De ce se tem companiile cel mai mult – Studiu Allianz

Companile plasează riscul economic pe primul loc în topul riscurilor ce le pot ameninţa afacerile, acestea fiind îngrijorate de o posibilă recesiune economică şi de criza datoriilor suverane, alături de creşterea preţurilor mărfurilor şi de fluctuaţiile valutare, potrivit unui studiu Allianz.
Romania TV
23 ian. 2012, 11:37
De ce se tem companiile cel mai mult - Studiu Allianz

„AGCS, divizie a grupului Allianz şi asigurător la nivel global al riscurilor corporate şi industriale, a realizat o cercetare în rândul consultanţilor săi în managementul riscului, în cea de-a doua jumătate a anului 2011, în scopul identificării riscurilor ce ameninţă companiile în anul 2012. Riscul economic a fost cel mai frecvent menţionat, de circa 21% dintre respondenţi. Mai concret, companiile sunt îngrijorate de o posibilă recesiune economică şi de criza datoriilor suverane, de creşterea preţurilor mărfurilor şi de fluctuaţiile valutare”, se arată într-un comunicat al Allianz-Ţiriac Asigurări.

Pe locul al doilea în topul riscurilor care ameninţă companiile în acest an se situează riscurile asociate întreruperii afacerilor, menţionate de 14% dintre respondenţi.

Întreruperea afacerilor se referă la întreruperi ce survin în lanţul aprovizionării şi la vulnerabilitatea proceselor de producţie datorită unei concentrări a furnizorilor, a unui grad din ce în ce mai mare de outsourcing către furnizori şi a producţiei pe bază de cerere/comenzi.

Cu toate că o centralizare a achiziţiilor, un grad din ce în ce mai mare de outsourcing către furnizori şi producţia pe baza cererii/comenzilor reduc costurile, în acelaşi timp acestea fac companiile să fie mai vulnerabile la întreruperile proceselor.

Pe locul al treilea în topul riscurilor se situează catastrofele naturale. Costul catastrofelor naturale – de la inundaţii şi ploi torenţiale, până la uragane, taifunuri sau cutremure – este multiplicat ca urmare a dezvoltării economice şi a progresului tehnologic.

„Astfel, valoarea anuală a despăgubirilor acordate de asigurători pentru daune cauzate de catastrofe naturale a crescut în ultimii 30 de ani de la 5 miliarde dolari la peste 40 miliarde dolari”, se mai spune în comunicat.

Cercetarea AGCS mai relevă că percepţia privind principalele riscuri ce pot ameninţa companiile diferă în funcţie de regiunea geografică.

Astfel, riscurile catastrofice se situează pe primul loc în topul riscurilor de care se tem companiile din zona Asia-Pacific, teamă justificată, de altfel, în urma cutremurului şi a tsunamiului din Japonia şi a inundaţiilor recente din Thailanda.

În această regiune companiile mai sunt, de asemenea, preocupate de riscurile politice, inclusiv de protecţionism şi de intervenţia statului.

În Marea Britanie, în schimb, companiile sunt îngrijorate în principal de efectele suprareglementării.

Pe de altă parte, în Germania riscul de complexitate creează îngrijorări serioase, mai ales în proiectele industriale complexe, unde un design deficitar al produselor şi sisteme de control intern inadecvate pot duce la compromiterea eficacităţii şi la pierderi.

„În toată lumea, însă, companiile sunt în mică măsură preocupate de riscurile IT. Numai 1% dintre experţii intervievaţi de AGCS au menţionat acest risc drept un motiv de îngrijorare pentru companii. Cu toate acestea, funcţionarea defectuoasă a sistemelor IT – cauzată de atacurile hacker-ilor sau de procese interne deficitare – poate induce pierderi de milioane, prin efectele ce se pot propaga atât la nivelul cheltuielilor, cât şi al veniturilor”, se mai spune în comunicatul Allianz-Ţiriac.

Allianz Global Corporate&Specialty (AGCS) este divizia din cadrul Allianz SE dedicată clienţilor specializaţi şi corporate.

AGCS furnizează consultanţă pentru asigurări şi managementul riscurilor în mai multe arii de activitate, cum ar fi maritim, aviaţie, corporaţii, inclusiv energie, inginerie, financiar (inclusiv asigurarea răspunderii manageriale), asigurări de proprietăţi şi răspundere civilă, inclusiv programe internaţionale.

Allianz-Ţiriac Asigurări este subsidiara locală a grupului german Allianz.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Câți bani trebuie să bage frații Pavăl ca să ia titlul în SuperLiga. În doi ani sunt campioni dacă investesc această sumă
Capital.ro
Undă verde pentru tranzacția anului. Pavăl Holding poate prelua Carrefour România
Playtech.ro
Ce urmează după prima noapte tropicală din acest an, au fost temperaturi de 24 de grade. Când se mai răceşte în România
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?