CRAIOVA – FCSB 0-2. Echipa lui Becali a revenit pe locurile de play-off!

Echipa FCSB a învins duminică, în deplasare, formaţia FCU Craiova, scor 2-0, într-un meci al etapei a 18-a din Superligă.
Filip Stan
13 nov. 2022, 21:00
CRAIOVA - FCSB 0-2. Echipa lui Becali a revenit pe locurile de play-off!

UPDATE CRAIOVA – FCSB 0-2. Meciul de la Craiova nu a beneficiat de sistemul VAR din cauza unor probleme tehnice avute de maşina pe care sunt instalate echipamentele – respectiv probleme privind alimentarea cu curent electric.

FCSB a deschis scorul la Craiova prin Octavian Popescu, care a înscris în minutul 4 cu un şut de la distanţă. Golul al doilea al bucureştenilor a venit în minutul 26, la un corner al lui Cordea, deviere Şut şi Dawa a majorat diferenţa pe tabelă. FCSB a ajuns la a şasea victorie în ultimele şapte etape şi se află pe locul 6 în campionat, cu 26 de puncte. FCU Craiova este pe locul 15, cu 16 puncte.

DIGI SPORT LIVE CRAIOVA – FCSB ONLINE STREAMING. Oltenii lui Mititelu fug de retrogradare cu reneitul Napoli pe bancă, în timp ce FCSB alergă după un loc în play-off, cu interimarul Mihai Pintilii.

Oltenii se așteaptă la un număr mare de suporteri la partida cu FCSB, programată la finalul acestei săptămâni. U Craiova 1948 a stabilit prețurile începând de la 10 lei, în zona peluzelor, și până la 2.000 de lei, pentru persoanele care vor să stea în zona lojelor.

CRAIOVA – FCSB LIVE VIDEO DIGI SPORT 1

FCU Craiova – FCSB, echipe:

FCU Craiova: R. Popa – R. Negru, Duarte, Paramatti, Huyghebaert – Asamoah, V. Achim – G. Ganea, Baeten, Bahassa – A. Chițu
Rezerve: Gurău – Zanfir, R. Grigore, Al. Albu, Van Durmen, Sibide, Bauza, Blănuță, G. Iancu
Antrenor: Nicolo Napoli

FCSB: Târnovanu – Pantea, Dawa, Tamm, Radunovic – Olaru, Ad. Șut, Oaidă – Cordea, Omrani, Oct. Popescu
Rezerve: A. Vlad – Haruț, Fl. Coman, I. Stoica, Miculescu, Edjouma, Nikolov, Bouhenna, Radaslavescu
Antrenor: Mihai Pintilii

Stadion de Fotbal pentru municipiul Craiova
Arbitru: Petrescu Radu (Bucureşti) / A1: Grigoriu Mircea Mihail (Bucureşti), A2: Marica Mihai Marius (Bistriţa) / Arbitru VAR: Călin Iulian (Ştefăneşti), Arbitru AVAR: Constantinescu Andrei (Bucureşti)

DIGI SPORT LIVE CRAIOVA – FCSB ONLINE STREAMING.  Mihai Pintilii a vorbit despre partida FC U Craiova – FCSB și crede că numirea lui Nicolo Napoli pe banca tehnică a oltenilor este un dezavantaj pentru echipa sa.

Vicecampioana României nu-l va avea la dispoziție pe atacantul Andrea Compagno, căruia oltenii i-au pus atunci când l-au vândut o clauză că nu are drept de joc împotriva lui FC U.

Gigi Becali este hotărât să vândă FCSB. A stabilit şi preţul

Într-o conferință de presă susținută înaintea întâlnirii FC U Craiova – FCSB, din etapa a 18-a din SuperLiga, Mihai Pintilii s-a arătat surprins de numirea lui Nicolo Napoli la timona formației din Bănie.

”Un meci dificil, dar am încredere în băieți că vom face un meci bun și vom câștiga cele trei puncte înainte de pauza echipelor naționale. În campionat sper să se schimbe totul și cred că și băieții sunt conștienți că avem nevoie de cele trei puncte.

