Decizie de ultimă oră a instanţei, în cazul patronilor Petrolului. Ce se întâmplă cu fraţii Capră

Tribunalul Prahova a dispus, marţi, înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu şi controlul judiciar faţă de patronii FC Petrolul Ploieşti, fraţii Daniel şi Nicolae Capra, faţă de directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, şi de alţi patru inculpaţi trimişi în judecată de DIICOT pentru evaziune fiscală.
Filip Stan
20 ian. 2015, 17:10
Decizie de ultimă oră a instanţei, în cazul patronilor Petrolului. Ce se întâmplă cu fraţii Capră

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii au dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsură arestului la domiciliu pe o perioada de 30 de zile pentru actionarii clubului de fotbal, fraţii Daniel şi Nicolae Capra, pentru directorul general al FC Petrolul Ploieşti, Marius Bucuroiu, şi pentru alte trei persoane arestate în acest dosar, respectiv Marius Gaşcă, Petre Daniel Gheorghe şi Dragoş Ioan Constantin.

De asemenea, în cazul unui alt inculpat — Daniel Stoica, Tribunalul Prahova a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsură controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile.

Decizia instanţei poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Citeşte şi Dan Capră, trimis în judecată pentru EVAZIUNE FISCALĂ

Procurorii DIICOT Ploieşti au trimis în judecată, în luna decembrie a anului trecut, 16 persoane, printre care principalii acţionari ai clubului FC Petrolul Ploieşti, într-un dosar de evaziune fiscală în care SC FC Petrolul şi alte 13 societăţi comerciale figurează că părţi responsabile civilmente.

Anchetatorii au efectuat la dată de 25 noiembrie 2014 un număr de 25 de percheziţii domiciliare pe rază a şase judeţe şi a municipiului Bucureşti, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate formate din 19 persoane, specializate în infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul creat fiind de 15,4 milioane de euro.

Citeşte şi Percheziţii la Petrolul Ploieşti într-un caz de evaziune fiscală. Prejudiciul de peste 15 milioane de euro

Percheziţiile au vizat inclusiv FC Petrolul Ploieşti şi locuinţele acţionarilor Daniel şi Nicolae Capra, anchetatorii ridicând, printre altele, mai multe documente.

Potrivit DIICOT, în cauza există suspiciunea că o parte dintre membrii grupării, în calitate de administratori ai SC Fotbal Club Petrolul SĂ Ploieşti, au iniţiat în anul 2012 o grupare infracţională organizată la care au aderat şi ceilalţi membri, în vederea creării unor lanţuri infracţionale care să favorizeze firmele administrate de membrii grupului, respectiv în scopul preluării şi finanţării SC Fotbal Club Petrolul SĂ Ploieşti. Astfel, au fost efectuate operaţiuni nereale prin emiterea de documente şi facturi fictive, în scopul deducerii TVA şi diminuării bazei de impozitare (impozit pe profit).

De asemenea, în scopul creării unor relaţii comerciale inexistente între firmele implicate în activitatea infracţională, cu clubul sportiv, au fost facturate diferite servicii şi livrări de mărfuri, sumele astfel obţinute fiind însuşite de către membrii grupării, în scopul preluării şi finanţării clubului, prin creditări succesive.

La sediul DIICOT Ploieşti au fost audiate la acel moment zeci de persoane, şapte dintre acestea fiind ulterior arestate preventiv.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
"Suedia nu e FCSB!" Marcel Pușcaș trage semnalul de alarmă: Băluță și Bancu, la națională parcă joacă alt sport
Capital.ro
Când primesc pensionarii banii în octombrie. Calendarul plăților pe card și prin poștaș
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte