Dispozitiv de urmărire, găsit în maşina preşedintelui Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie

Preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu, a declarat, joi, că a sesizat DGIPI şi SRI, după ce şoferul lui a descoperit un dispozitiv de urmărire în maşina pusă la dispoziţia organizaţiei sindicale de Ministerul de Interne.
Romania TV
22 aug. 2013, 09:05
Dispozitiv de urmărire, găsit în maşina preşedintelui Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie

Iulian Surugiu a precizat că dispozitivul de urmărire prin GPS, descoperit în urmă cu două zile de şoferul lui, era montat în spatele rezervorului autoturismului care aparţine Ministerului Afacerilor Interne.

„Am întrebat un coleg de la DGIPI ce este şi mi-a explicat că este un dispozitiv de urmărire prin GPS. Nu cred că aparatul a fost montat de prea multă vreme, pentru că acumulatorul are o autonomie de numai două săptămâni. Sper ca cei care l-au pus să vină şi să şi-l recupereze, pentru că îl au pe inventar, iar un astfel de dispozitiv costă cam 300 de euro”, a declarat pentru MEDIAFAX Iulian Surugiu.

Liderul Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie a spus că nu înţelege motivele pentru care „este urmărit de servicii”, în condiţiile în care nu se consideră un personaj „periculos” pentru Ministerul Afacerilor Interne.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Şumudică – Mihai Stoica, schimb de mesaje incredibil după plecarea de la FCSB!
Capital.ro
Horoscopul săptămânal pentru perioada 16-22 noiembrie 2026. În timp ce alte zodii amână și găsesc scuze, acest semn zodiacal preia inițiativa
Playtech.ro
De ce tot mai mulți oameni desenează linii albe pe geamuri. Au un rol mult mai important decât pare
Adevarul
Negocieri secrete în PNL. Ce condiții pune tabăra conservatoare pentru a face pace cu Bolojan SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”
MediaFlux
Ce salariu trebuie să ai și câți ani să muncești pentru o pensie de 7.000 de lei net. Calculele în funcție de venit și ce prevede legea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România