DNA cere condamnarea lui Cristian Rizea la 7 ani de închisoare. Fostul deputat este plecat în SUA

Un procuror DNA a cerut, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condamnarea la 7 ani de închisoare a fostului deputat Cristian Rizea, judecat pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor. Cristian Rizea nu a fost prezent în sală, iar la termenul precedent, avocatul fostului deputat a anunţat că acesta "se plimbă din loc în loc" în ţară şi străinătate pentru că nu mai are bani şi nici domiciliu stabil, iar în prezent se află la nişte rude în SUA. În primă instanță, Cristian Rizea a fost condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare.
Romania TV
04 mart. 2019, 12:03
DNA cere condamnarea lui Cristian Rizea la 7 ani de închisoare. Fostul deputat este plecat în SUA

Procuror de la DNA a solicitat majorarea pedepsei pentru Cristian Rizea, dar şi încetarea procesului în cazul celuilalt inculpat din acest dosar Lucian Colţea, care a decedat.

„Solicităm admiterea apelului. Pentru Lucian Colţea să dispuneţi încetarea procesului penal, pentru că a decedat. Pentru inculpatul Cristian Rizea solicităm să dispuneţi majorarea pedepsei, având în vedere calitatea de deputat, pentru traficul de influenţă cu suma de 300.000 de euro, pentru că a dorit să ascundă săvârşirea traficului de influenţă prin contracte fictive de împrumut şi pentru că a vrut să influenţeze martorii. În ceea ce priveşte latura civilă, cele patru contracte de împrumut trebuie anulate, deoarece sunt fictive. Vă rog să admiteţi apelul şi să dispuneţi majorarea pedepsei. Pedeapsa de 7 ani trebuie raportată la situaţia de fapt şi la calitatea de deputat avută de Cristian Rizea”, a spus procurorul în sala de judecată, potrivit Agerpres.

Pronuntarea definitiva în procesul lui Cristian Rizea ar urma sa fie anunţată pe 18 martie.

Cristian Rizea a fost condamnat, în decembrie 2017, în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

În acelaşi dosar, Lucian Colţea, cetăţean american, a primit o condamnare de 2 ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi spălare de bani în formă continuată.

Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 300.000 de euro de la Cristian Rizea, obţinută ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

Decizia a fost atacată cu apel.

Cristian Rizea este acuzat de DNA că a pretins în mod direct de la omul de afaceri Lucian Colţea suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive. Banii au fost ceruţi în schimbul promisiunii lui Rizea, îndeplinită ulterior, că va interveni la nivelul a două autorităţi, Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) şi Primăria comunei Chiajna, astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi.

„Potrivit înţelegerii anterioare, în cursul lunii decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a primit de la inculpatul Colţea Lucian suma totală de 300.000 euro, pentru ca în schimb să intervină la nivelul celor două autorităţi, astfel încât o persoană din familia lui Colţea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din municipiul Bucureşti, respectiv ca omul de afaceri să obţină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna”, susţin procurorii.

Pentru a se ascunde adevărata provenienţă a sumei de 300.000 de euro primită de Rizea, au fost întocmite patru contracte de împrumut cu caracter fictiv.

Rizea mai este acuzat că în decembrie 2015, după declanşarea anchetei penale, i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a cerut să nu spună adevărul organelor de urmărire penală. El le-a promis celor doi că, dacă va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici.

În martie 2016, DNA a decis ca Rizea să depună o cauţiune în valoare de 1,5 milioane lei. 

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Hagi, modificări majore la națională: „Trebuie să schimbăm!”. Comparația FCSB – Fenerbahce vs. Turcia – România: „Portarul Ederson a fost cel mai bun! Acum, n-am ajuns la poartă!”
Capital.ro
Lista de plată la bloc. Doar asociația de proprietari are acest drept. Proprietarii de apartamente au interzis
Playtech.ro
Pensionarii nu mai primesc ajutorul de la stat înainte de Paşte. Ar fi trebuit să li se ofere 200 de lei în plus
Adevarul
Coșmarul unui cuplu care a plătit 6,5 milioane de euro pentru casa visurilor și a abandonat-o după doar o lună: „Au fost lăsate numeroase capcane”
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața după ce a mâncat cina altcuiva. S-a sufocat și nu a mai putut fi salvat
iamsport.ro
Peste Hagi și Balaci. Colegul care l-a impresionat cel mai mult pe Bumbescu: ”Era extraordinar!”
MediaFlux
Trecerea la ora de vară crește riscul de AVC și infarct! Avertismentul unui doctor începând de duminică, 28 martie
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj