Declaraţiile antisemite ale viceprimarului Bădulescu la adresa evreilor nu rămân nepedepsite! CNCD s-a autosesizat

Bădulescu nu scapă de greşelile trecutului! Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Astzalos Csaba, a declarat, vineri că CNCD s-a autosesizat în cazul viceprimarului Capitalei, Aurelian Bădulescu, după ce Newseek a relatat că acesta a făcut o serie de declaraţii considerate antisemite de comunitatea evreiască.
Romania TV
04 apr. 2019, 17:20
Declaraţiile antisemite ale viceprimarului Bădulescu la adresa evreilor nu rămân nepedepsite! CNCD s-a autosesizat

„Recomandarea mea este să vă întoarceţi de unde aţi venit, să mă lăsaţi să am eu grijă de morţii neamului meu”, este răspunsul viceprimarului Bădulescu, pe care l-a primit preşedintele Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului (MCA) din România, care a criticat intenţia lui Bădulescu de a amplasa un bust al mareşalului Antonescu în Capitală, a relatat Newsweek.

Săptămâna trecută, viceprimarul Aurelian Bădulescu a declarat, pentru Newsweek România, că vrea să propună amplasarea unui bust al mareşalului Antonescu în Bucureşti, după ce a fost acuzat de antisemitism. Anterior, Bădulescu a criticat propunerea ca Muzeul Holocaustului să fie amplasat în centrul Bucureştiului, pentru că ar fi un loc „încărcat de românism”.

După aceste declaraţii, directorul Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului (MCA) din România a a criticat, într-o scrisoare adresată comunităţii internaţionale, intenţia viceprimarului Bădulescu. Totodată, MCA România i-a cerut primarului Gabriela Firea un punct de vedere oficial faţă de reacţiile viceprimarului.

„Ultimul bust al mareşalului Antonescu a fost înlăturat din curtea unei biserici din Bucureşti după patru ani de proteste ale centrului, în 2006. Este extrem de deranjant că, 13 ani mai târziu, viceprimarul Bucureştiului ia poziţie împotriv amplasării Muzeului Holocaustului în centrul oraşului, în timp ce susţine amplasarea unui bust al unui criminal de război. Promovarea şi propunerea unui proiect care onorează memoria unui criminal de război nu ofensează doar memoria victimelor Holocaustului, unele dintre ele încă în viaţă, ci încalcă şi legea. Faptul că un viceprimar abuzează de poziţia sa pentru a-şi asuma un proiect care onorează memoria unui criminal de război, ignorând deliberat legea, arată o realitate deranjantă, tristă şi inacceptabilă: dacă Consiliul General al Municipiului Bucureşti aprobă un asemenea proiect, România regresează cu 20 de ani în ceea ce priveşte asumarea crimelor comise în timpului celui de-Al Doilea Război Mondial împotriva evreilor şi romilor”, se arată într-o scrisoare deschisă a lui Maximilian Marco Katz, directorul MCA România, adresată comunităţii internaţionale.
În replică, viceprimarul Aurelian Bădulescu, care s-a prezentat drept „cetăţean român creştin-ortodox”, a ţinut să-i atragă atenţia directorului MCA că nu a scris în limba română şi să „se întoarcă de unde a venit”.

„Nu ştiu cine şi ce vă aduce prin România, dar este evident că sunteţi străin de acest neam şi, pe cale de consecinţă, de istoria poporului român. (…) Recomandarea mea este să vă întoarceţi de unde aţi venit şi să mă lăsaţi să am eu grijă de morţii neamului meu. (…) Nu vă voi saluta cu deosebită consideraţie, aşa cum este normal, pentru că nu vă bucuraţi de consideraţia mea. În altă ordine de idei, sunt bucuros că oameni ca dvs. sunt preocupaţi de subiecte pe care domnia voastră le tratează, sigur, în calitate de musafir în ţara mea”, este răspunsul pe care viceprimarul Bădulescu l-a adresat comunităţii evreieşti.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
MM Stoica, mesaj pentru Prunea și alți contestatari: „Mi-e greu să dau replică unor oameni care scurmă. Ar fi ca un concediu la groapa de gunoi de la Glina”. Exclusiv
Capital.ro
Marile rețele comerciale din România reduc consumul de energie. AMRCR anunță măsuri voluntare aplicate în magazine și spațiile administrative
Playtech.ro
Câte vacanțe vor avea elevii în anul școlar 2026-2027. Toate perioadele în care copiii nu vor merge la școală
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Rusia s-a răzgândit! Răsturnarea de situație privind războiul din Ucraina
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România