Daniel Băluță promite subvenții de 100% la căldură și respinge taxarea mașinilor din alte județe

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluță, propune o serie de măsuri menite să îmbunătățească calitatea vieții locuitorilor din Capitală. Printre ele se numără o subvenție integrală pentru gigacalorie, acordată bucureștenilor cu venituri de până la 3.000 de lei și scutirea de taxe pentru mașinile cu numere din alte județe care întră în Capitală.
Alina Costache
27 nov. 2025, 16:56
Daniel Băluță promite subvenții de 100% la căldură și respinge taxarea mașinilor din alte județe

Subvenții de 100% la gigacalorie

Măsura va fi supusă unui referendum pentru a pune presiune pe viitorul guvern să o implementeze urgent, spune Daniel Băluță.

Canditatul a explicat la DC News că schimbarea modului de funcționare a sistemului de termoficare va permite redistribuirea banilor astfel încât să ajute oamenii vulnerabili.

„Mamă, degeaba am apă caldă dacă n-am bani să o plătesc”, i-a spus o locuitoare din Colentina, o realitate pe care candidatul o consideră extrem de tristă.

Citește și: CTP îl desființează pe Ionuț Moșteanu după ce ministrul și-a falsificat CV-ul: „Jalnic modul în care fruntașii USR se canonesc acum să explice această minciună ordinară. Și individul ăsta e ținut să apere România”

Cine va beneficia de subvenții

Candidatul a explicat că subvențiile vor fi acordate exclusiv oamenilor care au muncit sau muncesc în continuare. Pensionari cu pensii foarte mici, persoane cu dizabilități care nu au capacitatea să muncească și tineri cu venituri foarte mici, inclusiv cei cu salariu minim în București.

„Nimeni, niciun om care nu a muncit sau care nu muncește, nu va primi un leu, nimic. Singurii care vor primi astfel de subvenții sunt oamenii care au muncit în viața asta și au ajuns la pensie și evident au pensiile foarte mici”, a declarat Băluță, conform Mediafax.

De asemena, Danie Băluță a atras un semnal de alarmă în ceea ce privește situația dificilă a tinerilor cu studii elementare și medii care au locuri de muncă prost plătite. „Cu salariu minim în București e greu de trăit. Mai ales tineri sunt în situația asta”.

Referendum pentru guvern

Daniel Băluță intenționează să organizeze un referendum pe această temă pentru ca bucureștenii să pună presiunea necesară pe guvern, pentru ca măsura să fie implementată în regim de urgență.

„Tipul ăsta de abordare în anul 2025 să avem eterna problemă. Fie nu este apă caldă, fie nu este căldură, fie avem avarii, fie e o realitate absolut tristă, sunt foarte mulți oameni care nu au bani să plătească căldura”, a spus candidatul PSD.

Citește și: Daniel Băluţă propune fuziunea între Elcen și Termoenergetica, pentru un sistem integrat de producţie, transport și distribuție a agentului termic în București

Taxa pentru mașinile din alte județe

Întrebat tot la DC News, despre scenariul în care mașinile fără număr de București să plătească o taxă pentru intrarea în oraș, Băluță a respins această opțiune. De asemenea, acesta a subliniat că Bucureștiul și Ilfovul reprezintă un întreg.

Tot printr-un referendum, candidatul PSD a insistat că orice idee de taxare, fie pentru mașinile care vin în oraș, fie pentru centru, trebuie supusă unei consultări populare.

„Orice idee de taxare trebuie supusă unei consultări populare, în primul rând, și apoi unei decizii pe care majoritatea bucureștenilor o să o ia, că altfel nu are cum să funcționeze”, a declarat candidatul PSD.

Conflictele generate de o astfel de taxă o fac nesustenabilă. Fără consultarea oamenilor, nu se pot lua decizii de o asemenea importanță.

Prioritate: finalizarea șoselei de centură

Băluță a precizat că prioritatea rămâne finalizarea șoselei de centură vechi.

Candidatul PSD a subliniat că Bucureștiul și Ilfovul funcționează ca un singur organism. A exemplificat cu metroul care duce până la Otopeni și cu magistrala M2 care se extinde până în Berceni. La stația Tudor Arghezi, situată la șoseaua de centură, au fost înregistrate 300.000 de intrări într-un singur an.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Dinamo, aproape să dea lovitura! Spaniolii au făcut anunțul: „câinii” vor să aducă fostul coleg al lui Lamine Yamal
Capital.ro
România poartă doliu. A murit „Apărătorul de fier”. Încă o legendă a sportului românesc ne privește acum din ceruri
Playtech.ro
Impozitul auto, recalculat în 2026. Cât plătesc şoferii anul acesta
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
Ce salariu URIAȘ îi oferă lui Tănase echipa care vrea să îl transfere de la FCSB! E peste propunerea pe care Becali i-a spus să o refuze
MediaFlux
Numărul morţilor din Iran în urma protestelor a trecut de 500! Autoritățile arestează pe liderii mişcării de protest. Represiunea se intensifică VIDEO
stirilekanald.ro
Femeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend