Deputat PNL: „Pot exista discuţii despre cum se va face rotativa”. Alfred Simonis, PSD: „Se va stabili dacă protocolul va fi respectat întocmai sau se vor face modificări”

Deputatul PNL Alin Ignat a afirmat marţi că pot exista discuţii în legătură cu felul în care se va face rotativa, precizând că este bine ca acestea să aibă loc în cadrul coaliţiei.
Filip Stan
31 ian. 2023, 13:03
Deputat PNL:

Alin Ignat a menţionat că acest lucru ar trebui spus direct de colegii de coaliţie, iar până în prezent nu a existat nicio solicitare pe căi oficiale legată de modificări în privinţa rotativei guvernamentale.

“Din punctul de vedere al Partidului Naţional Liberal, lucrurile sunt foarte clare şi noi cred că am arătat acest lucru în toată activitatea Guvernului condus de premierul Nicolae Ciucă până acum, că ne respectăm cu seriozitate angajamentele luate faţă de partenerii de coaliţie şi obiectivele asumate faţă de oameni. Sigur că discuţii pot exista în legătură cu felul în care se va face rotativa. Ce credem noi că este bine e ca aceste discuţii să aibă loc în interiorul coaliţiei, dacă există o dorinţă de a regândi arhitectura Guvernului. Colegii de coaliţie ar trebui să ne spună asta nouă direct şi nu prin intermediul unor declaraţii în presă, cum s-a întâmplat până acum. Deocamdată, pe căi oficiale, noi nu avem vreo solicitare în acest sens. Protocolul negociat a fost tocmai în această idee, o perioadă, premierul să fie de la PNL şi anumiţi miniştri să fie de la PSD şi în perioada următoare să existe schimbări în anumite zone”, a declarat Alin Ignat la Prima News.

El a mai afirmat că dincolo de calcule politice nu este o problemă cu rotaţia premierilor, menţionând că importantă este asigurarea stabilităţii României.

“Cedarea funcţiei de premier la acest moment sau în oricare moment ar fi fost vorba, nu e o chestiune uşoară pentru un partid sau nu e o chestiune probabil foarte lejer de explicat activului de partid, dar e o chestiune pe care noi ne-am asumat-o printr-un protocol şi până la urmă şi protocolul, şi această coaliţie funcţionează în baza lui. Am avut un obiectiv de a asigura o stabilitate în Romania si până la urmă cred că asta primează. Adică dincolo de orice dorinţe, ambiţii politice, calcule, sondaje, procente şi alte proiecţii pe care le-am putea face pentru anul electoral 2024, de exemplu, dincolo de toate aceste lucruri, cred că e mai important cum trecem România prin toate aceste crize suprapuse, prin care populaţia este nevoită să treacă. Eu nu cred că dincolo de orgolii, de calcule politice e o problemă această rotaţie a premierilor şi cred că foarte important ce facem şi de acum înainte. Până acum lucrurile au mers bine, angajamentele au fost respectate cu seriozitate de ambele părţi, chiar dacă există ici pe colo mici frecuşuri sau opinii divergente, aşa cum e normal din punct de vedere ideologic, între cele două partide”, a mai declarat deputatul Alin Ignat.

Citeşte şi: Gabriela Firea, despre prezența femeilor pe listele electorale: ”Egalitatea nu poate rămâne doar la nivel de vorbe”

În replică, deputatul PSD Alfred Simonis a afirmat marţi că în cadrul unor negocieri în coaliţie se va stabili dacă protocolul legat de rotativa guvernamentală va fi respectat întocmai cum a fost parafat în urmă cu un an sau dacă vor fi făcute anumite modificări.

“Toţi liderii importanţi ai celor două, trei partide membre ale coaliţiei au anunţat în repetate rânduri faptul că această rocadă se va întâmpla în luna mai, că Marcel Ciolacu va deveni prim-ministru şi, evident, după aceea, în cadrul unor negocieri normale, fireşti, aşa cum se întâmplă în orice coaliţie, se va stabili dacă protocolul acela va fi respectat întocmai, exact cum a fost parafat în urmă cu un an de zile sau dacă vor fi făcute anumite modificări pentru că dinamica vieţii politice este una accelerată şi în acest an şi jumătate până în mai s-au întâmplat multe lucruri”, a declarat Simonis.

El a menţionat că social-democraţii nu au făcut decât să spună decât că ar fi păcat să fie schimbaţi miniştrii performanţi.

“Noi n-am făcut altceva decât să spunem că la Ministerul Fondurilor Europene domnul Boloş este un ministru performant şi că ar fi păcat să schimbăm ceva unde funcţionează. De asemenea, am spus că la ministerul Transporturilor, domnul Grindeanu este, de asemenea, un ministru performant, că lucrurile încep să se mişte în ceea ce înseamnă construcţii de autostrăzi şi nu numai, fie că vorbim de infrastructură rutieră şi feroviară. De asemenea, ar fi păcat să schimbăm ministrul unui domeniu care funcţionează foarte bine. În măsura în care se va găsi o înţelegere, un consens, vom putea discuta, dacă nu, nu”, a mai transmis deputatul PSD.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu vrea taxă de 1% pe cifra de afaceri pentru multinaționalele din România: „Ceea ce plăteşte capitalul românesc este o regulă corectă”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT