Discuţii avansate cu o instituţie financiară internaţională pentru un credit necesar dezvoltării Poştei Române

O parte din necesarul dezvoltării Companiei Naționale 'Poșta Română' (CNPR) ar putea fi obținut printr-un împrumut pentru care se poartă discuții cu o instituție financiară internațională, a declarat, luni, ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, Marius Bostan, într-o conferință de specialitate.
Iulian Tudor
07 mart. 2016, 09:57
Discuţii avansate cu o instituţie financiară internaţională pentru un credit necesar dezvoltării Poştei Române

„În ceea ce privește Poșta Română, nu spun că a fost un eșec al privatizării, ci a fost o etapă nereușită. Pregătim un ‘road map’ pe următorii 5-7 ani care să includă și atragerea de finanțare de pe piața de capital. Personal, sunt partizanul unei listări la bursă. Trebuie, însă, să vedem ce spun consultanții. Suntem în discuții avansate cu o instituție financiară internațională să atragem o parte din capitalul necesar dezvoltării din credit, etapă dată de Consiliul de Administrație pentru a evalua această posibilitate. Sumele necesare pentru dezvoltarea Poștei sunt foarte mari. Poșta are nevoie de investiții uriașe, iar în situația financiară de acum banii nu pot veni doar din împrumuturi. Am dat trei posibile jaloane, care vor fi decise de Executiv. Sper ca, în acest an, să finalizăm cu aplicarea Ordonanței 109 și meseria de CEO să fie făcută de profesioniști. Cred că acestea e unul dintre cele mai importante obiective ale acestui Guvern. Consider că un ministru nu trebuie să fie CEO”, a spus Bostan.

Oficialul a adăugat că, în cazul Telekom, se vor face eforturi ca valoarea acțiunilor statului deținute în cadrul acestei companii să crească.

„Avem o participație minoritară la Telekom fix. Suntem într-un proces de privatizare și, de aceea, nu vă pot spune foarte multe despre asta. Vom face eforturi să mărim valoarea acțiunilor noastre, să avem o guvernanță corporativă reală, nu una de fațadă. Vrem să avem manageri cât mai buni. Scopul nostru este să și listăm participația noastră, dar așteptăm decizia consultanților”, a susținut ministrul Comunicațiilor.

Poşta Română a făcut plângere penală împotriva inspectorilor Ministerului Finanţelor

Bostan a menționat, totodată, că și la Radiocom în acest an va fi angajat management profesionist, iar „pe termen lung avem o foaie de parcurs care să includă și listarea la bursă”.

Guvernul a decis, la sfârșitul anului 2012, demararea procedurii de privatizare a Poștei Române prin metoda majorării de capital prin aport de capital privat. Aceasta presupune dobândirea de către un nou investitor a unui pachet de acțiuni reprezentând 51% din capitalul social al companiei, inclusiv cel rezultat ca urmare a conversiei în acțiuni a creanțelor statului față de companie.

În luna septembrie a acestui an, Ministerul pentru Societatea Informațională /MSI/ a anunțat că procesul de privatizare al companiei va fi reanalizat în contextul în care operatorul poștal belgian bpost nu a înaintat o ofertă angajantă pentru preluarea celor 51% din acțiunile Companiei Naționale ‘Poșta Română’ până la data-limită de 15 septembrie.

Poșta Română a încheiat anul 2014 cu un profit de 5 milioane de euro, după cinci ani de pierderi. Pentru 2015, compania țintește menținerea în marja de profit, concomitent cu implementarea unui plan amplu de investiții, în valoare de peste 55 de milioane de lei (12,3 milioane de euro), strategie care va continua și în 2016.

Compania este deținută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informațională, în proporție de 75%, și de Fondul Proprietatea (FP) în proporție de 25%.

Poșta Română deține cea mai mare rețea de distribuție la nivel național, însemnând peste 80% din totalul subunităților poștale care operează, în prezent, în România. Mai mult de 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poștei Române și peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de rețeaua poștală proprie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT