Daniel Funeriu, atac virulent la adresa vloggerului Selly: „A schimbat tik-tok derivata lui X pătrat şi nu ne-a spus?”

Într-o postare pe Facebook, fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu îl atacă dur pe vloggerul Selly, care a susţinut că şcoala din zilele noastre te pregăteşte pentru trecut, nu pentru viitor. 
Romania TV
02 iul. 2020, 19:45
Daniel Funeriu, atac virulent la adresa vloggerului Selly:

„Cum adică „școala de azi te pregătește pentru 1990 nu pentru 2020”? S-a schimbat teorema lui Pitagora și eu nu știu? A schimbat tik-tok derivata lui X pătrat și nu ne-a spus? Deschid cartea de chimie și văd acolo chimie organică, ADN și proteine, înțelese în ultimii 50 de ani, nu teoria flogisticului sau alchimie.

Fizica ne învață despre ultimele descoperiri, geografia… ce să mai zic: tot Everest e cel mai înalt vârf, iar când mă uit pe hartă văd Pacificul tot la locul lui. Harta României e cea din 2020, iar istoria medievală cam tot aia. La sociologie se învață nediscriminarea, nicidecum că femeile nu au drept de vot, ca pe la 1900″, a răbufnit Daniel Funeriu.

Citeşte şi Absolvenţii liceelor tehnologice, nedreptăţiţi: „Dau Bac-ul după aceeaşi programă ca cei din liceele teoretice, de la uman”

Fostul ministru explică şi de ce nu se studiază în şcoală educaţie financiară, aşa cum propusese Selly.

„Văd răsmeriță că nu se face educație financiară și conduită preventivă. Really? Finanțele personale sunt, de când lumea, despre plus, minus, înmulțit și împărțit și ceva calcul banal de dobânzi. Adica aritmetică de clasa a 5-a. Aaa, și cumpătare.

Conduita preventivă (a mașinii, nu a skate-ului) se învață la școala de șoferi, nu la ciclul primar. Iar însușirea ei e mai probabil să fie făcută de un tânăr care a învățat la școală disciplina decât de o maimuță încălțată și needucată cu figuri în cap„, a mai scris Daniel Funeriu pe Facebook. 

În finalul postării, Daniel Funeriu îi sfătuieşte pe elevi să înveţe ceea ce li se predă, să se ţină departe de vicii şi să nu paseze responsabilitatea în curtea profesorilor, a societăţii sau a miniştrilor.

Citeşte şi Propunere de lege. 22 de elevi într-o clasă şi programa şcolară să acopere 65% din ore, restul va fi lăsat la dispoziţia profesorului

„Măi copii: puneți mâna pe carte, ascultați-vă profesorii și învățați pe rupte. Dacă mergeți la școală, nu acumulați absențe, învățați 3-4 ore zilnic acasă, faceți sport, nu beți, nu fumați, nu vă drogați, trust me: o să vă fie bine. Dacă nu faceți asta, dar dați zilnic vina pe școală, pe profesori, pe ministru, pe societatea asta nașpa, riscul e mare ca, dacă nu deveniți vedete de tiktok, să o dați sever în bară.

Iar liderilor de opinie care cad în fund aplaudând de fiecare dată când aud „soluțiile” vreunui adolescent răzvrătit, le spun: oameni buni, voi chiar nu aveți minte? Pentru că voi faceți asta România e campioană mondială la găsit soluții inutile la probleme inexistente. Dacă greșim diagnosticul -și asta facem- tratamentul sigur va eșua.

Da, tinerii întotdeauna au vrut să schimbe lumea și e foarte bine așa! Să-i încurajăm! Să nu uităm însă că lumea a fost schimbată în bine de capete luminate și minți educate!„, a mai spus fostul ministru. 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Codin Maticiuc, urare inedită pentru soția sa, de ziua ei de naștere! Ce mesaj i-a transmis actorul Anei Pandeli
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș, ipoteză șoc: “Ianis Hagi nu trebuia convocat! E protejat de Gică de huiduielile românilor!”
Capital.ro
Au nevoie urgentă de muncitori, dar nimeni nu se înghesuie. Plata poate ajunge la 400 de lei pe zi
Playtech.ro
Comuna din România care are mai mulți locuitori decât zeci de orașe. De ce nu este transformată în municipiu
Adevarul
Urmărire ca în filme pe DN6. Șofer fugar, imobilizat de polițiști cu focuri de armă și „spike”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
Fostul căpitan de la FCSB îi recomandă lui Stanciu să refuze oferta lui Gigi Becali: ”La U Cluj se poate simți cu adevărat fotbalist”
MediaFlux
Siegfried Mureșan, anunț privind votul din Parlament pentru Guvern. Ce arată calculele
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte