Directorul Metrorex: Tronsonul de metrou Drumul Taberei – Universitate va fi finalizat în 2016

Lucrările de structură la tronsonul de metrou Universitate - Drumul Taberei vor fi inaugurate în 2015, iar proiectul va fi funcţional cel mai probabil în 2016, a declarat, luni, Gabriel Mocanu, director de investiţii Metrorex.
Romania TV
19 nov. 2012, 14:09
Directorul Metrorex: Tronsonul de metrou Drumul Taberei - Universitate va fi finalizat în 2016

„Lucrările pe acest tronson vor fi gata, la nivel de structură, în 2015. În 2016 se va pune în funcţiune cu călători. Dacă ne mişcăm mai repede şi avem şi finanţare, este posibil să deschidem circulaţia chiar din 2015”, a declarat reprezentantul Metrorex, cu ocazia unei vizite la şantierul de metrou din Drumul Taberei, prilejuită de aniversarea a 33 de ani de la prima linie de metrou din Capitală.

Acesta a precizat că, fizic, lucrările la acest tronson sunt întârziate circa zece luni, din care doar o lună din vina constructorului, problemele fiind cauzate de mutarea utilităţilor, probleme cu exproprierile, dar şi de lipsa fondurilor, lucrările fiind aproape să fie chiar blocate, potrivit Agepres.ro.

„Sperăm şi la anul să avem cele circa 500 milioane de lei necesare lucrărilor. Din ianuarie, vor începe săpăturile cu cele două freze şi până atunci vor fi achitate şi facturile restante către constructor. Nu vă pot spune care este valoare acestora pentru că suntem în discuţii cu constructorii pentru a ajunge la o înţelegere”, a explicat Gabriel Mocanu.

Noul director general Metrorex, Aurel Radu, a declarat că în 2016 va fi gata celălalt tronson al Magistralei 5, Universitate – Pantelimon, ale cărui lucrări vor începe anul viitor, iar în 2019 va fi inaugurat şi metroul către Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni, şi tronsonul Parc Bazilescu – Lac Străuleşti de pe Magistrala Gara de Nord – Lac Străuleşti.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Academia Universității Craiova sub asediul interlopilor! Antrenorul spaniol atacat de un tip cu cagulă. Poliţia a deschis dosar penal. Exclusiv
Capital.ro
Sacul lui Moș Crăciun. Ce cadouri îi pot bucura pe copii fără să cheltui o avere. Variante surprinzătoare de la 50 la 200 de lei
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașină răsturnată în Cluj, după ce un tânăr de 25 de ani a ajuns pe sensul opus și a lovit alte patru autoturisme
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari de la șefa Casei de Pensii. Mica Recalculare a dosarelor e la final
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România