Dmitri Rogozin susţine că Meleşcanu a vrut să zboare cu escală la Moscova, dar s-a răzgândit: România este o marionetă a SUA

Ministrul român de Externe, Teodor Meleşcanu, a vrut să zboare cu escală la Moscova, dar a ales alt traseu, a declarat vicepremierul rus Dmitri Rogozin, fără a preciza unde şi când a vrut să zboare şeful diplomaţiei de la Bucureşti, relatează RIA. El a susţinut, de asemenea, că România este o "marionetă a Statelor Unite". Declaraţiile au fost făcute după ce autorităţile române i-au interzis vicepremierul rus să survoleze spaţiul aerian al ţării, în drum spre Republica Moldova.
Filip Stan
30 iul. 2017, 13:13
Dmitri Rogozin susţine că Meleşcanu a vrut să zboare cu escală la Moscova, dar s-a răzgândit: România este o marionetă a SUA

Într-un interviu acordat postului de televiziune Rossiya-24, Rogozin a acuzat România că este o „marionetă a Statelor Unite”. El a precizat că, în perioada în care a servit ca ambasador al Rusiei la NATO, el a observat realitatea politică românească. „Sunt unii dintre cei mai buni instigatori ai tuturor campaniilor antiruse, împreună cu balticii şi britanicii. Deci la astfel de lucruri putem să ne aşteptăm de la ei”, a subliniat oficialul rus.

El crede că un grup mic de persoane, cu diferite interese, se află în spatele incidentului de vineri. „Acesta este, în primul rând, o grupare mafiotă care se află în spatele Guvernului moldovean şi care înţelege că are probleme grave cu legea, deci trebuie să fie în linie cu Occidentul. Adică, s-a aflat în spatele organizării provocărilor împotriva artiştilor şi pacificatorilor noştri care mergeau la aniversarea operaţiunii de menţinere a păcii din Transnistria”, a adăugat el, citat de TASS.

Întrebat despre posibil măsuri de răspuns, Rogozin a subliniat că sancţiunile vor fi aplicate „la momentul şi locul potrivit” şi a insistat că Rusia „ştie cum să răspundă”.

România a interzis survolarea spaţiului său aerian pentru avionul în care se află vicepremierul rus Dimitri Rogozin, scria deschide.md, citând surse avizate. Conform presei din Republica Moldova, Rogozin ar fi urmat să ajungă la Chişinău, însă i s-a interzis să tranziteze România, iar Ucraina a interzis ca orice avion rusesc să intre în spaţiul său aerian. Conform sursei citate, aeronava s-a aflat deasupra Ungariei. Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, într-un răspuns la o solicitare News.ro, că autorităţile de la Bucureşti nu au fost de acord ca Dmitri Rogozin să survoleze spaţiul aerian naţional.

Vicepremierul Rus Dimitri Rogozin a scris pe Twitter, referindu-se la refuzul autorităţilor de la Bucureşti de a permite accesul avionului în care se afla în spaţiul aerian românesc, că această decizie a pus în pericol vieţile pasagerilor, încheindu-şi postarea cu ameninţarea: „Aşteptaţi răspuns, nemernicilor!”.

Ulterior, el a avertizat că Rusia va pregăti „sancţiuni speciale” împotriva celor care au împiedicat vizita sa în Republica Moldova. Igor Dodon şi Dmitri Rogozin urmau să participe la ceremonii în regiunea transnistreană organizate cu ocazia a 25 de ani de la crearea operaţiunii de menţinere a păcii pe Nistru.

Citeşte şi Rogozin cere „contramăsuri usturătoare”, după ce autorităţile române nu au permis cursei sale să ajungă la Chişinău

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Universitatea Craiova l-a prezentat oficial pe fundașul francez cu peste 150 meciuri la Guingamp, în Portugalia și Serbia. Update Exclusiv
Capital.ro
Obligație pentru românii care au carte de identitate. Cine sunt cei care trebuie să schimbe documentul în 15 zile. Amendă de până la 1.000 de lei pentru nerespectare
Playtech.ro
Ai plătit o factură, dar furnizorul spune că ai restanță. Documentele care te pot scuti de plată a doua oară
Adevarul
Un orădean, reținut după ce a fost filmat masturbându-se la fereastra apartamentului. Polițiștii au deschis anchetă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Damian Diniș, primarul unei comune din Hunedoara, și-a pierdut viața într-un tragic incident cu tractorul
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Un nou avantaj pentru pensionari. Casa de Pensii lansează documentele digitale: e-talonul și decizia de pensionare
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor