DNA cere un nou aviz pentru reţinerea şi arestarea deputatului UDMR Marko Attila

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kövesi, a cerut procurorului general al P.Î.C.C.J sesizarea Camerei Deputaților pentru încuviinţarea reținerii și arestării preventive a deputatului MARKO ATTILA GABOR, cu privire la săvârșirea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu.
Romania TV
26 mart. 2015, 14:31
DNA cere un nou aviz pentru reţinerea şi arestarea deputatului UDMR Marko Attila

Potrivit DNA, la data de 12.01.2015, Guvernul României – Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la faptul că, în decursul anului 2009, Curtea de Conturi a României a efectuat un control la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, control ce a avut ca obiect fundamentarea și utilizarea fondurilor alocate pentru plata despăgubirilor în anul 2008, constatându-se că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.

În cursul anului 2008, inculpatul MARKO ATTILA GABOR, împreună cu ceilalți membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis în cazul a trei dosare, titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și nici prevederile art. 10 alin. 6 și 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obținerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii și cesionarii drepturilor de despăgubire.

– La data de 04.12.2008, în condițiile sus menționate, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Neculai Nistor, în dosarul înregistrat sub. nr. 8745/CC/2006, prin care a fost stabilită o valoare a terenului în suprafață de 55.390 metri pătrați de 84.546.000 lei (1526 lei/ metru pătrat), prin supraevaluarea acestuia cu suma de 13.127.430 euro, echivalentul a 48.399.522 lei, prejudiciind cu această sumă bugetul de sta și facilitând obținerea unor avantaje patrimoniale de către două persoane.
– La data de 10.11.2008, în condițiile sus menționate, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Drulă Dorin Cornel, în dosarul de despăgubire înregistrat sub nr. 26600/CC/2006, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 1.535 metri pătrați și construcție demolată de 2.137.636 euro, respectiv 7.851.965 lei, prin supraevaluarea acestora cu suma de 1.730.554 euro, echivalentul a 6.510.865 lei prejudiciind cu această sumă bugetul de stat și facilitând obținerea unor avantaje patrimoniale necuvenite de către o persoană.
– La data de 02.09.2008, în condițiile sus menționate, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Hanu Alexandru-Florin în dosarul de despăgubire nr. 13653/FFCC/2008, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 20,5 hectare, situat pe raza fostei comune Dudești – Cioplea, actualmente sector 3 București, de 104.640.072 euro (375.050.942 lei) prin supraevaluarea acestuia cu suma de aproximativ 60 milioane euro, prejudiciind cu această sumă bugetul de stat și facilitând obținerea unor avantaje patrimoniale necuvenite de către trei persoane.

DNA precizează în comunicat că anterior, Camera Deputaţilor a încuviinţat arestarea preventivă a lui Marko Attila Gabor pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, într-un alt dosar penal, faţă de care procurorii anticorupție au dispus disjungerea şi continuarea cercetărilor.
„Din ansamblul activităţilor desfăşurate până în prezent, a rezultat că inculpatul se sustrage activităţilor de urmărire penală, părăsind teritoriul României. Cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală”, se mai arată în comunicat.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Îi paște o nouă sancțiune?! Steagul Ținutului Secuiesc, în tribune la Csikszereda – FCSB. Cum a fost mascat pe transmisia TV. Foto
Capital.ro
Permis 2026. Reguli privind preschimbarea, reînnoirea și valabilitatea. În ce situații nu mai poți păstra documentul românesc
Playtech.ro
Ce fac dacă vecinul refuză să plătească jumătate din gard?. Sfatul unui avocat, paşi de urmat pentru rezolvarea problemei
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul jucător din SuperLigă nu vrea să meargă la Insula Iubirii: ”Tu ai văzut câte cupluri s-au despărțit?”
MediaFlux
Un nou program de finanțare pentru români. Se pun în joc milioane de euro
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România