi testului poligraf.

CITEŞTE ŞI Dan Voiculescu nu scapă de drumurile la Poliţie. De ce i-a respins DNA cererea privind controlul judiciar

Singurele probe admise de judecători au fost acte medicale depuse de o parte din inculpaţi, precum şi mai multe înscrisuri.

Dan Voiculescu a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC ‘Bioprod’ SA Bucureşti.

Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.

În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC ‘Benefica’ SA Bucureşti (firmă din grupul Grivco) Jean-Cătălin Sandu, pentru complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar.

CITEŞTE ŞI DAN VOICULESCU: Traian Băsescu nu vrea să plece până nu mă vede CONDAMNAT

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti a dat sentinţa în acest dosar, Dan Voiculescu fiind condamnat la cinci ani închisoare, iar Gheorghe Mencinicopschi a primit şase ani închisoare cu executare