Social-democratul Mihai Fifor vine cu lămuriri suplimentare referitoare la eliminarea termenului „progresist” din statutul PSD: „Partidul nu se întoarce în trecut, ci se reconectează la fundamentul social-democrației autentice”

În urmă cu câteva zile, Sorin Grindeanu, preşedintele interimar al PSD, a propus eliminarea din statutul formaţiunii pe care o conduce a termenului "progresist". Propunerea a fost justificată prin faptul că „definirea adoptată în anii 2000 nu mai are nici o legătură cu ceea ce reprezintă astăzi”.
Irina Dumitrescu
18 oct. 2025, 10:13
Social-democratul Mihai Fifor vine cu lămuriri suplimentare referitoare la eliminarea termenului

Grindeanu a precizat, la acel moment, că prin această modificare a doctrinei, PSD reafirmă faptul că este un partid „care promovează echitatea socială, solidaritatea și respectul pentru valorile democratice, religioase, tradiționale și culturale ale poporului român”.

La rândul său, deputatul PSD Mihai Fifor a precizat faptul că prin eliminarea termenului „progresist” din statut, PSD se repoziţionează „în raport cu propriul său ADN istoric și cu societatea românească de azi„.

Deputatul a subliniat faptul că sensul cuvântului „progresist” nu mai este, azi, cel original, făcând mai  degrabă referire la o „ideologie globalistă ruptă de realitate, de tradiții și de valori„.

Citeste si George Simion vrea referendum național pentru desființarea CCR: „Nu își mai are rostul și nu mai are încrederea românilor”

Eliminarea termenului „progresist” din statutul PSD nu este o chestiune de semantică. Este o decizie cu greutate strategică, simbolică și doctrinară – o repoziționare lucidă și asumată a partidului în raport cu propriul său ADN istoric și cu societatea românească de azi.

În ultimii ani, termenul „progresist” a fost confiscat și golit treptat de conținutul său originar. A ajuns să nu mai însemne progres economic sau social, ci o ideologie globalistă, adesea ruptă de realitate, de tradiții și de valorile care dau identitate comunităților naționale„, a scris Fifor pe reţelele sociale.

Social-democratul a ţinut să sublinieze că prin această decizie formaţiunea pe care o reprezintă nu se întoarce în trecut, ci se reconectează cu rădăcinile şi cu tradiţiile, reafirmându-şi identitatea naţională.

„Prin această schimbare, PSD nu se „întoarce în trecut”. Din contră: se reconectează la fundamentul social-democrației autentice – acea doctrină care îmbină dreptatea socială cu respectul pentru rădăcini, tradiții și solidaritate națională.

Social-democrația nu a fost niciodată despre cosmopolitism ideologic, ci despre oameni concreți, comunități reale și echilibru între progres și identitate.

A fi de stânga înseamnă să aperi drepturile celor care muncesc, să lupți pentru echitate, dar și să păstrezi coeziunea socială, familia, demnitatea și valorile care definesc o națiune.

Pentru singurul partid de stânga din România, eliminarea termenului „progresist” înseamnă:

  • O reafirmare a identității naționale ca fundament al stângii moderne. Nu poți construi solidaritate socială fără rădăcini comune. România are nevoie astăzi de o stângă care vorbește limba poporului român, cu valorile și credințele sale, nu în clișeele importate ale altora.
  • O întoarcere la social-democrația adevărată — cea care pune omul, nu ideologia, în centrul acțiunii politice. Progresul nu se măsoară în etichete, ci în șansa fiecărui om la demnitate, muncă și siguranță.
  • O reconstrucție a legăturii cu oamenii care au făcut mereu diferența. Cei care muncesc cinstit, care țin comunitățile în picioare, care cred în familia lor, în satul lor, în țara lor. Ei sunt inima stângii românești.

După ani în care am fost poate prea atenți la etichete și prea reținuți în a vorbi despre valorile care ne definesc ca națiune, în sfârșit ne revenim și ne întoarcem la oameni. La cei care ne-au dat sens și pentru care politica nu e un joc de imagine, ci o promisiune de viață mai bună.

Citeste si Călin Georgescu, mesaj viral după explozia blocului din Rahova: „Răul nu vine doar din întâmplare. Când inima se răcește, viața întreagă plătește prețul”

Această decizie este, în fapt, un act de curaj doctrinar: renunțarea la etichete sterile și asumarea unui discurs care vorbește cu voce românească despre solidaritate, muncă, dreptate și demnitate. Despre credință, familie, respect și devotament față de această țară.

Dar, mai ales, este un gest de reîntoarcere către românii simpli – către cei care, în ultimii ani, s-au simțit abandonați chiar de cei care le-au apărat dintotdeauna drepturile.

Este un semnal clar că stânga românească se întoarce acasă – la cei pentru care a fost creată: oamenii acestei țări.

Cu demnitate. Cu credință. Cu rădăcini”, a scris deputatul social-democrat pe Facebook.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Percheziții acasă la Cristian Pomohaci! Este suspectat de viol asupra unui minor
Fanatik.ro
Cine este patronul din fotbal, cu o avere de 7 miliarde de euro, dispus să plătească taxa de tranzit prin Strâmtoarea Ormuz, cerută de Iran
Capital.ro
Avertisment privind pensiile. Milioane de oameni riscă o scădere puternică a veniturilor. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Admiterea la liceele tehnologice se schimbă din 2026. Ce riscă elevii care nu dau Evaluarea Națională
Adevarul
„Medicamentul” din farfurie gătit în numai 40 de minute și cu un gust incredibil. Secretele „bucătăriei săracului”
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața în urma unui foc puternic la un hotel din New Delhi
iamsport.ro
Nuțu Cămătaru, 2.000.000 de euro pentru apropiatul lui Gigi Becali! A fost interceptat: ”«Am greșit, data viitoare dau la altul»”
MediaFlux
Vești bune pentru milioanele de români cu pensii private! Bani mai mulți în buzunar pentru Pilonul 2
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți