Mierea de albine este un aliment foarte sănătos, plin de principii nutritive, o adevărată binecuvântare pentru sănătate. În plus, este poate singurul aliment fără termen de valabilitate.
Ei, bine, da, mierea nu se strică. Nu mucegăiește, nu i se alterează gustul, singura transformare pe care o suportă este schimbarea texturii, care se transformă din lichidă în cristalizată.
După o anumită perioadă de timp, mierea poate ajunge să se cristalizeze. Popular, această acțiune se mai numește zaharisire. Acest proces este perfect normal și depinde de proporția de glucoză. Mierea cu mai multă glucoză va cristaliza mai repede.
Cristalizarea nu este un indiciu că mierea este stricată. Pentru a o readuce la starea lichidă, e suficient să o încălzești ușor la bain-marie (fără a depăși 40°C), pentru a-i păstra proprietățile.
Procesul de producție al mierii începe cu nectarul florilor, un lichid dulce și apos pe care albinele îl colectează. Pe drum, albinele adaugă enzime care încep transformarea zaharurilor complexe în glucoză și fructoză.
Ajunse în stup, albinele transferă nectarul altor lucrătoare, acestea din urmă îl depozitează în faguri și încep procesul de deshidratare. Prin bătăi continue ale aripilor, ele creează un curent de aer ce elimină excesul de apă. În câteva zile, concentrația de apă scade de la 70% la aproximativ 17–20%. Alveolele sunt apoi sigilate cu ceară, iar mierea este gata pentru a fi recoltată și consumată.
Mierea are o compoziție chimică ideală pentru conservare pe termen lung. Este formată în proporție de 80% din zaharuri naturale și doar 17–20% apă, insuficientă pentru ca bacteriile sau ciupercile să se dezvolte. În plus, absoarbe umiditatea din aer, ceea ce deshidratează microorganismele care intră în contact cu ea.
Un alt aspect care poate răspunde la întrebarea De ce nu mucegăiește mierea niciodată? este cel legat de aciditatea acestui produs: mierea are un pH cuprins între 3,2 și 4,5, ceea ce o face „neprietenoasă” cu bacteriile care preferă medii neutre sau alcaline.
Dar poate cel mai interesant aspect este aportul enzimelor. Albinele introduc în nectar o enzimă numită glucoză oxidază, care produce peroxid de hidrogen – un antiseptic natural. Astfel, fiecare picătură de miere este înzestrată cu un sistem de apărare antimicrobiană.
Mierea este un aliment excepțional, cu o durată de viață practic nelimitată. Datorită concentrației mari de zahăr, acidității naturale și enzimelor protectoare, mierea rămâne stabilă și sigură de consum ani la rând, fără conservanți artificiali.
Pentru o conservare optimă a mierii, este recomandabil să respecți următorii pași:
Deși rar, mierea poate fi alterată dacă este expusă la umiditate sau contaminată. Semnele alterării sunt apariția mucegaiului, miros alcoolic sau o textură anormal de lichidă.
Mierea de albine nu este doar un îndulcitor natural, ci și un adevărat remediu cu multiple întrebuințări. În lume există peste 320 de tipuri de miere, diferite prin culoare, miros și aromă.
Specialiștii clinicii Mayo enumeră câteva dintre beneficiile pe care consumul de miere le aduce în diverse afecţiuni:
Pentru adulți și copiii mai mari de un an, mierea este considerată sigură. Însă medicii atrag atenția ca acest produs să nu fie administrat bebelușilor sub un an, deoarece poate provoca botulism infantil. Această este o afecțiune rară, cauzată de ingestia de spori ai bacteriei Clostridium botulinum, care se dezvoltă apoi în sistemul digestiv al copilului și produc neurotoxine, blocând transmiterea impulsurilor nervoase
De asemenea, unele persoane pot dezvolta alergii severe la polenul din miere. Printre simptome se numără dificultăți de respirație, amețeli, greață, transpirație excesivă sau tulburări ale ritmului cardiac.
În plus, mierea poate influența nivelul glicemiei, motiv pentru care diabeticii trebuie să o consume cu prudență.
Încă din Antichitate, era apreciată pentru proprietățile sale. Civilizațiile antice o utilizau nu doar ca aliment, ci și ca medicament, conservant și element ritualic. Există relatări despre miere descoperită în mormintele egiptene, considerată intactă chiar și după mii de ani.
În Grecia veche era considerată „hrană a zeilor”, iar în China este folosită până în zilele noastre ca un medicament natural.
Totuși, unele studii recente sugerează că nu toate aceste mostre au fost cu adevărat comestibile, unele fiind de fapt rășini sau uleiuri. Cu toate acestea, capacitatea extraordinară de conservare a mierii este confirmată științific.