E grea lupta pentru play-off, se strânge clasamentul cu trecerea etapelor, ușor-ușor ne apropiem și noi dacă vom câștiga și se vor vedea atunci cele șase care vor intra în play-off. E binevenită pauza, am jucat din trei în trei zile, suntem obosiți. Acum, important e meciul de mâine și sper să îl câștigăm.

Nu mă așteptam să pună antrenor cei de la FCU Craiova, clar au vrut și ei o schimbare, s-a întâmplat, nu ne-a picat cam bine și nu avem ce să facem. Nicolo Napoli e un antrenor cu experiență, cunoaște foarte bine fotbalul românesc, e a noua oară când se întoarce, deci nu avem ce să mai zicem, cred că știe și mâncarea și tot”, a declarat Pintilii.

”Nu știu nimic de cazul lui Coman. El s-a antrenat cu zâmbetul pe buze, s-a antrenat bine.  Din discuțiile avute cu el, nu mi-a zis că vrea să se transfere. Nu l-aș vedea la o altă echipă din România. Ar fi o lovitură pentru noi toți să plece Coman.

Ar fi bine să plece în afară, să schimbe mediul. Cred că în România știe toată lumea cine e Florinel Coman, ce calități are. Să te întorci de unde ai plecat mi se pare un pas înapoi. El e conștient de calitățile pe care le are, nu are cum să uite fotbalul. E perfect normal să treci printr-o perioadă mai slabă în fotbal”, a încheiat Pintilii.

Adrian Mititelu și Gigi Becali, ironii înainte de FCU Craiova – FCSB

Gigi Becali, patronul FCSB, și Adrian Mititelu, finanțatorul de la FCU Craiova, au avut un schimb de replici, de la distanță, înainte de meciul direct.

Cei doi patroni s-au ironizat reciproc, pe seama modului în care se implică la echipă, peste antrenori. Primul care a început seria ironiilor a fost Adrian Mititelu, după FC Voluntari – FCU Craiova, din Cupă.

RAPID – CSU CRAIOVA: 2-2. Derby de Liga Campionilor în Liga 1

„Cu FCSB  e alt meci. Acest ciclu fotbalistic are lucruri care sunt de neînțeles pentru cei care nu sunt în domeniu. De obicei, echipele care joacă în mijlocul săptămânii au un dereglaj din punctul de vedere al comportamentului fizic.

Pe fondul lipsei de rezultate, se vede mai mult decât la cele care stau bine, din punct de vedere psihologic. Sper ca echipa să fie mai proaspătă cu FCSB, să facem un meci bun și să câștigăm,

Are și Gigi antrenor. De ce? Acolo, oamenii care sunt pe bancă sunt tot antrenori. De ce ziceți că nu are antrenor? Are, dar sunt antrenori interimari. Pintilii este un fost fotbalist foarte bun. Lumea îl apreciază. De ce nu poate fi și el acolo? La FCSB știți că este doar un singur antrenor. Da (n.r- Gigi Becali)”, a spus Adrian Mititelu, joi, pentru site-ul oficial al echipei sale.

Ieri, Gigi Becali i-a dat replica. „Păi și la el acolo cine? La el acolo sunt doi. Mai e și fi-su (n.r- râde).

Știi care e treaba? E Ferguson Mititelu. E un Ferguson la noi, dar nu îl poți numi Ferguson. Dacă mănâncă numai bătăi, ce să-i fac? Bine, glumesc…”, a spus Gigi Becali la ProArena.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Ce face Laura Teodoru după ce a demisionat de la Digi 24 în urmă cu 9 ani. Fosta prezentatoare s-a retras complet din viața publică
Capital.ro
România, în fața unei posibile crize a carburanților. Dumitru Chisăliță avertizează. Ce se poate întâmpla cu motorina în următoarele săptămâni
Playtech.ro
5 motive pentru care aerul condiționat miroase a mucegai. Problema pe care nu trebuie să o ignori
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul mare mijlocaș al Stelei a refuzat-o de două ori pe Dinamo: ”A venit Mircea Lucescu să mă convingă”
MediaFlux
A treia dronă rusească doborâtă de MApN după ce a intrat pe teritoriul României. Președintele Nicușor Dan, anunț de ultim moment
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România