Înainte de vârsta de trei ani, niciun copil nu poate fi lăsat singur în casă. Până la această vârstă, el este dependent de adulţi, încă nu e conştient de existenţa pericolelor, neavând, aşadar, nici cum să le evite. Iar după această vârstă, depinde de capacităţile individuale ale fiecărui prichindel în parte: dacă e independent sau se ţine de fusta mamei, dacă e anxios şi îi e frică până şi de propria umbră ori e liniştit şi ascultător. Foarte important este şi câtă greutate are cuvântul părinţilor pentru el, dacă îi ascultă când i se interzice să umble la aragaz ori să deschidă uşa când aude soneria, de pildă.

Când începi să încerci să laşi copilul singur
Unii psihologi sunt de părere că de dorit ar fi să începi să-ţi înveţi copilul să stea singur în casă de pe la șase luni. Fireşte, asta nu înseamnă să pleci de-acasă, ci să-l laşi să se întreţină de unul singur în camera lui. Dacă adopţi o asemenea atitudine, vei obţine mai uşor acordul lui atunci când vei dori să-l laşi singur în toată casa, ştiind că prichindelul se joacă liniştit şi când nu te are în câmpul lui vizual.

Alte Articole

Lacrimi de durere la priveghiul lui Costel Corduneanu. Un detaliu ...

Un artist din România, atacat de un urs. Bărbatul a trecut ...

De ce nu este bine să faci nuntă restrânsă. Astrologa Nicoleta ...

Dacă n-ai făcut-o, poţi recurge mai târziu la un experiment-antrenament, un fel de joacă de-a „mama a plecat”. Cum e un joc în doi, va trebui neapărat să captezi interesul copilului pentru o asemenea distracţie. Du-l întâi la baie, îmbracă-l în aşa fel încât turul ciorapilor sau al pantalonilor să nu i se lase în jos, împiedicându-l la mers, încălţările să nu alunece sau să-i iasă prea uşor din picioare, apoi du-l în camera lui şi aşază-i prin preajmă câteva din jucăriile preferate, obiecte despre care ştii că-i captează atenţia. După care îi poţi spune: „Mama pleacă, dar se întoarce în câteva minute”. Dacă nu izbucneşte imediat în plâns, treci dincolo de uşă, de unde tragi cu urechea ca să-ţi dai seama cât timp stă singur fără să te strige. Dacă a rămas calm cinci minute, începutul e promiţător, puteţi continua jocul în fiecare zi, deși rezultatele nu vor fi mereu mulţumitoare. Apoi, măreşte durata absenţei tale până la cât crezi că-ţi va fi necesar pentru ieşirile de urgenţă. Atenţie, pentru început, cel mult 40 de minute!
Dacă prichindelul a izbucnit în plâns imediat ce te-a auzit trăgând uşa în urma ta, revino – nu imediat, ci după câteva clipe. Mângâie-l, linişteşte-l şi laudă-l că a stat singur. Spune-i ceva de genul: „Ai văzut ce repede m-am întors? Iar tu ai fost aşa de cuminte şi ai ajutat-o pe mama să-şi rezolve treaba, chiar dacă ai plâns puţin. Dar data viitoare n-ai să mai plângi, nu-i aşa? Ai să mă întâmpini zâmbind bucuros. Uite aşa, hai să zâmbim!”

Doar parcurgând un asemenea antrenament îţi vei lăsa apoi liniştită, un timp oarecare, copilul singur în casă, putând fi convinsă că şi el va fi liniştit în absenţa ta. Detalii pe femeia.ro.