Descoperire INCREDIBILĂ: Ce declanşează cancerul mamar

Gena care declanşează una dintre cele mai periculoase forme de cancer mamar a fost identificată de cercetătorii de la Wellcome Trust Sanger Institute din Marea Britanie, care speră să producă pe baza descoperirii lor o serie de tratamente noi şi eficiente împotriva acestei maladii.
Alina Costache
11 ian. 2015, 21:02
Descoperire INCREDIBILĂ: Ce declanşează cancerul mamar

Potrivit dailymail.co.uk, descoperirea oamenilor de ştiinţă britanici vizează cancerul mamar triplu negativ, o maladie greu de tratat, caracterizată prin tumori care cresc şi se răspândesc foarte repede. Acest tip de cancer a fost denumit astfel pentru că nu exprimă genele asociate receptorilor estrogeni (ER), receptorilor de progesteron (PR) şi celor de Her2/neu.

Specialiştii consideră că această formă reprezintă o cincime din totalul cazurilor de cancer mamar de pe plan mondial şi apare în general la tinereţe, afectând femeile cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani.

Tratamentele clasice, începând cu medicamentul standard Tamoxifen şi până la medicamentul-minune Herceptin, sunt complet inutile în faţa acestui tip de cancer, care are cel mai rău pronostic medical dintre toate formele de cancer mamar.

Descoperirea făcută de cercetătorii de la Wellcome Trust Sanger Institute, aflat în apropiere de Universitatea Cambridge, aduce o rază de speranţă întrucât ar putea conduce spre dezvoltarea unor noi tratamente.

Studiul, realizat pe un eşantion de aproape 3.000 de femei, a dezvăluit faptul că o anumită genă, denumită BCL11A, este deosebit de activă în tumorile pacientelor care suferă de cancer mamar triplu negativ.

Femeile la care cercetătorii au identificat această genă aveau în acelaşi timp forme avansate de cancer, potrivit acestui studiu, publicat în revista Nature Communications.

Experimentele pe şoareci au confirmat rolul important jucat de această genă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
El este omul care l-a ajutat pe Reghecampf să-l refacă pe Drăguș la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT