Darius Vâlcov poate ajunge după gratii. ICCJ se pronunţă joi, după contestaţia DNA la arestul la domiciliu

Înalta Curte de Casație și Justiție a judecat, miercuri, contestația DNA privind arestarea la domiciliu pentru 30 de zile a fostului ministru de Finanțe Darius Vâlcov. Instanţa supremă va anunţa joi dacă fostul ministru al Finanţelor va rămâne în arest la domiciliu sau în arest preventiv, cum au cerut procurorii DNA, sau va fi cercetat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.
Romania TV
01 apr. 2015, 06:16
Darius Vâlcov poate ajunge după gratii. ICCJ se pronunţă joi, după contestaţia DNA la arestul la domiciliu

UPDATE: Procesul s-a încheiat în jurul orei 16.30. Instanţa va anunţa decizia joi. 

Darius Vâlcov a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în jurul orei 09.00 şi nu a dorit să facă declaraţii, el spunând doar: „Vom vedea ce se va întâmpla”.

Darius Vâlcov a fost plasat în arest la domiciliu de instanţa supremă, respingând astfel cererea DNA privind arestarea preventivă a fostului ministru de Finanţe, acuzat de trafic de influență în perioada în care era primar al Slatinei.

Darius Vâlcov are mai multe obligații: să nu părăsească imobilul în care locuiește fără permisiunea organului judiciar în fața căruia se află cauza, a judecătorului de drepturi și libertăți și de a se supune restricțiilor stabilite de acestea; să se prezinte în fața organului de urmărire penală și a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat; să nu comunice cu ceilalți participanți la comiterea infracțiunilor, cu martorii, precum și cu ceilalți subiecți procesuali.

Citeşte şi Strategia lui Darius Vâlcov la DNA. A încercat să ajungă la un ACORD cu procurorii, dar a fost REFUZAT

Pe durata celor 30 de zile, Darius Vâlcov poate părăsi imobilul unde locuiește pentru prezentarea în fața organelor judiciare, la chemarea acestora.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA). În schimbul acestor contracte, Darius Vâlcov ar fi primit suma de aproximativ 2 milioane de euro, atât direct, cât și prin intermediari.

Citeşte şi Tablourile lui Darius Vâlcov, mai ieftine decât se credea. Cât valorează colecţia fostului ministru VIDEO


DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Pancu la Rapid: “Renunţă la 50.000 euro!” Ioan Becali dezvăluie negocierile cu Victor Angelescu şi Neluţu Varga
Capital.ro
Călin Georgescu a răbufnit: Afirmațiile NU sunt reale! Ce i s-a întâmplat fostului candidat la prezidențiale
Playtech.ro
Ghid simplu. Cum obții gratuit extrasul de carte funciară fără drumuri la ghișeu
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Jucase la Dinamo, dar nu a contat: fratele lui Nicolae Ceaușescu l-a transferat cu forța: ”Vrei să mai joci fotbal vreodată?”
MediaFlux
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit. Avem primele imagini de la nunta anului FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi