David Cameron avertizează că jihadiştii din SI pregătesc ATACURI TERIBILE împotriva Marii Britanii

Premierul David Cameron a avertizat luni că jihadiștii grupării Statul Islamic (SI) din Siria și Irak plănuiesc atacuri țintite împotriva Marii Britanii, adăugând că aceștia reprezintă o amenințare existențială pentru Occident, relatează Reuters, citată de Agerpres. 
Filip Stan
29 iun. 2015, 09:29
David Cameron avertizează că jihadiştii din SI pregătesc ATACURI TERIBILE împotriva Marii Britanii

David Cameron a făcut aceste declarații în contextul în care un atacator islamist a ucis până la 30 de turiști britanici vineri, în Tunisia, în ceea ce politicienii britanici au descris ca fiind cel mai sângeros atac asupra cetățenilor lor de la atentatele de la Londra din 2005.

‘Este o amenințare existențială pentru că ceea ce se întâmplă aici este o pervertire a unei mari religii, iar crearea acestui cult al morții otrăvitor seduce prea multe minți tinere’, a declarat premierul conservator pe postul de radio BBC. ‘Există oameni în Irak și Siria care complotează să comită acte teribile în Marea Britanie și în alte locuri și atât timp cât SI există în acele două țări suntem amenințați’, a adăugat Cameron.

Citeşte şi Propaganda jihadistă va fi contracarată eficient de Europol

Nivelul amenințării teroriste internaționale stabilit de Marea Britanie este în prezent cel de ‘sever’, al doilea cel mai de sus, ceea ce înseamnă că un atac este ‘foarte probabil’. Poliția susține că a lansat una dintre cele mai importante operațiuni antiterorism ale sale din ultimul deceniu după atacul armat din Tunisia.

Într-un articol publicat duminică în The Daily Telegraph, Cameron a semnalat că vrea ca autoritățile să adopte o linie mai dură împotriva extremiștilor musulmani din Marea Britanie, să facă mai mult pentru a contesta ceea ce ar reprezenta, în percepția sa, niște opinii inacceptabile.

‘Trebuie să fim mai intoleranți cu intoleranța, respingând orice persoană ale cărei opinii tolerează discursul islamist extremist’, a scris David Cameron.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT