Daniel Morar: Eliberarea lui Dinel Staicu ne-a şocat, pe noi, pe procurori

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, a declarat, luni, că i-a şocat pe procurorii anticorupţie decizia prin care a fost anulată condamnarea definitivă a lui Dinel Staicu, pentru fraudarea cu peste cinci milioane de euro a Băncii Religiilor.

RomaniaTV.net
27 feb. 2012, 20:29
Daniel Morar: Eliberarea lui Dinel Staicu ne-a şocat, pe noi, pe procurori

„Din toate analizele noatre nu există un caz care să justifice această soluţie: anularea unei hotărâri definitive. Aşteptăm motivarea instanţei şi să vedem ce e de făcut”, a spus Morar, adăugând că hotărârea nu mai poată fi atacată, însă urmează a se stabilit dacă în cazul judecătorilor fapta constituie abatere disciplinară sau faptă penală.

Morar a amintit faptul că în cazul lui Staicu şase judecători au decis că acesta este vinovat pentru faptele imputabile, iar în cazul de contestaţie în anulare, motivul invocat şi în fond, şi în apel, instanţele au decis că nu există. „Dar un al complet de curte de apel vien şi anulează”, a conchis Morar, adăugând că aşteaptă soluţia Inspecţiei judiciare.

Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-a sesizat cu privire la situaţia care a condus la anularea hotărârii de condamnare definitivă la şapte ani de detenţie a lui Dinel Staicu, pentru fraudarea cu peste cinci milioane de euro a Băncii Religiilor.

„Vineri, 24 februarie, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu cu privire la aspectele apărute în mass-media în legătură cu decizia Curţii de Apel Bucureşti de a anula executarea condamnării la şapte ani de închisoare primită de Dinel Nuţu, fost Staicu, în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR).

În raport de conţinutul articolelor de presă, Serviciul de inspecţie judiciară pentru judecători urmează a efectua verificări prealabile”, informează Biroul de presă al CSM.

Curtea de Apel Bucureşti a anulat condamnarea la şapte ani de închisoare primită de Dinel Nuţu, fost Staicu, în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR), în care acesta a fost judecat pentru complicitate la abuz în serviciu, dispunând anularea mandatului de executare a pedepsei.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a judecat, miercuri, contestaţia în anulare a lui Dinel Nuţu, fost Staicu, făcută împotriva deciziei de condamnare la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor.

Astfel, completul de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti arată că în cazul lui Dinel Nuţu există autoritate de lucru judecat, în sensul că o altă instanţă s-a pronunţat pe acuzaţiile faptice aduse omului de afaceri.

Completul de judecată din dosarul BIR nu a constatat acest lucru şi l-a condamnat pe Dinel Nuţu la şapte ani de închisaore. Prin decizia luată miercuri instanţa a constatat că, într-o altă cauză, Curtea de Apel Craiova a stabilit că Dinel Staicu nu se face vinovat de acuzaţiile pentru care a fost judecat şi condamnat în dosarul BIR.

Oficiali ai Curţii de Apel Bucureşti au explicat că la Craiova, în recurs, s-a judecat o plângere făcută de un petent nemulţumit de o decizie a procurorilor craioveni care îl scoteau de sub urmărire penală pe Dinel Staicu. La acel moment, instanţa craioveană a respins plângerea acelei persoane, constatând astfel, definitiv, că Dinel Staicu nu este vinovat de faptele pentru care a fost judecat în dosarul BIR.

Astfel a apărut autoritatea de lucru judecat, în sensul că o altă instanţă s-a pronunţat deja cu privire la aspectele faptice ce compuneau acuzaţia pentru care a fost judecat Staicu în dosarul BIR.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, astfel că mandatul de executare a pedepsei emis pe numele lui Dinel Nuţu în dosarul BIR a fost anulat.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv, în 4 aprilie 2011, pe Dinel Staicu la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor, instanţa reducând cu cinci ani pedeapsa primită de acesta la Tribunalul Capitalei. Omul de afaceri a fost de negăsit, astfel că instanţa de executare a pedepsei l-a dat în urmărire naţională pe vechiul nume.

Noul nume al lui Dinel Staicu a devenit legal de la 1 aprilie, când omul de afaceri şi-a ridicat noua carte de identitate, însă autorităţile au fost informate de această schimbare miercuri, 6 aprilie, după ce, la cererea jurnaliştilor, au cerut informaţii de la Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date.

Astfel, în 7 aprilie 2011, Dinel Nuţu a fost dat în urmărire internaţională, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare.

Procurorii au cerut o interdicţie de a părăsi ţara pentru Dinel Staicu în 16 februarie 2011, principalul motiv invocat fiind intenţia acestuia de a-şi schimba numele, însă nu au reuşit să-i convingă pe judecători că omul de afaceri, care nici nu se mai prezenta la proces, se pregăteşte să fugă din ţară.

Cererea a fost formulată atunci de procurorul de şedinţă, în procesul în care Dinel Staicu era judecat de magistraţii Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti pentru „asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni”, dosar în care omul de afaceri este acuzat, alături de alte persoane, de prejudicierea Transgaz Mediaş.

Conform declaraţiilor DNA, existau suspiciuni că inculpatul intenţiona să se sustragă de la executarea acestei pedepse. DNA a avut la îndemână posibilitatea depunerii cererii de luare a măsurilor asiguratorii la Curtea de Apel Bucureşti, pe rolul căreia, tot de la acea dată, se afla dosarul în cauză.

Dinel Nuţu a fost prins în seara de 19 aprilie 2011, în localitatea Mako din Ungaria, acesta fiind încarcerat la Penitenciarul Rahova.

În 19 iulie 2011, anchetatorii au ridicat de la locuinţa din Craiova a lui Dinel Nuţu mai mulţi saci cu documente, precum şi un pistol, potrivit unor martori, pentru care Nuţu nu ar avea autorizaţie, percheziţiile încheindu-se după aproximativ nouă ore.

În acest caz, directorul SIF Oltenia şi fost patron al clubului Universitatea Craiova, Dinel Staicu, a fost trimis în judecată în 9 noiembrie 2006, de către procurorii anticorupţie, alături de el fiind inculpaţi Ion Popescu, fostul preşedinte al Băncii Internaţionale a Religiilor, Radian Răceală, fost director al Direcţiei de creditare din BIR, şi Viorica Duţu, fost şef serviciu creditare la BIR, pentru o fraudă de peste cinci milioane de euro.

Potrivit procurorilor anticorupţie, din banii obţinuţi fraudulos de la BIR Staicu a cumpărat acţiuni la SIF Oltenia, în valoare de peste un milion de euro, prin intermediul unor societăţi pe care le controla. Staicu a fost numit în conducerea SIF Oltenia în 2006, înlocuindu-l în funcţia de preşedinte-director general pe Vasile Şalapa.

Staicu a solicitat şi a obţinut încheierea unor convenţii de cesiune de creanţă şi a unor contracter de credit, iar banii i-a utilizat în interesul altor societăţi pe care le controla. În termenul de graţie pentru efectuarea plăţii unor creanţe cesionate şi înainte de expirarea perioadei de un an prevăzută pentru utilizarea unei linii de credit, Staicu a utilizat integral sumele de bani împrumutate de la bancă fără a achita ratele scadente creanţelor cesionate, a dispus reorganizarea prin absorbţie a societăţilor cesionare şi apoi le-a declarat falimentare. Ulterior, el a înstrăinat imobilele asupra cărora se constituiseră garanţii, astfel că executarea garanţiilor nu s-a mai putut realiza, susţineau procurorii.