Mehedinţi: Cinci persoane, reţinute în dosarul de evaziune fiscală de 12 milioane de euro

Cinci persoane au fost reţinute, joi, de procurorii DIICOT Mehedinţi în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 12 milioane de euro, omul de afaceri Constantin Bădescu, la locuinţa şi la firmele căruia au fost făcute percheziţii, urmând să fie audiat în cursul acestei seri.
Romania TV
01 nov. 2012, 07:25
Mehedinţi: Cinci persoane, reţinute în dosarul de evaziune fiscală de 12 milioane de euro

Potrivit anchetatorilor, în urma percheziţiilor din municipiul Drobeta Turnu Severin şi din alte localităţi din judeţul Mehedinţi, au fost ridicate, de la Strehaia, cinci persoane, care au fost la audieri, trei dintre acestea fiind reţinute.

De asemenea, la audieri au fost aduşi mai mulţi reprezentanţi ai unor firme deţinute de omul de afaceri Constantin Bădescu, până în prezent doi dintre aceştia fiind reţinuţi.

În cursul serii de joi, omul de afaceri urmează să fie audiat la sediul DIICOT Mehedinţi.

În urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe documente.

Anchetatorii au descins, joi dimineaţă, la firmele şi locuinţa unui om de afaceri din Drobeta Turnu Severin vizat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 12 milioane de euro, fiind vorba despre Constantin Bădescu, ale cărui societăţi au contracte cu Primăria şi Consiliul Judeţean.

Poliţiştii de la Crimă Organizată, de la inspectoratele de poliţie din Mehedinţi şi Gorj şi procurorii DIICOT au făcut percheziţii la mai multe firme din Drobeta Turnu Severin şi Satu Mare, o parte dintre acestea aparţinând omului de afaceri mehedinţean Constantin Bădescu.

Astfel, au avut loc 25 de percheziţii, anchetatorii având 15 mandate de aducere pentru persoane suspectate de constituire şi aderare a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, spălare de bani, fals în înscruisuri oficiale şi evaziune fiscală.

Potrivit unor surse judiciare, în perioada 2009-2012 firmele omului de afaceri Constantin Bădescu, dar şi altele din Satu Mare ar fi emis facturi fictive şi au încasat ilegal TVA în valoare de 12 milioane de euro.

În topul afaceriştilor, realizat în 2011 de Revista Forbes, Constantin Bădescu ocupa poziţia 382 în clasament, având o avare estimată la 10 – 11 milioane de euro şi cea mai mare cifră de afaceri din judeţul Mehedinţi.

Bădescu este unul din oamenii de afaceri cei mai influenţi din Mehedinţi, proprietarul unor firme de transport local şi regional, desfăşoară activităţi în domenii precum distribuţia de produse alimentare şi băuturi, restaurante şi construcţii.

Presa relata în 2011 că una din firmele lui Bădescu, Trans Baco, ar fi avut contracte generoase cu statul. Numai în 2011, compania a câştigat cel puţin şapte licitaţii publice cu diverse primării din Mehedinţi şi Dolj, cu Regia Autonomă pentu Activităţi Nucleare, dar şi cu RAR.

Multe dintre licitaţiile privind reabilitarea drumurilor din Mehedinţi au fost câştigate de firmele deţinute de el, având contracte inclusiv cu Primăria Drobeta Turnu Severin. Unul dintre contracte, care vizează reabilitarea străzilor din oraş, are finanţare europeană de aproximativ 20 de milioane de euro.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT