DNA a transmis Parlamentului cereri pentru 31 de senatori şi deputaţi în ultimii 4 ani; aproape jumătate au fost respinse

DNA a transmis Parlamentului, în actuala legislatură, 50 de cereri de urmărire penală, reţinere şi arestare preventivă în cazul a 31 de senatori şi deputaţi, dintre care 30 au fost admise, iar alte 20 respinse, un număr de 12 parlamentari, în mare parte lideri de partide, reuşind să scape de fiecare dată de toate cererile procurorilor împotriva lor, scrie news.ro.
Filip Stan
24 sept. 2016, 12:39
DNA a transmis Parlamentului cereri pentru 31 de senatori şi deputaţi în ultimii 4 ani; aproape jumătate au fost respinse

În vizorul DNA au intrat, în actuala legislatură (2012 – 2016), un număr de 31 de parlamentari, dintre care 21 de deputaţi şi 10 senatori. Împotriva lor au fost formulate cereri de urmărire penală, arestare preventivă sau reţinere, în număr total de 50.

În total, 30 de cereri ale Justiţiei au fost aprobate de către Parlament, în timp ce 20 au fost respinse. Există parlamentari împotriva cărora au fost formulate mai multe cereri, cum este cazul Elenei Udrea, care deţine recordul, cu 10 cereri, şi al lui Gabriel Oprea (3).

Un număr de 12 parlamentari au reuşit să scape, prin votul colegilor, de fiecare dată, de orice fel de cerere a Justiţiei. În principal, este vorba despre lideri de partide cu notorietate: Victor Ponta, Sebastian Ghiţă, Titus Corlăţean,  Varujan Vosganian, Laszlo Borbely, Daniel Chiţoiu, Mădălin Voicu, Ion Ochi, Florin Popescu, Vlad Cosma, Titi Holban şi Marius Isăilă.

Astfel, la Camera Depuţilor au avut loc 35 de cereri DNA, dintre care 21 au fost admise şi 14 cereri au fost respinse. Deputaţii împotriva cărora procurorii au formulat aceste cereri sunt Mădălin Voicu, Nicolae Păun, Cristian Rizea, Sebastian Ghiţă, Elena Udrea, Theodor Nicolescu, Cătălin Teodorescu, Ioan Oltean, Victor Ponta, Ion Ochi, Laszlo Borbely, Ion Diniţă, Ioan Adam, Mircea Roşca, Marko Attila, Valerian Vreme, Daniel Chiţoiu, Florin Popescu, Vlad Cosma, Titi Holban şi Gheorghe Coman.

La Senat,  au fost formulate 15 cereri, dintre care 9 au fost admise, iar 6 au fost respinse. Senatorii ajunşi în faţa colegilor pentru un vot de ridicare a imunităţii sunt Doina Tudor, Gabriel Oprea, Titus Corlăţean, Darius Vâlcov, Dan Şova, Ion Ariton, Varujan Vosganian, Ecaterina Andronescu, Şerban Mihăilescu şi Marius Isăilă.

Jumătate dintre aceste cereri au fost depuse în Parlament în 2014 şi 2015, care a reprezentat vârful activităţii DNA cu privire la senatori şi deputaţi.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT