DNA cere redeschiderea unui dosar care îl vizează pe fostul procuror Mircea Negulescu

Direcţia Naţională Anticorupţie vrea să îl ancheteze pe Mircea Negulescu. Procurorii anticorupţie au făcut cerere la Înalta Curte să fie redeschis un dosar în care este vizat fostul procuror de la DNA Ploieşti, potrivit România TV.
Romania TV
24 apr. 2018, 11:37
DNA cere redeschiderea unui dosar care îl vizează pe fostul procuror Mircea Negulescu

Solicitarea DNA a fost depusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe 19 aprilie, urmând a se judeca miercuri.

În dosarul pe care DNA îl vrea redeschis Mircea Negulescu este acuzat de constrangerea unor oameni de afaceri, dar şi de faptul că ar fi dobândit fraudulos terenul pe care fiul său şi-a construit o vilă. potrivit România TV

Sursele citate de Mediafax au precizat că în cadrul dosarului deschis ca urmare a plângerii nu ar fi fost audiate toate persoanele, astfel încât procurorul superior ierarhic celui care instrumenta cazul a infirmat soluţia de clasare.

De altfel, la Parchetul General sunt mai multe cauze care îl vizează pe procuror. Surse judiciare declarau, la sfârşitul lunii februarie, pentru MEDIAFAX, că procurorii de la Parchetul General au în lucru 12 cauze privindu-l pe fostul procuror Mircea Negulescu, vizând activitatea sa de procuror de la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti şi DNA Ploieşti.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
A fost găsită moartă femeia dată dispărută după o operație estetică. Unde a fost abandonat trupul ei
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu Olimpiu Moruțan la Rapid. Giovanni Becali, detalii despre viitorul fotbalistului: „Atunci vom ști cu adevărat”
Capital.ro
Oltcit s-ar putea întoarce pe piața auto din România. Ford Craiova face primul pas oficial pentru relansarea mărcii
Playtech.ro
Facturile care scad cu până la 30% în 2026. Românii care pot plăti mai puțin la curent și gaze
Adevarul
Cum este văzută reforma AEP care presupune concedieri masive, noi legi pentru partide și reguli dure pentru publicitatea politică
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O mamă s-a aruncat de la etaj împreună cu trei dintre copiii săi! Cu ce probleme s-ar fi confruntat femeia
iamsport.ro
Fostul campion al României s-a mutat în Elveția și s-a apucat de Uber: ”Câștig mai mulți bani decât în fotbal”
MediaFlux
PAPARAZZI Primele imagini cu Andreea Ibacka după ce a confirmat divorțul de Cabral! Ce face vedeta după despărțire FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi