Ucigașul femeii din județul Mureș, Emil Gânj, este, în continuare, de negăsit, după 3 săptămîni de la tragedie. Sute de polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră îl caută de atunci pe Emil Gânj. Între timp, apar tot mai multe date legate de modul în care a fost gestionat acest caz din 2024 încoace, de când a fost emis un prim mandat de arestare pe numele individului. Conform România TV, mandatul de arestare emis în urmă cu un an și jumătate pe numele lui Gânj nu ar fi fost implementat în sistem.
Polițiștii au fost iar în casa lui Emil Gânj, din Mihăeșu de Câmpie. Căutau urme ale unei posibile reveniri a suspectului. Au fost și în alte case sau stâne din zona în care Gânj ar fi putut merge după provizii.
Mama victimei și-ar fi dorit o astfel de atenție și înainte ca fata ei să fie ucisă, mai ales că ea le-ar fi dat și indicii. Puşa Jimba, mama Andei Gyurca: Eu vedeam lumina la un moment în casa lui Gânj, le ziceam polițiștilor de la poartă că e lumina aprinsă, ei anunțau mai departe. Dar li se zicea că rămăsese lumina așa de 2-3 zile, de la percheziție.
Emil Gânj a ajuns la o stână din Bistrița-Năsăud
Surse judiciare spun că e tensiune maximă în poliție pentru lipsa de reacție în cazul Gânj. Și cei din sindicate știau cazul.
Cosmin Andreica, preşedintele sindicatului poliţiştilor Europol: „Nu a fost implementat acest mandat de către structurile de poliție, ceea ce înseamnă că, în afara de lucrătorilor de la secția de poliție rurală, care au instrumentat dosarul, nimeni altcineva nu știa că cetățeanul Gânj are un mandat de arestare preventivă. Acest lucru denotă neglijență din partea șefilor care ar fi trebut să coordoneze aceste activități.
Se pare că mandatul pe numele lui Gânj ar fi reapărut în sistem pe 8 iulie, la câteva ore după tragedie. O simplă verificare, mandatul de arestare devenea vizibil.
„Practic, șeful Serviciului de investigații criminale, care, în prezent, e împuternicit adjunct al inspectorului șef, avea responsabilitatea principală de a urmări dacă au fost implementate aceste mandate. În urma controlului de la București din partea Poliției Române s-a constatat că acest mandat nu a fost implementat. Și, cu toate acestea, nu a fost luată vreo măsură disciplinară”, mai spune Cosmin Andreica, preşedintele sindicatului poliţiştilor Europol.
Situația nu pare a fi sub control nici acum.
Benone Matei, şeful Poliţei Române, 16 iulie 2025: Sunt activități specifice de urmărire penală care reclamă un grad de, un grad de, care să, un grad de, care reclamă ca noi să fim suficienți de maturi încât să nu devoalăm sprijinul lor.
Același inspector general a spus că fugarul e greu de prins și pentru că e pasionat de deplasări și e bine antrenat.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că nu ştia faptul că Judecătoria Luduş a dat un mandat de arestare pe numele lui Emil Gânj, încă de anul trecut, iar IPJ Mureş a introdus datele în bIPJ Mzaza de date după crima din acest an, iar dacă este adevărat, înseamnă că cineva a greşit. Şeful statului a arătat că va cere explicaţii ministrului de interne şi premierului despre acest aspect. IPJ Mureş a reacţionat, afirmând că informațiile apărute în spaţiul public potrivit cărora bărbatul căutat „nu a fost prins timp de un an şi jumătate pentru că poliţiştii nu ştiau că trebuie să facă asta, iar mandatul de arestare nu a fost introdus în sistem” nu reflectă realitatea, pentru că introducerea unui mandat în sistemul informatic este o activitate distinctă de cea privind punerea în executare a acestuia.
În plus, încă din 20 februarie 2024, întrucât persoana în cauză se sustrăgea de la efectuarea unor cercetări şi proceduri judiciare şi în conformitate cu cadrul legal, poliţiştii au solicitat şi s-a realizat înscrierea acestei menţiuni în bazele de date administrate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, mai spune IPJ.
Emil Gânj a fost suprins în județul Bistrița-Năsăud
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a transmis, la scurt timp, „referitor la mandatul de arestare preventivă, emis în lipsă în luna februarie 2024, că, din februarie 2025, sunt în curs verificări punctuale şi riguroase cu privire la modul în care a fost gestionată transmiterea şi implementarea măsurilor dispuse prin mandatul menţionat, inclusiv în ceea ce priveşte înregistrarea şi reflectarea acestuia în sistemele operative”.
„Aceste demersuri se desfăşoară cu respectarea strictă a cadrului legal aplicabil, iar orice comunicare prematură a detaliilor ar putea afecta integritatea verificărilor interne şi, după caz, a eventualelor demersuri penale sau disciplinare. Afirmaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora bărbatul căutat „nu a fost prins timp de un an şi jumătate pentru că poliţiştii nu ştiau că trebuie să facă asta, iar mandatul de arestare nu a fost introdus în sistem” nu reflectă realitatea. Introducerea unui mandat în sistemul informatic este o activitate distinctă de cea privind punerea în executare a acestuia sau a acţiunilor organizate în acest scop”.
„Astfel cum am mai specificat, de la data comiterii faptelor şi până în prezent, au fost desfăşurate numeroase şi ample activităţi poliţieneşti, fiind utilizate toate metodele şi mijloacele disponibile, inclusiv cele de cercetare, atât în cadrul dosarului penal, cât şi pe procedura urmăririi persoanelor, în vederea depistării bărbatului. Este important de subliniat că emiterea mandatului de arestare preventivă în lipsă a reprezentat un demers esenţial, generat chiar în cadrul activităţilor de căutare desfăşurate de poliţişti, ca răspuns la refuzul constant al persoanei de a se supune procedurilor judiciare. Poliţiştii au demarat căutări anterior sesizării instanţei. Tocmai sustragerea repetată de la actele de procedură penală a determinat iniţierea de către poliţişti a demersurilor necesare pentru formularea propunerii şi, ulterior, emiterea mandatului de arestare preventivă în lipsă, conform dispoziţiilor legale”, spune Poliţia.
„Încă din 20 februarie 2024, întrucât persoana în cauză se sustrăgea de la efectuarea unor cercetări şi proceduri judiciare şi în conformitate cu cadrul legal, poliţiştii au solicitat şi s-a realizat înscrierea acestei menţiuni în bazele de date administrate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date”, mai arată comunicatul IPJ Mureş.
Totodată, începând cu data de 1 martie 2024, pe numele acestuia a fost introdusă o alertă, ca urmare a încălcării obligaţiilor legale aferente persoanelor înscrise în Registrul Agresorilor Sexuali. Această alertă a fost generată ca urmare a nerespectării obligaţiei de a se prezenta la sediul poliţiei în acord cu procedurile specifice de supraveghere şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 118/2019.
„Subliniem că, în baza menţiunii sau a alertei, orice verificare ori legitimare efectuată de un poliţist în bazele de date ale Poliţiei Române ar fi generat un hit automat, cu obligaţia conducerii persoanei la cea mai apropiată unitate de poliţie şi informării structurii care a introdus alerta, în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, menţionează comunicatul.