Deputat PNL: Circa 40 de parlamentari liberali sunt interesaţi de iniţiativa lui Tăriceanu

Deputatul PNL de Suceava, Constantin Galan, a anunţat că susţine demersul iniţiat de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în vederea păstrării numelui de PNL şi a identităţii liberalismului. Constantin Galan a declarat că miercuri seara aproximativ 40 de parlamentari ai PNL au participat la o întâlnire cu fostul lider al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, care a avut ca principal subiect de discuţie susţinerea liberalismului, informează "Monitorul de Suceava".
Romania TV
12 iun. 2014, 15:05
Deputat PNL: Circa 40 de parlamentari liberali sunt interesaţi de iniţiativa lui Tăriceanu

Constantin Galan a mai arătat că acelaşi demers este susţinut şi de mai mulţi primari, consilieri locali şi judeţeni din întreaga ţară. „La această întâlnire s-a vorbit despre susţinerea liberalismului şi a numelui de PNL”, a spus Galan.

Deputatul liberal sucevean a precizat că personal nu a semnat nici un document de susţinere a acestui demers sau de înfiinţare a unui nou partid. „Nu am semnat nici un document. Sunt şi voi rămâne liberal în continuare. Am fost doar la o întâlnire a unui grup care îşi doreşte păstrarea identităţii PNL. Şi am mers cu mare plăcere pentru că fac parte din PNL şi a fost o întâlnire cu colegul meu Călin Popescu Tăriceanu, pentru că este liberal”, a precizat Constantin Galan.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT